Dinamo va întâlni CSM Slatina, joi, de la ora 17:00, în deschiderea rundei a 12-a. Un meci sentimental pentru Ovidiu Burcă, antrenorul ”câinilor”, care a plecat de la gruparea olteană după ce a promovat-o, în vară, din Liga 3. Burcă știe multe dintre plusurile Slatinei, dar se așteaptă la un meci dificil.
În conferința de presă premergătoare partidei cu CSM Slatina, Ovidiu Burcă a făcut analiza punctelor forte ale grupării antrenate de Daniel Oprescu, pe care nu o consideră, neapărat, o revelație. Antrenorul se aștepta la un sezon destul de bun pentru CSM Slatina, chiar dacă este o nou-promovată.
Deși pentru mulți rezultatele Slatinei au surprins, Burcă era conștient de capacitățile jucătorilor pe care i-a pregătit pentru o bună perioadă, astfel că Dinamo va avea de tras pentru un succes sau poate și pentru un egal, pentru a continua perioada bună prin care trece, cea mai bună de la startul campionatului de Liga 2.
Dacă vor în play-off, ”câinii” au nevoie să mențină ritmul, pentru că deja s-a consumat jumătatea sezonului regular, din care mai sunt doar opt runde. Acum, formația lui Ovidiu Burcă este la trei lungimi de locul 6, Unirea Slobozia.
”CSM Slatina este una dintre revelaţiile acestui început de campionat. Poate e o surpriză pentru cei care nu cunosc ce se întâmplă acolo, dar pentru mine, care am antrenat Slatina anul trecut, nu este. Unii dintre jucătorii care au fost la ei pe banca de rezerve la ultimele meciuri cred că ar face faţă şi la noi, la Dinamo.
Aşa că ne aşteaptă un meci complicat, dar cred eu că suntem pregătiţi. Suntem pe un drum bun în ultimul timp şi ne dorim foarte mult să continuăm pe aceeaşi linie, cu aceeaşi concentrare şi intensitate.
Meciul are o încărcătură specială pentru că în cazul unei victorii ne vom apropia foarte mult de obiectivul propus, acela de a intra în lupta pentru primele şase locuri. Ne-a costat foarte mult să ajungem unde suntem acum şi de asta nu trebuie să pierdem concentrarea.
Ultimele rezultate au readus optimismul suporterilor noştri. Simt asta pe teren, dar şi pe stradă în interacţiunea cu oamenii. Speranţa moare ultima, dar ăştia puţini care am mai rămas pe aici cred că o vom scoate la capăt. În momentele fericite toată lumea îţi e alături, dar cele care contează cu adevărat în viaţă sunt cele grele”, a adăugat Burcă”, a spus Ovidiu Burcă la conferința de presă premergătoare jocului cu CSM Slatina, conform Dinamo.
Ovidiu Burcă a vorbit, din nou, despre situația mijlocașului Valentin Lazăr, văzut la începutul sezonului o piesă importantă pentru Dinamo după venirea acestuia, mai ales că formația bucureșteană avea nevoie de fotbaliști cu experiență peste nivelul Ligii 2, iar Lazăr era unul dintre ei.
Antrenorul a lăsat de înțeles că jucătorul de 33 de ani nu va mai evolua la Dinamo, deși nu a spus punctul acest lucru, cât timp el va fi la echipă. Pare inevitabil faptul că Lazăr va pleca din ”Ștefan cel Mare” în pauza de iarnă.
”Eu i-am transmis lui Vali Lazăr încă de acum trei-patru săptămâni că din punct de vedere sportiv nu mă mai bazez pe el. Rămâne să găsească o soluţie cei din conducere.
Eu nu dau jucători afară, nu reziliez contracte. Eu nu am nicio listă neagră, doar nişte principii şi valori de la care nu mă abat. Jucătorii ştiu foarte bine care sunt”, a punctat Burcă referitor la situația lui Valentin Lazăr.
Dinamo are patru rezultate pozitive la rând în campionatul Ligii 2. După victoria cu Unirea Slobozia, scor 1-0,”câinii” au reușit să ia un punct cu Minaur Baia Mare, echipă nou-promovată în divizia a doua vara trecută, scor 1-1, iar apoi au învins la limită Ripensia, cu scorul de 1-0, și Metaloglobus, scor 2-1.
Dinamo e pe locul 11 în clasament, cu 16 puncte, la egalitate cu două echipe, CSC Dumbrăvița și Concordia Chiajna. În etapa a 12-a, Dinamo va întâlni, așadar, CSM Slatina, pe teren propriu, formație clasată pe locul 7 în acest moment, cu 18 puncte. În runda a 11-a, oltenii au trecut de Poli Iași cu 1-0.
Pe lângă cele patru rezultate pozitive la rând din Liga 2, Dinamo are, în acest interval, și două scoruri pozitive în Cupa României, 1-0 cu Viitorul Pandurii în play-off-ul și 0-0 cu U Craiova 1948 SA în prima etapă a fazei grupelor.
Foto: Eduard Vănătoru (Mediafax Foto) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/titular-incontestabil-la-dinamo-antonio-bordusanu-e-suspect-de-o-accidentare-grava-ce-spune-ovidiu-burca-19250953
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dorin-serdean-a-contestat-in-instanta-aprobarea-noului-plan-de-reorganizare-al-clubului-dinamo-verdictul-se-amana-19250873
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-a-pierdut-cu-steaua-desi-a-fost-total-superioara-in-opinia-lui-dorinel-munteanu-ne-a-lipsit-ultima-pasa-nu-marcam-fostul-international-vrea-echipa-di-19251212
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-a-invins-sc-otelul-utilizand-tactica-galatenilor-daniel-oprita-am-incercat-sa-castig-si-eu-cu-armele-lor-sa-fac-un-antijoc-in-unele-momente-antrenorul-ingrozit-de-ce-a-fa-19251208
https://liga2.prosport.ro/seria-1/derby-dezolant-la-revenirea-stelei-in-ghencea-motivul-pentru-care-galeria-nu-a-fost-prezenta-la-jocul-cu-sc-otelul-comunicatul-jandarmeriei-dupa-controlul-efectuat-pe-stadion-19251192