După ce au trecut peste prima etapă de pregătire, cea a redaptării la efort și de vizita medicală, jucătorii de la CF Brăila au intrat de miercuri într-un semicantonament de zece zile, perioadă în care vor efectua două antrenamente pe zi și vor susține și trei meciuri amicale.
La antrenamentul de ieri au participat 22 de fotbaliști, noutățile fiind portarul de 21 de ani Lucian Gâtej de la Fortuna Brazi, mijlocașul gălățean Ghețu, jucător de 19 ani care și-a încheiat junioratul la Oțelul și atacantul Andrei Stoian care a evoluat ultima dată la Dunărea Călărași. Au revenit la Brăila atacantul Adrian Câmpeanu și portarul Paul Botaș, dar și Victor Olenic.
Primul antrenament a început cu o mică ședință în vestiar, prilej pentru Alin Pânzaru să-și înștiințeze elevii despre progamul pe care îl vor avea timp de zece zile, apoi jucătorii au ieșit pe teren. Nu însă pentru o miuță ci pentru o ședință de pregătire fizică. Ei au făcut stretching 20 de minute, au alergat, cu schimbări de ritm pe distanțe diferite și au încheiat antrenamentul la sala de forță. După-amiază, pe finalul antrenamentului fotbaliștii au primit acceptul antrenorului de a lucra și cu mingea. În această perioadă CF Brăila va susține și trei amicale, sâmbătă, de la ora 11.00, cu Metalosport Galați, pe stadionul Municipal, miercuri, 7 august, cu Oțelul II Galați și sămbătă, 10 august, cu Conpet Cireșu.
„Este perioada cea mai grea din viața unui fotbalist, dar de ea depinde evoluția sa în campionat. Avem la dispoziție zece zile pentru a ne încărca bateriile pentru noul sezon, o perioadă în care vom juca și trei partide amicale pe Municipal în care vor fi testați mai mulți jucători”, a fost prima reacție a antrenorului Alin Pânzaru.
Tehnicianul brăilean consideră că mai are nevoie de întăriri pentru campionatul următor. Și, bineânțeles, de stabilitate financiară.
„Este bine că scheletul echipei este conturat, dar am mai avea nevoie de câțiva fotbaliști, mai precis ne-ar trebui jucătorii care alcătuiesc axul central al unei echipe, un portar, un fundaș central, un mijlocaș și un atacant. La capitolul promisiuni, viitorul echipei sună bine, sper ca pe parcurs să nu apară semne de întrebare”, a mai spus Pânzaru.
Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei