Doar 16 jucători a avut Olimpia în lot la plecarea înspre cantonamentul de la Poiana Brașov. Selymes: „Mai așteptăm cel puțin 6-7 jucători cu care am discutat”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 04 Jul. 2017, 19:19 Actualizat: 04 Jul. 2017, 19:23 Pregătiri, amicale

Reuniți miercurea trecută, astfel că la nici măcar o săptămână distanță de pregătire la Satu Mare, jucătorii Olimpiei au urcat în această dimineață în autocar și au plecat către cantonamentul de la Poiana Brașov, acolo unde se vor „încărca” până pe 15 iulie pentru noul sezon al Ligii 2.

Doar 16 jucători are în lot antrenorul Tibor Selymes, acesta sperând ca în acest stagiu de pregătire să i se alăture și alte noutăți. „Mă interesează ca echipa să fie bine pregătită, să putem să alergăm în campionat. Mai așteptăm cel puțin șase-șapte jucători cu care am discutat, iar miercuri și joi vor ajunge și ei în cantonament. Sunt care au jucat în prima ligă din România, dar și jucători din străinătate. În mare va fi lotul cu care ne pregătim pentru campionat. Avem trei meciuri amicale cu echipe din ligile inferioare, după care venim acasă și vom continua cu meciuri mai bune. Vrem trei-patru meciuri chiar cu echipe din prima ligă. Am mai vorbit cu Dan Petrescu, dar încă se așteaptă stabilirea programului din Liga 1. După aceea vom putea discuta să vedem dacă vom juca sau nu cu CFR Cluj (n.r. – cu echipa clujeană se dorește un amical de prezentare a noului lot, pe 26 iulie), a declarat, pentru Informația ziei, Tiberiu Selymes înainte de plecarea în cantonament.

În cantonamentul de la Poiana Brașov, Olimpia va disputa și trei meciuri amicale, însă până acum s-au stabilit doar doi adversari, ACS KSE Târgu Secuiesc și ASF Zărnești.

Lotul pe care îl are Olimpia la startul cantonamentului de la Poiana Brașov:

portari: Marius Șuta, Bogdan Dascălu;
jucători de câmp: Florin Mureșan, Ciprian Duruș, Robert Villand, Romario Rus, Vasile Pop, Cosmin Bura, Levente Vincze, David Vincze, Angelo Cocian, Florin Chitaș, Darius Lukacs, Pavel Nemeș, Demba Toure, Denis Cubaș.

Stafful tehnic al lui Tibor Selymes e completat de secunzii Cristian Popa și Daniel Florea, respectiv preparatorul fizic Ionel Tămășan.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Informația zilei

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 04 Jul. 2017, 19:19 Actualizat: 04 Jul. 2017, 19:23 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă