Mjlocașul formației Viitorul Constanța, Aurelian Chițu (19 ani),
a revenit din Olanda, acolo unde, la invitația clubului PSV
Eindhoven, a efectuat, timp de o săptămână, un stagiu de pregătire
cu liderul campionatului olandez.
„Nu pot să spun că am avut emoții. Am făcut câteva
antrenamente cu echipa de tineret și am susținut două meciuri de
verificare, la care au participat și alți tineri din toată lumea
monitorizați de PSV. În primul joc am intrat în repriza secundă,
iar în al doilea am fost integralist. M-au folosit pe postul meu,
cel de mijlocaș stânga, și am reușit să marchez o dată. Nu erau
mari diferențe în privința condițiilor de pregătire față de cele de
la Academie, dar nivelul de joc era ceva mai ridicat. Nu am
discutat cu vreun oficial, dar sunt încântat că mă aflu în atenția
unui club de acest nivel. Aș fi fericit dacă aș ajunge la
Eindhoven, dar îmi văd în continuare de treabă și încerc să-mi ajut
cât mai mult echipa prin evoluțiile mele”, a spus
Chițu.
Președintele Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, Paul Peniu, a
declarat că la sfârșitul lunii februarie o delegație a clubului
olandez va veni la Constanța: „Știu că au fost mai
mulți jucători din toată lumea pe care olandezii îi urmăresc de mai
multă vreme, fiind vorba de o cunoaștere reciprocă. Din păcate,
Chițu nu a fost într-o poziție favorabilă din punct de vedere
fizic, întrucât resimte dureri la genunchiul drept. S-ar putea să
fie vorbă de o tendinită, motiv pentru care va efectua un RMN. Nu
am purtat nicio o discuție cu olandezii. Probabil că vom afla mai
multe când cei de la PSV vor veni într-o vizită la Constanța, la
sfârșitul lunii februarie, pentru a vedea
Academia”.
Sursa: Mediafax