Exasperat de arbitrajul de la partida cu ACS Academica Argeș, care s-a adăugat pe o listă deja lungă a disputelor în care „marinarii” au fost dezavantajați de „cavaleri”, de la începutul sezonului, antrenorul Farului, Marian Pană, a declarat, după meci, că se va gândi foarte serios dacă să mai continue în fotbal sau nu, în aceste condiții.
„Răbdarea mea a cam ajuns la final. Voi avea două zile în care mă voi gândi bine ce voi face de acum încolo. Mă duc acasă la familie, la copii, unde n-am mai fost de trei săptămâni. Îmi voi pune întrebarea dacă merită să mai stau în fotbal în aceste condiții. Cei care ne-au arbitrat până acum sunt oameni fără niciun Dumnezeu. Oare sacrificiul meu merită: să stau departe de familie și de copii, care au nevoie de mine, și să mă învârt în această mizerie care se numește fotbalul Ligii a II-a? Mă simt foarte bine la Constanța, vreau să fac treabă, dar așa, nu am cum”, a spus Pană, la conferința de presă a disputei cu ACS Academica Argeș, încheiată la egalitate, 1-1, constănțenii fiind însă văduviți de victorie în urma arbitrajului.
Weekend-ul a fost însă un sfetnic bun, iar Marian Pană a revenit la sentimente mai bune. „Nu puteam lua o asemenea decizie. Dar atunci, pe moment, așa am simțit și am spus. Frustrarea a fost prea mare”, a declarat principalul Farului, care, ieri după-amiază, a condus prima ședință de pregătire a echipei din această săptămână, una care se va încheia cu jocul din deplasare cu FC Voluntari, programat sâmbătă, de la ora 11.00.
Farul nu se retrage din Liga a II-a
De asemenea, după meciul cu Academica Argeș, și patronul Farului, Giani Nedelcu, avusese o declarație extremă, spunând că ar putea retrage echipa din campionat, ca măsură de protest la arbitrajele părtinitoare de care beneficiază echipa. Nici această afirmație nu va fi pusă însă în aplicare.
„A fost o declarație la cald. În trei meciuri, am fost dezavantajați de arbitri, erorile lor ducând la vicierea rezultatului final. Greșelile contra noastră s-au adunat, iar patronul a răbufnit”, a spus președintele FC Farul, Auraș Brașoveanu. Acesta a dezvăluit însă că echipa constănțeană s-a îndreptat cu memorii contra „cavalerilor” care au nedreptățit-o flagrant, după arbitrul partidei din Cupă, cu Săgeata Năvodari (Adrian Illyeș, din Ploiești), Farul reclamându-l și pe cel care a condus partida cu Academica Argeș (Marcel Bârsan, din București). „Degeaba ni s-ar da însă dreptate, dacă rămânem cu prejudiciul de puncte în clasament”, a mai spus Brașoveanu.
Marco Enciu și Dan Ochia au marcat toate golurile Farului
În ciuda greșelilor de arbitraj, Farul nu a pierdut în cele trei meciuri de campionat, iar în Cupa României, a fost eliminată de Săgeata abia în prelungiri. „Să privim și partea plină a paharului. În Liga a II-a suntem neînvinși, iar cu FC Voluntari sperăm să obținem prima victorie. În trei runde, am marcat destul de mult, patru goluri, dar am și primit tot pe-atâtea. Formația încă nu e omogenă. Lucrăm să ne apărăm ca o echipă și să nu mai lăsăm spații defensive”, a mai spus Auraș Brașoveanu.
În disputa cu FC Voluntari, de la Farul va lipsi în continuare experimentatul mijlocaș Robert Neagoe, care își va ispăși a doua etapă de suspendare în urma cartonașului roșu primit în Cupă.
„Marinarii” speră însă că alți doi jucători de bază, mijlocașul Cristian Bardu (absent cu Academica) și vârful Marco Enciu să depășească problemele medicale și să poată fi folosiți. „Toate golurile noastre din partidele oficiale ale acestui sezon (în campionat și Cupă) au fost marcate de jucători nou veniți, Enciu (2) și Ochia (3). Și Cârstoiu mi se pare un punct de echilibru. Se va dovedi că toate achizițiile au fost bune. Farul începe să arate bine. Mai sunt probleme în joc, dar le pun pe seama lipsei de omogenitate”, a arătat Auraș Brașoveanu.
Sursa: Ziua de Constanța