Miercuri, după o întârziere de nouă zile față de data planificată, lotul echipei CF Brăila a început pregătirile în vederea sezonului de primăvară. La stadionul Municipal au răspuns prezent la apelul antrenorului Alin Pânzaru 23 de jucători, singurul absent fiind ghanezul Francis Agbleta.
După o discuție de aproape un sfert de oră, Pânzaru a condus primul antrenament. Jucătorii au intrat mai întâi în sala de forță apoi au ieșit pe pista stadionului Municipal pentru un program de alergări care a durat mai bine de jumătate de oră. Cu toate că stratul de zăpadă a fost destul de gros, jucătorii au trecut cu zâmbetul pe buze de prima ședință de pregătire din acest an. Singurul jucător care a avut un program aparte față de restul lotului a fost portarul Comănescu. Nerefăcut fizic după operația suferită anul trecut, acesta s-a pregătit sub îndrumarea kinetoterapeutului Doru Șerban.
„Săptămâna aceasta, până duminică inclusiv, avem câte un singur antrenament pe zi și lucrăm la readaptarea organismului la efort, de lunea viitoare vom face și câte două ședințe de pregătire pe zi, toate cu caracter fizic. Pregătirea tehnico-tactică se va desfășura în perioada 3-14 februarie pe terenul sintetic Siderurgistul”, a declarat antrenorul Alin Pânzaru.
Tehnicianul a spus apoi că săptămâna viitoare pot să apară jucători noi la echipă și, în funcție de noile achiziții, vor fi lăsați să plece câțiva fotbaliști care și-au exprimat dorința de a activa la alte echipe. „Lista este deschisă și la sosiri și la plecări. De luni este posibil să apară jucători noi și, în funcție de ce vom aduce, vom decide și cine va pleca. Eu îmi doresc să întăresc axul central, așa că vom încerca să aducem un atacant, un mijlocaș la închidere și un fundaș central”, a explicat Pânzaru.
Acesta a ținut să mai precizeze că, deși pregătirile au demarat cu întârziere, obiectivul echipei a rămas același, calificarea la turneul play-off. Prezent la reunirea lotului, Vasile Popa, vicepreședintele echipei CF Brăila, a întărit afirmația antrenorului: „Având sprijinul autorităților locale vom putea să ne înscriem pe drumul dorit de toată suflarea fotbalistică brăileană. Sper ca în programele de investiții viitoare să figureze și acel teren sintetic de care fotbalul brăilean are mare nevoie. Referitor la obiectiv, nu s-a schimbat nimic. Deși pregătirile au început ceva mai târziu decât ne-am planificat cred în calificarea la turneul play-off”.
La primul antrenament au participat următorii jucători: portarii Leu, Mitrea, Comănescu, fundașii Ivan, Necoară, Petean, Stănciulescu, Zaharia, Spiridon, Ghiocel, mijlocașii Frunză, Pușcașu, Spătaru, Olenic, G. Iordache, Radu, Niță, G. Gheorghe și atacanții Mucuță, Nicoliță, Dima, Onofraș, Ndigwe.
Programul meciurilor amicale: pe terenul Siderurgistul CF Brăila va juca pe 4 februarie cu Dunărea Călărași, pe 7 februarie cu Metalosport Galați sau cu o echipă de Liga a IV-a din Galați, pe 11 februarie cu Oțelul II Galați, pe 14 februarie cu SC Bacău iar pe 21 februarie cu Delta Dobrogea Tulcea. Brăilenii vor juca un amical în deplasare, pe 18 februarie la Dunărea Călărași.
Sursa: Obiectiv vocea Brăilei