Au recitat Luceafărul pentru Liga a II-a!

10 Aug. 2011, 22:03 Pregătiri, amicale

Cu zece zile înainte de
startul Ligii a II-a timișorenii și-au încercat
for
țele cu una dintre
viitoarele adversare, Luceafărul Oradea. Poli a învins formația
bihoreană cu 2-0 prin golurile lui Ricketts și Pătraș.

Cu „Poetul” pe bancă Poli
a început modest jocul cu Luceafărul. Valoarea adversarului și
faptul că s-a jucat pe „Dan Păltinișanu” a permis totuși o ușoară
dominare din partea băieților pregătiți de Vali Velcea.

Curtean și Axente au ratat
primele ocazii pentru timișoreni, care au intrat la cabine fără să
marcheze.

Golurile au venit în
partea a doua. Mai întâi în urma unui șut al lui Tameș în
picioarele lui Ricketts (min. 58), care a deviat în poartă. Apoi cu
cinci minute înainte de final Pătraș a recuperat o minge din
picioarele adversarilor și a șutat frumos din afara careului fără
speranțe pentru Miron.

Poli așteaptă acum vizita
surorii mai mari a orădenilor în campionat, FC Bihor, și speră la
victorie în ciuda problemelor de la club. Până atunci urmează un
nou amical sâmbătă cu CSM Școlar Reșița.

Poli Timișoara
(antrenor Valentin Velcea): Lepmets – Dăruială, Fl. Ilie, Scutaru
(77
Mera), Fl. Sandu (67′ A.
Sava) – Ricketts (67′ Ad. Popa), Zaluschi (46′ Poparadu), Tameș
(77′ Pătraș), Curtean (46′ Rocha) – Axente (61′ Popovici), Zăgrean
(61′ Goga).

Luceafărul Oradea
(Antrenor Călin Moldovan): Miron – Mihuț, Pocian, E. Miculescu,
Achim – Ianc, Svarczkopf, Bundea, Ghilea, C. Roșu – Blănaru. Au mai
intrat: D. Muntean, Lupuț, Andor, Fl. Neaga, Gh. Popescu, Codoban,
Letan, Cura, Lupașcu.

Articol scris de Cornel Biholari

10 Aug. 2011, 22:03 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă