Start nefast pentru Cetatea

02 Aug. 2010, 16:12 Liga 3
Start nefast** pentru Cetatea

La primul meci al său de după
reînființare, Cetatea a aliniat la start o echipă formată în marea
majoritate din juniori, experimentatul Cososchi, dar și Zaremba și
Tomescu făcând excepție.

Meci frumos, pe un teren amenajat
bine de gazde. În tribune circa 100 de spectatori care au așteptat
minute bune începerea meciului, amânată de arbitri de două ori:
prima dată pentru că nu era medic la stadion, apoi din motive
administrative.

Echipa locală a aliniat la start
foarte mulți jucători foști componenți ai echipelor Cetatea Târgu
Neamț și Ceahlăul Piatra Neamț și acest lucru s-a văzut în teren.
Cetatea începe bine meciul, dar două gafe identice ale portarului
Bujdei, fost component al echipei Bradul Putna în sezonul trecut,
fac ca în minutul 16 scorul să fie deja 2-0 pentru gazde. Până la
pauză gazdele mai înscriu de două ori.

Tot Flacăra înscrie din nou în
minutul 55 prin fostul echipier al Ceahlăului, Macovei, care
realizează hattrick-ul. Cetatea parcă joacă altceva și are ocazii
bune de a marca, portarul sau neinspirația jucătorilor în fața
porții făcând ca scorul să nu se modifice până în minutul 75 când
Tomescu, din careu, marchează golul de onoare și primul gol al
Cetății în noul sezon competițional.

După meciul de la Brusturi,
antrenorul Cetății a făcut o ședință de 10 minute cu elevii săi, în
finalul căreia li s-a comunicat să aștepte răspunsul său cu privire
la următoarea acțiune a echipei.

Vădit supărat după această
înfrângere, Ovidiu Murariu crede în acest proiect al cărui început
este abia acum: „E greu de spus ceva despre meci când
pierzi cu 5-1. Pe alocuri băieții au încercat să etaleze un fotbal
care să fie cât de cât la pretențiile unei echipe de liga a treia,
nu au reușit, poate și datorită lipsei de omogenitate, a
pregătirii. Am primit primele două goluri din neglijențe, iar
efectul asupra echipei s-a văzut. Nu pot să apreciez decât efotul
depus de jucători astăzi. Este un început, e cu stângul ce e drept
și asta mă doare pentru că, indiferent de formula în care am jucat
astăzi reprezentăm Cetatea Suceava, dar sper că viitorul ne va
arăta și o altă față a echipei. Rezultatele pozitive vor veni în
urma pregătirilor pe care le vom face, implicit asigurarea unei
omogenități mult mai bune pentru desfășurarea campionatului ligii a
III-a.”

Sursa: sportsuceava.ro

02 Aug. 2010, 16:12 Liga 3
Pe aceeași temă