Angrenată în lupta pentru evitarea retrogradării, returul se anunță de foc pentru FC Olt Slatina. Alb-vișiniii trag tare în cantonamentul de la Poiana Brașov pentru a aborda în forță campionatul. Antrenorul Dan Oprescu s-a declarat în mare parte mulțumit de modul în care fotbaliștii aflați sub comanda sa răspund pregătirii.
Cantonamentul de iarnă este cea mai dificilă perioadă din viața de sportiv. Zăpada, gerul, alergările istovitoare reprezintă un adevărat chin. Cu toate astea, nimeni nu face rabat de la programul de pregătire. Conștienți fiind că pentru a duce la bun sfârșit returul de campionat, alb-vișiniii trag tare în această perioadă.
Antrenorul Dan Oprescu este mulțumit de condițiile de pregătire din stațiunea Poiana Brașov. „Complexul Național Sportiv oferă condiții ideale pentru o pregătire centralizată. Ne pregătim în condiții de iarnă, dar suntem mulțumiți de cum decurg lucrurile. După un început în care băieții au resimțit puternic diferența de altitudine, au început să răspundă bine la pregătire. Au existat două probleme, Hallmen cu o accidentare ușoară încă dinainte de cantonament și Corneanu, care acuză dureri la spate, dar sunt aproape rezolvate”, a declarat antrenorul celor de la FC Olt Slatina, Dan Oprescu.
„Unsprezecele” de start, în căutare
Perioada pregătirii centralizate de iarnă va cântări în decizia stabilirii formulei de start pentru abordarea returului.
Asta spunea antrenorul Dan Oprescu la plecarea în cantonament. Întrebat dacă va fi o hotărâre greu de luat, mai ales prin prisma concurenței create pe posturi prin transferurile realizate, principalul celor de la FC Olt a precizat: „Mi-aș dori să fiu pus în dificultatea de a alege cel mai bun unsprezece datorită faptului că toată lumea se pregătește foarte bine”.
FC Olt Slatina se află la doar un punct sub linia ce delimitează zona retrogradării, acumulând în prima parte a sezonului 15 puncte. În primele trei etape, alb-vișiniii susțin trei partide de foc, având ca adversari Alro, Gloria Bistrița și FC Timișoara.
Sursa: Gazeta Nouă