Paul Codrea și Iosif Rotariu au fost prezentați oficial la Poli Timișoara. ”Suntem într-o mare suferință”

Anda DELIU 21 Feb. 2023, 20:04 Liga 2

După instalarea noului manager general Costel Pantilimon (36 de ani), Politehnica Timișoara și-a numit și un nou director sportiv, pe Paul Codrea, dar și scouter, pe Iosif Rotariu.

Cei doi au fost prezentați oficial marți, 21 februarie 2023, și spun că au acceptat propunerile penultimei clasate din Liga 2 pentru a ajuta fotbalul timișorean.

Paul Codrea s-a reorientat spre o funcție administartivă la Poli Timișoara

După ce a ales să meargă pe drumul antrenoratului, fostul internațional român Paul Codrea (41 de ani) iată că a decis să preia și o funcție administrativă.

”Mă bucur că sunt aici. Mă bucur de încrederea pe care Costel mi-a acordat-o și clubul. Sper ca împreună cu toți ceilalți, cu Roti, să schimbăm mult fața clubului. Suntem într-o mare suferință, problemele sunt foarte mare. Îmi doresc să atragem mai mulți oameni de partea noastră, să ne unim, să atragem oamenii la stadion, pentru că vedem că și suporterii sunt tot mai puțini. Jucam în Liga 5 cu 2000-3000 de oameni. Îmi doresc ca suporterii să ne arate că sunt alături de noi. Am venit să muncim, suntem puși pe fapte mari, dar avem nevoie de sprijinul lor. Nu cred că sunt primul care spune că ne lipsește un stadion unde să jucăm. Noi încercăm să construim baza pentru academie. Putem accesa proiecte pe fonduri europene pentru asta, și domnul rector este dispus să ne ajute, dacă nu, vom încerca să găsim un om de afaceri care să ne ajute”, a declarat Codrea, care ultima dată a fost antrenor la juniorii clubului, iar în trecut a activat atât ca jucător la această echipă, dar a fost și antrenorul ei.

Codrea: ”Noi am pus presiune că trebuie să ne salvăm de la retrogradare”

Noul director sportiv al Politehnicii, înlocuitorul lui Ioan Mera, spune că lotul e suficient de bun pentru salvarea de la retrogradare.

”Mi se pare ok, nu am nimic de obiectat. Noi am venit cu trei zile înainte de închiderea perioadei de transferuri. De ele s-a ocupat vechea conducere și Octavian Benga. Noi am pus presiune că trebuie să ne salvăm de la retrogradare. Nu cred că avem cel mai slab lot. Dacă e să o luăm așa, Dumbrăvița (n.r. – are șapte puncte în plus în clasament) are lot sub noi, doar rezultatele lor au fost altele. Tinerii trebuie încurajați, chiar mă gândeam ce echipă putea avea Timișoara dacă acești tineri rămâneau aici”, a mai spus Codrea.

Iosif Rotariu pare că a rămas cu un gust amar de la ACS Poli și Ripensia

Iosif Rotariu (60 de ani) va fi scouter la Poli Timișoara, poziție pe care o îndeplinește în zonă și pentru Farul Constanța. El spune că era cam supărat pe fotbal.

”Îi mulțumesc domnului Costel Pantilimon. El și Paul Codrea sunt foști elevi de-ai mei și colegi. Dacă nu ar fi fost ei, nu m-ați fi văzut pe mine aici. Ei m-au contactat. Mi-a plăcut viziunea lor despre prezent și viitor. Sunt doi oameni care au jucat la echipa națională, au jucat în străinătate, de unde au căpătat o altă expeirneță. Vin și eu cu experiența vârstei, am fost și secund la echipa națională. Sper să facem lucrurile să meargă bine. Pentru prima dată sunt cu oameni care au pus umărul și care sunt oameni de fotbal”, a spus Rotariu.

Pare o aluzie spre Ripensia, căci evident, de Hagi nu poate fi vorba.

Rotariu: ”A fost și acea despărțire de suporteri odată cu fuziunea cu Recașul. Aici a fost o ruptură definitivă”

Rotariu a comentat și decăderea brandului polist. ”Problema a fost lipsa de cunoștințe la club, mai ales pe partea tehnică. S-au luat decizii greșite. S-a apelat la oameni din afara Timișoarei, s-a creat o discrepanță între jucătorii care sunt crescuți la Timișoara și cei veniți din afară. A fost și acea despărțire de suporteri odată cu fuziunea cu Recașul. Aici a fost o ruptură definitivă”, a mai spsu Rotariu, care a fost implicat și la ACS Poli, echipa la care face referire atunci când vorbește de Recaș.

În acest moment, după 16 etape, cu trei runde înainte de finalul sezonului regular, Poli Timișoara are doar 12 puncte acumulate și ocupă penultimul loc, 19, în clasamentul Ligii 2, la egalitate cu ultima clasată Unirea Constanța. În primul joc oficial din 2023, Poli joacă în deplasare, sâmbătă, de la ora 11:00, la CSC Dumbrăvița, clasată pe locul 14, cu 19 puncte.

Foto: Valentin Sorosi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/karlo-plantak-a-refuzat-rezilierea-cu-poli-timisoara-19260812

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cosmin-stan-a-tras-concluziile-la-csc-dumbravita-dupa-pregatirea-de-iarna-suntem-mai-buni-decat-am-fost-in-toamna-pe-poli-timisoara-o-vede-retrogradata-daca-o-invinge-in-prima-etap-19260757

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-a-castigat-ultimul-amical-dinaintea-reluarii-ligii-2-cu-phoenix-buzias-octavian-benga-mai-avem-mult-de-munca-si-trebuie-sa-recunoastem-19260653

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-a-semnat-cu-inca-un-jucator-plecat-iarna-aceasta-de-la-ripensia-19260624

https://liga2.prosport.ro/seria-1/prima-etapa-de-liga-2-din-2023-incepe-la-buzau-dinamo-programata-sa-joace-luni-desi-meciul-ei-are-sanse-sa-nu-se-dispute-19260616

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-pantilimon-a-fost-prezentat-oficial-la-politehnica-timisoara-doar-cu-rectorul-langa-el-a-fost-un-imbold-destul-de-mare-sa-vin-aici-paul-codrea-cooptat-si-el-in-conducere-19259849

Anda DELIU 21 Feb. 2023, 20:04 Liga 2
Pe aceeași temă