Nigerienii așteptăți încă din pauza de iarnă la Hunedoara au ajuns abia acum, în ultimele zile ale primăverii, după încheierea campionatului Ligii 2 și câștigarea Cupei României de către Corvinul!
Nu sunt trei, așa cum era vorba inițial, ci chiar patru, iar toți au fost anunțați oficial astăzi, 28 mai 2024, de către echipa antrenată de Florin Maxim.
Astfel, Corvinul ajunge la cinci achiziții perfectate deja pentru noul sezon, unul în care va juca din nou în Liga 2 și va avea inclusiv meciuri, cel puțin patru, în cupele europene.
După Alexandru Gîrbiță, mijlocaș luat de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu și anunțat ieri, Corvinul a comunicat și numele celor patru fotbaliști nigerieni pe care agentul de casă al clubului, Bogdan Apostu, i-a remarcat în iarnă în vizita de lucru avută în Africa.
Numele nigerienilor care au semnat cu echipa din Hunedoara sunt Goodnews Ibuchi Chukwu (mijlocaș ofensiv de bandă), Odejobi Toheeb Babatunde (fundaș central), Otega Jimmy King (atacant de careu) și Taiye Abolaji Rasaq (mijlocaș defensiv), adică cei despre care Liga2.ro a scris.
Toţi au semnat contracte pe patru ani cu Corvinul.
”Clubul nostru anunţă transferul a patru fotbalişti nigerieni de perspectivă! Se alătură lotului nostru Goodnews Ibuchi Chukwu (mijlocaș ofensiv de bandă), Odejobi Toheeb Babatunde (fundaș central), Otega Jimmy King (atacant de careu) și Taiye Abolaji Rasaq (mijlocaș defensiv), toţi semnând contracte pe patru ani cu Corvinul!
Goodnews Ibuchi Chukwu Jr. are 18 ani, este jucător de picior drept, şi poate evolua atât ca aripă, cât şi ca „număr nouă” şi este caracterizat ca fiind un fotbalist rapid şi puternic din punct de vedere fizic.
Jimmy King Otega are şi el tot 18 ani, este jucător de picior stâng şi poate evolua ca vârf împins, printre caracteristicile sale de bază fiind viteaza, detenta şi loviturile de cap, fiind, de asemenea, şi un bun executant de faze fixe.
Taiye Abolaji Rasaq (18 ani) poate evolua ca mijlocaş defensiv, care poate acoperi mai multe zone ale terenului. Este, de asemenea, jucător de picior stâng, care „poate crea spaţii” pentru jucătorii din linia ofensivă.
Odejobi Toheeb Babatunde, în vârstă de 18 ani, poate evolua ca fundaş central, are stângul ca picior de bază şi poate urca, deseori, în careu, fiind un jucător care se foloseşte mult de jocul său cu capul.
Cei patru jucători originari din Nigeria se află la prima lor experienţă europeană şi au fost remarcaţi de către Bogdan Apostu, cu prilejul unei selecţii care a avut loc, anul trecut, în ţara africană şi la care au luat parte aproximativ 450 de jucători, de la mai multe academii din această ţară. Toţi au primit un programa separat de pregătire şi vor fi prezenţi la reunirea lotului, care este programată pentru data de 10 iunie.
Bun venit şi multă baftă în alb-albastru!”, sună anunțul clubului hunedorean.
Lăudat în 2024 fiindcă are un lot format numai din jucători români, mai ales în contextul în care a și reușit performanțe importante, câștigarea Cupei României și încheierea campionatului Ligii 2 pe locul 2, în mod normal direct promovabil, Florin Maxim îi face acum pe plac agentului Bogdan Apostu, nimeni altul decât inclusiv agentul său, spulberând încrederea pe care o transmitea public pentru jucătorii români.
Maxim va antrena încă patru jucători impresariați de fostul fotbalist și va încerca în mod special în cazul nigerienilor să arate că Apostu are ochi bun de agent.
”Cu referire la faptul că avem doar jucători români, este foarte bine. Eu cred în jucătorul român, pentru că nu văd de ce ar putea fi un… nu știu, nu vreau să jignesc alte țări, dar de ce ar fi mai bun decât noi? Atât jucătorii, cât și antrenorii. Eu cred în munca mea, așa cum mă pricep și cum o fac. Jucătorii, la fel, încercă să le insuflu din faptul că îmi doresc și cred că pot face niște lucruri”, spunea Florin Maxim după victoria din semifinala Cupei României în fața prim-divizionarei FC Voluntari (scor 3-1).
Nu a fost singura dată în care Maxim a spus că este adreptul jucătorilor români, fiindcă e de părere că aceștia nu sunt cu nimic mai prejos decât străinii.
Prin aducerea acestor patru nigerieni, Maxim șterge cu buretele chiar vorbele sale.
Nu vor fi însă primii jucători străini care vor evolua la noul Corvinul. Echipa a avut în Liga 3 mai multe experimente ale lui Bogdan Apostu. Inclusiv în prima parte a sezonului recent încheiat de Liga 2 în lotul hunedorenilor s-au aflat brazilianul Elton Constantino da Silva, acum la CSM Reșița, sau estonianul Ilja Antonov, ambii plecați în iarnă.
Foto: Corvinul Hunedoara