Anton Petrea, secundul lui Dumitru George

Anton Petrea,** secundul lui Dumitru George

Jucătorii Snagovului au trecut peste despărțirea de antrenorul
principal și continuă pregătirea pentru returul campionatului. De
ieri, alb-roșii au intrat în cantonament la Complexul Sportiv
Național Nicolae Navasart Snagov, locația fiind mai mult cunoscută
ca leaganul kaiacului și canoei românești, acolo unde se vor
antrena până luni.

Plecarea lui Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova nu i-a
luat prin surprindere pe ilfoveni. George Dumitru a fost reinvestit
antrenor principal și va fi secondat pe banca tehnică de Anton
Petrea (foto, în roșu, în stânga). Mijlocașul Snagovului nu-și va
agăța ghetele în cui, pe lângă funcția de antrenor secund, urmând a
fi și jucător.

Amicale
cu Sportul și Balotești înainte de Antalya

La capitolul amicale, FC Snagov va disputa primul amical sâmbătă,
la Izvorani, împotriva Sportului Studențesc. Pe 29 ianuarie, la
C.O.S.R. (Comitetul Olimpic și Sportiv Român), vor disputa un al
doilea test, cu CS Balotești.

Cât privește cantonamentul din Antalya, oficialii clubului aflat pe
locul 12 în Seria I, au stabilit ca plecarea să aibe loc pe 1
februarie, iar întoarcerea pe 13. Pe 2 februarie, jucătorii de vor
instala la Melissa Garden Hotel, iar pe durata șederii lor în
Turcia vor efectua cinci meciuri de pregătire.

După reîntoarcerea în țară, FC Snagov și-a mai programat un meci
amical, pe 18 februarie, la C.O.S.R., cu FCM Târgoviște.

Plecări
și reveniri în lotul de jucători

În privința lotul de jucători, ilfovenii au renunțat în ultimele
zile la portarul Tiberiu Boșilcă și la atacantul Cristian Bălășoiu,
iar Andrei Enciu va fi împrumutat. S-a renunțat deasemenea și la
Alin Toma, jucătorul Berceniului neajungând la o înțelegere cu
echipa din Liga a III-a.

La reveniri și-au trecut numele Alin Nistor, cel ce la începutul
pregătirii a fost în teste la Ceahlăul, Ionuț Mihai, fundaș
împrumutat de la Steaua II ce mai are contract cu ilfovenii până în
vară, și portarul Alexandru Oprea. Cât privește transferul lui
Ștefan Iordache, acesta este realizat în proporție de 99%.

Articol scris de Marius
ANGHEL

Pe aceeași temă