Petrolul are licență pentru Liga 1. ”Nu ne rămâne, acum, decât să sperăm că, și din punct de vedere sportiv, vom face pasul către primul eșalon!”

Marius ANGHEL 20 Jun. 2020, 14:36 Liga 2
Petrolul are licență pentru Liga 1. ”Nu ne rămâne, acum, decât să sperăm că, și din punct de vedere sportiv, vom face pasul către primul eșalon!”

Petrolul Ploiești este al treilea club dintre cele șase care vor participa în play-off-ul de promovare al Ligii 2 care anunță oficial primirea licenței pentru noua ediție a Ligii 1, 2020/2021. Rapid și UTA au mai transmis până acum că au fost înștiințate de FRF că îndeplinesc condițiile să joace în prima ligă dacă vor obține promovarea pe teren.

”Federația Română de Fotbal a informat, oficial, clubul nostru că i-a fost acordată licența de participare pentru ediția viitoare a Ligii I.

După analizarea tuturor documentelor depuse, Comisia pentru Acordarea Licenței Cluburilor a constatat că sunt îndeplinite toate criteriile (sportive, de infrastructură, de personal și administrație, juridice și financiare), decizând, astfel, cu unanimitate de voturi, să acorde clubului nostru licența de participare în stagiunea 2020-2021 a Ligii 1, fără niciun fel de sancțiuni financiare sau penalizare de puncte.

Nu ne rămâne, acum, decât să sperăm că, și din punct de vedere sportiv, vom face pasul către primul eșalon!”, a anunțat Petrolul pe site-ul oficial.

Petrolul începe play-off-ul de promovare în Liga 1 de pe locul 5, cu un meci pe terenul liderului UTA

Petrolul, alături de UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș și Rapid, adică primele șase clasate din Liga 2 după 24 de etape, când sezonul a fost suspendat și mai apoi ”înghețat” din cauza pandemiei de COVID-19, au fost singurele echipe din eșalonul secund care și-au depus dosarul de licențiere, motiv pentru care doar ele au fost admise în play-off-ul de promovare.

Echipa ploieșteană începe play-off-ul de pe penultimul loc, 5, la egalitate cu Argeș și Rapid, la un punct sub CS Mioveni și Turris Oltul și la șase în spatele liderului UTA.

Până la startul play-off-ului, programat la data de 4 iulie, în care Petrolul începe cu un meci la Arad, cu UTA, echipă împotriva căreia a pierdut în acest sezon regulat de două ori cu 3-0, ”lupii” se pregătesc la Ploiești. Trupa antrenată de Costel Enache a desfășurat și două meciuri amicale, cu Astra (scor 0-0), la Ploiești, și FC Hermannstadt (scor 1-0), la Sibiu.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-e-nemultumit-de-programul-petrolului-in-play-off-insa-se-declara-optimist-in-privinta-promovarii-de-ce-considera-antrenorul-ca-actuala-echipa-are-nesansa-in-fata-19136039

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-se-pregateste-sa-joace-la-campionatul-european-nu-in-play-off-ul-ligii-2-mesajul-transmis-de-costel-enache-jucatorilor-sai-si-reactia-capitanului-marinescu-despre-programu-19136080

https://liga2.prosport.ro/seria-1/azi-aflam-programul-meciurilor-play-off-ului-din-liga-2-frf-efectueaza-tragerea-la-sorti-la-ora-1200-19135977

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/petrolul-in-doliu-unul-dintre-componentii-generatiei-de-aur-a-echipei-ploiestene-triplu-campion-si-castigator-al-cupei-romaniei-a-incetat-din-viata-19136328

Marius ANGHEL 20 Jun. 2020, 14:36 Liga 2
Pe aceeași temă