Petrolul Ploiești menține parcursul bun și în campionat, după ce în urmă cu două săptămâni, în primul meci oficial desfășurat în 2021, a obținut o victorie cu prim-divizionara Poli Iași, cu 3-0, și a obținut calificarea în sferturile Cupei României.
De această dată, echipa lui Viorel Moldovan a învins cu 1-0 Metaloglobus și a urcat pe un loc de play-off. Este prima victorie a Petrolului pe ”Ilie Oană” în jocurile directe cu bucureștenii, după ce în precedentele două întâlniri au fost remize.
Petrolul a presat încontinuu Metaloglobus în prima repriză, însă ocazii mari nu și-a creat. Țicu (12) a avut un șut bun, dar Buhăescu n-a fost pe direcția respingerii lui Gavrilaș, Moise (31) a pus capul la o minge trimisă în față de portar, dar nu a nimerit ținta, în timp ce Lică (39) putea trimite în plasă din 7 metri, tot cu capul, dar a fost surpins de mingea centrată puternic și a reluat doar peste.
Metaloglobus, fără nerv și într-o continuă așteptare, a avut primul șut spre poartă în minutul 41, când Mino Sota a tras de la distanță pe lângă bara din stânga.
În partea secundă, după o lovitură liberă bătută bine de Moise (51) și respinsă cu greu în lateral de Gavrilaș, Vasile Buhăescu (55) a reușit golul din 7 metri lateral stânga la colțul lung, după ce a plecat dintr-o poziție suspectă de offside.
Imediat, Metaloglobus a avut o primă reacție de orgoliu și a centrat periculos în fața porții, însă cum frații Herea aproape că nu au contat în jocul de azi, echipa bucureșteană n-a fost deloc periculoasă.
Moise (65) a trimis slab, direct în zid, o lovitură liberă de la 18 metri, apoi Constantinescu (68), pe un contraatac în superioritate, a șutat direct pe portar, dar arbitrul a indicat eronat offside. Au mai fost emoții la poarta Petrolului (74) la o altă recentrare din stânga, însă s-a respins din careul mic, pentru ca Pol Roige (76) să fie oprit greșit pentru un presupus joc periculos, la o fază în care scăpa singur cu portarul.
Tot spaniolul Pol Roige (84) putea majora diferența, însă a pus latul din 6 metri pe lângă bara din stânga, deși în fața sa era toată poarta. Ulterior, Lică (87) a trimis cu capul pe lângă vinclul din dreapta, iar meciul s-a terminat în al patrulea minut de prelungiri și ”găzarii” au izbucnit după acest succes.
Petrolul câștigă cu 1-0 cu Metaloglobus și reușește pentru prima dată în meciurile directe să obțină victoria pe teren propriu.
Petrolul acumulează 24 de puncte și urcă pe locul 5, de play-off, devansând la golaveraj Dunărea Călărași și FK Csikszereda. Metaloglobus rămâne cu 21 de puncte, la fel ca SCM Gloria Buzău și Farul Constanța, însă are cel mai bun golaveraj dintre ele și e pe locul 10. Bucureștenii au și un meci mai puțin jucat față de Petrolul și Buzău.
Trebuie spus și că Metaloglobus a oferit cea mai slabă replică în meciurile desfășurate cu Petrolul pe ”Ilie Oană”, iar frații Herea, altădată foarte motivați pe terenul de la Ploiești, de această dată aproape că n-au ”existat”. În martie 2019, cu Laszlo Balint antrenor, echipa din Capitală reușea o remiză, scor 1-1, cu golurile marcate de Claudiu Herea (4), respectiv Laurențiu Marinescu (12 – penalty). Cu Marius Măldărășanu antrenor, bucureștenii au înregistrat în decembrie 2019 tot o remiză în ”templul” ”lupilor galbeni”, scor 0-0. Petrolul a fost condusă în precedentele jocuri de Mugurel Cărnățeanu, respectiv Flavius Stoican.
În etapa următoare, Petrolul joacă duminică, 28 februarie, de la ora 13:45, la Târgu Jiu, cu Pandurii. Metaloglobus o întâlnește sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu, pe Aerostar Bacău.
Vasile Buhăescu 55′
Petrolul: Kitanov – Alb. Olaru, V. Lică, Meijers, Țicu – Nir Lax (Ekollo 89′) – Mih. Constantinescu (M. Bratu 74′), R. Moise (Sil. Pană 66′), Pol Roige (cpt.), Vajushi (Vl. Mitrea 89′) – Buhăescu (Val. Balint 74′)
Rezerve neutilizate: R. Avram – Ad. Nicolae, Mondragon, Ant. Manolache
Antrenor: Viorel Moldovan
Metaloglobus: Gavrilaș – Al. Coman (Potecea 83′), D. Lung (Aguinaldo 90+2′), L. Cazan, Andr. Sava – Andr. Florescu, Andr. Lungu (Botic 83′), Mino Sota, Ed. Vraciu (Ciubotaru 46′) – Cl. Herea, Ov. Herea (cpt.)
Rezerve neutilizate: Nedelcovici – Puțaru, R. Chiriac, Gavîrliță, Bolocan
Antrenor: Gabriel Manu
Stadion: ”Ilie Oană” (Ploiești – Prahova); Fără spectatori; Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); Asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Răzvan Mihai Dobre (Șotânga, Dâmbovița); Rezervă: Marius Chițu (Târgoviște); Observatori: Fevronia Ion (Craiova) și Dorinel Dincă (Călărași).
Foto: Răzvan Păsărică și Cristi Stavri / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-metaloglobus-incepe-de-la-ora-1900-bucurestenii-n-au-pierdut-pana-acum-pe-ilie-oana-iar-ploiestenii-au-nevoie-disperata-de-victorie-19170951
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-16-patru-meciuri-incep-la-ora-1100-iar-apoi-le-urmeaza-dunarea-calarasi-farul-19170265
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unul-dintre-cei-mai-buni-jucatori-under-ai-petrolului-atacat-pe-strada-de-10-12-insi-a-ajuns-la-spital-dupa-bataia-primita-era-grup-organizat-sa-nu-fi-19170933
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marius-burca-a-dezvaluit-ce-buget-are-metaloglobus-si-pe-ce-loc-in-topul-salariilor-se-afla-fratii-herea-modelul-carei-echipe-ajunse-in-liga-1-il-apreciaza-si-urmeaza-se-poate-si-cu-putini-19170913