Poli Timișoara, transferuri de la Tunari și staff din Italia. Cel mai nou membru din echipa lui Bogdan Andone

Anda DELIU 08 Jul. 2022, 14:27 Liga 2
Poli Timișoara, transferuri de la Tunari și staff din Italia. Cel mai nou membru din echipa lui Bogdan Andone

Dacă pentru lotul de jucători al Politehnicii Timișoara Bogdan Andone pare că are apetențe mari pentru zona ilfoveană, în speță Tunari, de unde și-a adus și propriul fiu, pentru staff, antrenorul născut în Ardeal, la Aiud, se orientează spre ”Cizmă”. Din Italia, la alb-violeți au ajuns atât preparatorul fizic, cât și, mai nou, antrenorul cu portarii.

Preparator fizic și antrenor cu portarii din Italia pentru Politehnica Timișoara

Noul preparator fizic al timișorenilor, venit de câteva zile, este Simone Fornari, născut în data de 20 iulie 1976, la Novi Ligure.

Poli spune că el a lucrat pe același post la Genoa CFC (echipa U18), Sorrento Calcio 1945, Novese (toate Italia), ŢSKA Sofia (Bulgaria), Paniliakos FC (Grecia), Universitatea Cluj, CS Universitatea Craiova şi Al Kharaitiyat SC (Qatar), dar și în cadrul Federației Italiene de Fotbal. Are și experiența muncii în pregătire fizică la volei.

În schimb, noul antrenor cu portarii al Politehnicii a apărut în cantonamentul din Slovenia, în care s-a plecat de ieri. Acesta este Alessandro Ramella, născut în data de 12 august 1986, la Biella, iar din anunțul clubului nu reiese dacă acesta a și fost portar.

Poli spune că a activat ca antrenor cu portarii la Biellese, Sorrento, Positano, și că a mai participat la turnee organizate de FC Barcelona în Italia și Elveția. A mai pregătit portarii echipei de tineret a celor de la Virtus Francavilla, iar în ultima perioadă a antrenat la şcoala de portari ”Vita Da Numeri Uno Project”, la Francavilla Fontana, unde a pregătit jucători de la cluburi precum Cagliari și Perugia.

Atât Fornari, cât și Ramella sunt întâmpinați de Politehnica cu un ”benvenuto”!

Andone italiano!

Analizând fotografia postată de Poli Timișoara pe pagina sa de Facebook, de la sosirea în cantonamentul din Slovenj Gradec (Slovenia), se poate remarca cum

Noul antrenor principal Bogdan Andone se înțelege deja foarte bine cu noii colegi din stafful tehnic.

Alături de preparatorul fizic Fornari a fost observat ieșind la plimbări prin zona centrală a Timișoarei, iar în prima poză din cantonamentul din Slovenj Gradec (Slovenia), postată de Poli Timișoara pe pagina sa de Facebook, se ține de gât cu cei doi colegi italieni.

În schimb, ”secundul” Antonio Foale stă în celălalt colț al pozei, alături de delegatul Cristian Freanț și maseurul Adrian Rus.

Foto: Politehnica Timișoara

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-a-plecat-in-cantonament-in-slovenia-numarul-plecarilor-a-ajuns-impresionat-iar-bogdan-andone-si-a-adus-fiul-la-echipa-19236720

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-a-plecat-in-cantonament-in-slovenia-numarul-plecarilor-a-ajuns-impresionat-iar-bogdan-andone-si-a-adus-fiul-la-echipa-19236720

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-a-obtinut-semnatura-a-inca-doi-jucatori-carol-taub-a-revenit-oficial-la-echipa-iar-banatenii-au-facut-inca-o-achizitie-din-liga-3-19236465

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-infrangere-in-fata-unei-echipe-din-liga-5-bogdan-andone-va-trebui-sa-taiem-in-carne-vie-niciunul-de-aici-nu-ar-juca-intr-o-echipa-gandita-de-mine-19236313

Anda DELIU 08 Jul. 2022, 14:27 Liga 2
Pe aceeași temă