Egalitate între rivali

07 Feb. 2009, 16:55 Pregătiri, amicale
Egalitate între rivali

Întâlnirea de astăzi dintre FC Botoșani și Cetatea Suceava s-a încheiat cu scorul de 1 la 1 după un meci de anduranță de 120 de minute. Ambele formații și-au rulat toți jucătorii valizi. Golurile întâlnirii au fost marcate de Dumitru în minutul 43 și Vrabie în minutul 100.

 

Chiar dacă a fost un meci de pregătire jucătorii celor doua formații nu s-au menajat. În prim parte a întâlnirii Ciobanu și Celpan au fost eliminați după cațiva pumni împărțiți între ei. Centralul partidei a permis schimbarea celor doi însă contactele dure nu au dispărut.

 

Ibrahim Kanu a revenit astăzi sub culorile lui  FC Botoșani. Fundașul a jucat 60 de minute la Fălticeni cu un bandaj la genunchiul piciorului stâng. Jocul prestat de acesta a fost unul modest. Africanul încă este fricos să șuteze în minge aceasta sarcină revenind de cele mai multe ori colegului său din apărare Apostol.

 

La pauză, antrenorul botoșănean Cristi Popovici a trimis în teren un al doilea 11 alcătuit din jucătorii pe care îi avea la dispoziție. Dacă în prima repriză botoșeneni nu au rupt gura târgului, a doua formație a facut și un pic de spectacol. Conduși în teren de Apostol și Bejan,Ștefan, Kanu, Such, Vrabie, Ghiviziu, Podariu, Vașvari și Caragea au ținut balonul numai în terenul advers unde din peste 10 ocazii clare de gol nu au înscris decât o singură dată prin Vrabie la o greșeala a portarului sucevean.

 

Cetatea Suceava: Rohețki – Feraru, Sevaciuc, Streinu – Golovca, Onciu, Celpan, Romaniuc, Tomescu – Dumitru, Negru.
Antrenor: Ovidiu Murariu
Au mai intrat: Duman, Luca, Petrea, Martin, Halip, Stănescu, Corneanu, Breiniuc, Moldovan

 
FC Botoșani: Prisacă – Ciobanu, Tincu, Acsinte, Patache – Porfireanu, Pleniceanu, Ciornei, Boroștean – Simao, Ghiceanu.
Antrenor: Cristi Popovici
Au mai intrat: Apostol, Bejan,Ștefan, Kanu, Such, Vrabie, Ghiviziu, Podariu, Vașvari, Caragea

 
Meciul s-a jucat pe stadionul "Tineretului" din Fălticeni, pe durata a 2 reprize de câte 60 de minute.
 

07 Feb. 2009, 16:55 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă