Cetatea vrea un amical cu Farul

11 Jul. 2009, 13:10 Pregătiri, amicale
Cetatea** vrea un amical cu Farul

Cea mai mare problemă a sucevenilor pe perioada stagiului de pregătire este aceea că nu au reușit să găsească nici măcar un partener de meciuri amicale până la această oră. Dorna Vatra Dornei abia a reluat pregătirile și vrea să se concentreze momentan doar asupra jocului din Cupa României cu Rapid Suceava, programat pe 15 iulie. În aceste condiții, oficialii Cetății așteaptă ziua de luni, când la Vatra Dornei va ajunge și Farul Constanța, pentru a le propune „marinarilor” disputarea unui joc de pregătire.
 

 

Mai există posibilitatea ca, la întoarcerea din stagiul montan, pe 18 iulie, sucevenii să se oprească la Mestecăniș, pentru a juca un meci test în compania formației de liga a III-a Aerostar Bacău, care este cantonată acolo.
 

 

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU

11 Jul. 2009, 13:10 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă