Chiar dacă sezonul 2012-2013 al Ligii a III-a s-a încheiat de două săptămâni, oficialii grupării Sporting nu se grăbesc să structureze programul de pregătire pentru viitoarea ediție de campionat.
„Deocamdată, nimic nu este bătut în cuie, așteptăm și noi cu interes proxima ședință a Comitetului Executiv al FRF, în care ni s-a promis că se vor discuta pe îndelete și problemele cu care ne confruntăm la acest eșalon. Mai mult ca sigur se va schimba din nou sistemul competițional, se aude că Liga a III-a va fi structurată în 4 serii a câte 18 echipe, dar repet, totul este deocamdată la stadiul de zvon”, a declarat managerul grupării sucevene, Ciprian Anton.
Managerul alb-verzilor și-a exprimat și punctul său de vedere asupra luării de poziție a primarului Ion Lungu, care a sugerat că a venit timpul ca oficialii grupărilor Rapid și Sporting să-și unească forțele, pentru a putea lucra împreună la crearea unei echipe puternice de fotbal la Suceava.
„Suntem în asentimentul primarului Ion Lungu, și noi ne dorim formarea unei echipe puternice de Liga a II-a la Suceava. Din punctul nostru de vedere, n-avem nimic împotriva unei fuziuni cu Rapid, dacă și ei agreează acest lucru”, a precizat Anton.
Primarul Ion Lungu a afirmat săptămâna trecută într-o conferință de presă că principala soluție pentru renașterea fotbalului sucevean ar fi o fuziune între formațiile Rapid și Sporting. „Trebuie unite forțele și creată o o singură echipă. Numai că, pe lângă lipsa de finanțare, există și multe orgolii în lumea fotbalistică suceveană. Sunt de părere că aceste orgolii trebuie lăsate în sfârșit deoparte, pentru a putea construi în liniște o echipă puternică de Liga a II-a, care să beneficieze și de un „satelit” în eșalonul al treilea. Sper ca Rapidul să izbutească salvarea de la retrogradare pentru a putea demara acest nou proiect, începând chiar din viitoarea ediție de campionat”, a declarat edilul Sucevei.
Ion Lungu este de părere că cel mai reprezentativ nume pentru echipa fanion al Sucevei ar fi acela de Cetatea. „Trebuie să verificăm din punct de vedere legal dacă e posibil acest lucru. Nu știu în ce măsură se poate proceda astfel, în condițiile în care s-a aprobat finanțare pentru fotbal de la Primărie pe numele Rapid, și nu știu dacă va putea fi menținută această finanțare pe noua titulatură. Îmbucurător este că și alți oameni de afaceri și-au anunțat intenția de a se implica într-un astfel de proiect, dar nu-i momentul potrivit să vă dezvălui numele lor acum”, a precizat Ion Lungu.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU