Clubul Petrolul a anunțat, joi, 25 februarie 2021, că a demarat, în regim de urgență, o anchetă internă, după incidentul petrecut în weekend, în zona unei agenții de pariuri din Ploiești, în care unul dintre jucătorii din lotul lui Viorel Moldovan a fost victima unei agresiuni fizice.
Este vorba despre mijlocașul Mihai Constantinescu (18 ani, foto, în galben), care s-a ales cu arcada scartă și cu ochiul drept tumefiat. Alături de acesta, la evenimentul petrecut sâmbăta trecută, se aflau încă doi jucători ai clubului: Mario Bratu (18 ani) și Cristian Licsandru (17 ani).
Petrolul reacționează a doua zi după ce Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova (IPJ) anunța printr-un comunicat detalii despre bătaia în care a fost implicat Mihai Constantinescu. Poliția a transmis că jucătorul ”ar fi fost agresat de către o persoană cunoscută, în timp se afla în fața unei case de pariuri, pe strada Aleea Stânișoarei din Ploiești”, dar și că ”cei doi ar fi avut anterior, un conflict verbal, în incinta casei de pariuri sportive.”
Mai grav ca incidentul este motivul pentru care jucătorul Petrolului se afla în interiorul unei case de pariuri, lucru care a și determinat clubului ploieștean că vină cu o reacție.
Petrolul susține că, în ancheta internă, ”o comisie disciplinară” a discutat cu cei trei jucători prezenți la evenimentul regretabil petrecut în jurul orei 19:30 și concluzionează că aceștia au fost ”martori ai incidentului nedorit”, cât și că ”nu au încălcat regulamentul clubului sau codul de conduită sportiv”.
Totodată, clubul Petrolul anunță că ”reiterează faptul că nu tolerează, sub nicio formă, abaterile de la regulamentul echipei, rămânând un apărător ferm și consecvent al principiilor eticii sportive”.
”FC Petrolul Ploiești a demarat, în regim de urgență, o anchetă internă cu referire la evenimentele petrecute sâmbătă seara, în zona unei agenții de pariuri din Ploiești, când jucătorul Mihai Constantinescu a fost victima unei agresiuni fizice.
O comisie disciplinară internă a inițiat o analiză a situației, imediat după incidentul regretabil, cu scopul de a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc conflictul.
Membrii comisiei au discutat cu cei trei jucători, martori ai incidentului nedorit, cu toții precizând că, în niciun moment, nu au încălcat regulamentul clubului sau codul de conduită sportiv și că motivul agresiunii fizice a fost un conflict verbal între Mihai Constantinescu și mai mulți tineri aflați în zona respectivei agenții de pariuri.
FC Petrolul Ploiești a pus de îndată la dispoziția autorităților toate informațiile și documentele solicitate și va continua să colaboreze îndeaproape cu oficialitățile reglementatoare, pentru identificarea cauzelor și împrejurărilor producerii conflictului.
În așteptarea finalizării anchetei interne și a concluziilor ce vor decurge în urma acesteia, clubul nostru reiterează faptul că nu tolerează, sub nicio formă, abaterile de la regulamentul echipei, rămânând un apărător ferm și consecvent al principiilor eticii sportive”, anunță Petrolul într-un comunicat postat pe site-ul oficial.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/politia-da-amanunte-dupa-agresiunea-suferita-de-jucatorul-petrolului-mihai-constantinescu-se-afla-in-fata-unei-case-de-pariuri-sportive-iar-conflictul-verbal-a-inceput-in-incinta-ei-19171164
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihai-constantinescu-bandajat-si-cu-ochiul-vanat-dar-titular-pentru-petrolul-cu-metaloglobus-viorel-moldovan-a-vorbit-despre-jucatorul-sau-care-a-luat-bataie-pe-strada-glumeam-cu-el-ce-n-19171071
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unul-dintre-cei-mai-buni-jucatori-under-ai-petrolului-atacat-pe-strada-de-10-12-insi-a-ajuns-la-spital-dupa-bataia-primita-era-grup-organizat-sa-nu-fi-19170933