Doman, retrogradat la echipa a doua

22 Feb. 2010, 12:01 Pregătiri, amicale
Doman,** retrogradat la echipa a doua

Singurul jucător pe care Cristi Negru nu l-a folosit sâmbãtã în
amicalul cu echipa secundã a clubului a fost Cãtãlin Doman.
Mijlocașul argeșenilor a evoluat în prima reprizã pentru echipa
pregãtitã de Ilie Bãrbulescu și Mihai Ariciu, dupã ce, în urmã cu
câteva zile, a fost trimis pe termen nedeterminat la echipa secundã
a lui FC Argeș, pentru acte de indisciplinã.

Dorit de Dinamo în perioada de iarnã, mijlocașul și-a confirmat
reputația de oaie neagrã a echipei, dobânditã în ultimii ani, de
cînd evolueazã la FC Argeș. În mai multe rînduri, faptele de
„vitejie” ale lui Doman au fost tratate pe larg în presã, dar, din
cîte se pare, acesta nu dorește sã se cumințeascã, greșind încã o
datã.

Doman a fost pedepsit pentru cã a întîrziat avionul care i-a
transportat atât la ducere, cât și la întoarcerea din Antalya pe
jucãtorii piteșteni, iar antrenorul Cristi Negru i-a întocmit
jucãtorului un referat, înaintat dupã revenirea din Turcia
conducerii clubului.

Astfel, Doman a fost trimis pe termen nelimitat la echipa
secundã, urmând a se antrena și a evolua acolo până când conducerea
clubului și staff-ul tehnic vor reveni la sentimente mai bune fațã
de el.

Sursa curier.ro

22 Feb. 2010, 12:01 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă