Pentru fotbaliștii lui CS MioÂveni s-a terminat ieri vacanța, aceștia venind dimineață la ora 10 la stadionul din MioÂveni pentru reluarea preÂgăÂtiÂrilor pentru retur.
La reunire au fost prezenți nu mai puțin de 32 de jucători, fotbaÂlișÂtilor care au avut o preÂzență constantă în lot în tur alăturîndu-se trei jucători noi, dar și mai mulți fotbaliști de la echipa a doua, aduși în iarnă de la FC Dani Coman. La ora 10, juÂcătorii au avut și o ședință în vestiar cu antrenorii și conduÂceÂrea clubului, după care au făÂcut cîntarul și apoi au ieșit pe teÂren la pregătire.
Acest prim anÂtreÂnament a constat mai mult în alergări și exerciții strech-ing, în perioada următoare, trepÂtat, staff-ul tehnic urmînd să treaÂcă și la alte exerciții fizice și tehÂnico-tactice, dar și la teste, penÂtru a vedea cum stau cu preÂgătirea jucătorii. În timpul cît fotÂbaliștii au alergat pe marginea tereÂnuÂlui, cei patru antrenori, prinÂciÂpaÂlul Flavius Stoican, seÂcunzii Alin ChiÂța și Mihăiță IaÂÂnovschi și anÂtreÂÂnoÂrul cu porÂtarii, Iulian Ilie, au stat pe marÂgine, urmărindu-i pe jucători și disÂcuÂtînd despre peÂrioada caÂre va urÂma pentru eÂchipă. AstÂfel, proÂgramul este urÂmăÂtoÂrul: pregătire la Mioveni, viÂzita meÂdicală, pregătire la munÂte, la SiÂnaÂia, pregătire din nou la MioÂveni, un turÂÂÂneu de joÂcuri în BulgaÂria.
Printre cei prezenți ieri
# Portari: Octavian Popescu, Remus DăÂÂnălache, Adrian Tănase, Bogdan Preda
# Fundași: Marius Pasăre, Mihai Cotigă, Mihai Olteanu, Marian Miulescu, Cătălin CreÂÂțu, Alexandru DumitraÂche, Ionuț Stancu, Bogdan Stoica, George Zaharia, Bogdan Stancu, Mocanu
# Mijlocași: Andrei Mărgăritescu, ValenÂtin Coșereanu, Ionuț Biceanu, Mădălin Delcea, Andrei Panait, Marius Gălan, Antonio DuÂmiÂtru, Nicolae Ruță, Mazilu, Iamandi, Mormolea
# Atacanți: Cosmin Năstăsie, Ion SimiÂon, Mihai Vintilă, Cristi Tănase
Au lipsit: Adrian Mazilu (plecat la lot), Cosmin Popescu (plecat la lot), Emil Dică (contract reziliat), Adrian Neaga (învoit), Lucian Răduță (accidentat)
Olteanu: „Obiectiv: reconstrucția!”
Președintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu, a fost și el prezent ieri dimineață la reunirea loÂtuÂlui galben-verde. Oficialul grupării arÂgeșene a avut mai întâi o discuție cu staff-urile tehnic și administrativ ale echipei și ale clubului, după care a vorÂbit și cu jucătorii, în vestiar, despre ce așteptări are de la returul de campionat care va începe în martie.
Ieri, la reunirea lotului, Olteanu ne-a spus mai multe despre ce așteaptă conÂÂducerea de la echipa de fotbal: „În momentul de față, având în vedere loÂcul pe care echipa îl ocupă în clasaÂment și lotul pe care îl avem, ne gânÂdim ca și obiectiv numai la reconsÂtrucÂție. Dorim ca acești copii tineri să crească pe lângă cei 5-6 jucători cu experiență care au rămas în lot, iar în câțiva ani să avem aici la Mioveni o echipă perforÂmanÂtă și competitivă. În afară de Emil Dică, acesta plecând 100%, mai sînt 3-4 jucători transfeÂrabili, a căror soartă va fi stabilită în cursul zilei de astăzi (n.r. – luni), într-o șeÂdință a Consiliului Director. În aÂceasÂtă ședință se va staÂbili așadar ciÂne pleacă și cine va veni. Returul camÂpioÂnatului va fi unul dificil. Unele eÂchiÂpe sunt într-o situație finanÂciară dificilă și nu se știe dacă vor conÂtinua în retur și dacă se vor mai înscrie la anul. Se anunță un retur greu și prin prisma faptului că nu va exista contiÂnuitate la meciuri și vor fi pauze între etape. Eu nu văd bine acest lucru”.
Articol scris de Silviu MIHAI