La a treia încercare în acest sezon de Liga 2, într-un moment în care doar victoria o ținea în lupta pentru ocuparea celui de-al doilea loc direct promovabil în SuperLigă, însă, chiar și așa, în continuare la mâna rezultatelor Oțelului, Dinamo a reușit să învingă Steaua. Și ce victorie. Cu 3-0 s-a impus trupa lui Ovidiu Burcă, după un joc în care golurile au venit pe final, însă modul în care s-a jucat nu pune sub nicio întrebare corectitudinea acestui succes din runda a 9-a a play-off-ului.
Deniz Giafer (77′) și Lamine Ghezali (90+4′, 90+9′ – penalty) au marcat în poarta lui Dincă, însă pe parcursul jocului desfășurat în prezența a peste 20.000 de spectatori Dinamo a irosit alte mari situații de gol prin Ghezali (26), Patriche (42), David Irimia (45), din nou Ghezali (49), Pop (69) și iar Ghezali (83). În schimb, Steaua a avut o singură mare ocazie de gol, în minutul 74, la scorul de 0-0, când Dujmovic a respins în lateral o minge trimisă cu capul de Chunchukov, după o centrare bună a lui Drăghici.
După joc, Ovidiu Burcă și-a felicit jucătorii și a dăruit aceasă victorie suporterilor dinamoviști, cu ocazia împlinirii a 75 de ani a clubului, aniversați ieri, 15 mai 2023.
Burcă, la fel ca și șefii săi, continuă să spună că Steaua joacă în play-off doar pentru a încurca Dinamo, în condițiile în care echipa din Ghencea a fost mult timp în acest sezon pe locul 1, iar în contracte jucătorii au clauze să primească bani dacă termină pe primele două poziții!
”Îi felicit pentru victoria pe care am obținut-o astăzi. Le-o dedic suporterilor, pentru că Dinamo a renăscut datorită loc. Și astăzi, la 75 de ani de la înființarea clubului, secția de fotbal, care este, cumva, locomotiva clubului, le-a oferit acest cadou tuturor suporterilor. Pentru ei este victoria asta. Cred că odată cu victoria asta ne-am recăpătat mândria de a fi dinamovist. Pierdusem două meciuri jucând bine, dar poți să pierzi jucând bine o dată, poți să pierzi de două ori jucând bine, dar, până la urmă, la al treilea meci împotriva lor a venit și prima victorie.
Îi felicit pe băieți pentru că au crezut în ei, cumva, din punctul nostru de vedere, nu aveau cum să aibă mai multă forță, mai multă reziliență decât noi. Pentru că ei luptau pentru un obiectiv mai puțin important. Ei au intrat în play-off-ul ăsta doar să ne încurce pe noi. Ori, ăsta este un obiectiv mic. Noi luptăm pentru un obiectiv și un ideal mult mai mare. Deci astăzi nu aveau cum să scape”, a spus Burcă la microfonul DigiSport.
Finalul de primă repriză a fost cu Dinamo ca un boxer care era aproape să își facă adversarul KO, fluierul de pauză parcă ridicând Steaua din corzi, fără niciun gol primit. Totuși, această ipostază s-a repetat și spre final de meci, când Dinamo a marcat de trei ori și și-a asigurat o victorie spectaculoasă în fața marii rivale.
”A fost o primă repriză în care ne-am creat ocazii clare de a marca. Dar nu e ușor să ai ocazii, să ai ocazii, să rămâi în meci, să rămâi concentrat. La 0-0 au avut și ei o ocazie importantă și Filip (n.r. – portarul Filip Dujmovic) a fost acolo. Un element care ne-a adus foarte multă stabilitate. Și astăzi a demonstrat că este un portar valoros. A fost un meci foarte bun pe care l-am făcut, îi felicit pe băieți”, a comentat Ovidiu Burcă.
Dinamo în meciul retur din play-off cu Steaua: Dujmovic – Dav. Irimia (Al. Irimia 87′), Giafer, Bena, Patriche (cpt.), Moura – Ghezali, Daniel Iglesias, Gorka Larrucea, Bani (A. Șerban 90+7′) – Al. D. Pop (Andr. Florescu 90+2′). Rezerve neutilizate: Oncescu – Iul. Roșu, Demici, Borcea, Cr. Ionescu, Buleică.
Totuși, chiar și cu această victorie și a faptului că Dinamo a egalat la puncte SC Oțelul și i-a luat locul 3 pentru moment, poate fi doar un foc de paie. Trupa gălățeană joacă mâine la Buzău, iar în cazul unui succes va reveni pe locul 3, al doilea direct promovabil, pe care nu-l va mai putea pierde chiar dacă va fi învinsă în ultima rundă, acasă. În cazul în care SC Oțelul câștigă cu Gloria, aceasta va pune în clasament din nou trei puncte peste Dinamo și nu va mai putea fi depășită, deoarece are avantajul primului criteriu de departajare în caz de egalitate, numărul de puncte avut la finalul sezonului regular, 36 față de 31.
”Deocamdată nu am obținut absolut nimic. Unele victorii sunt mai dulci decât altele. O să sărbătorim cum facem de obicei, 24 de ore, după care ne concentrăm, toată atenția noastră este către ultima etapă. Ne dorim să promovăm direct. Vom vedea. Nu depindem doar de noi, depindem și de ceea ce se întâmplă la celelalte meciuri”, a spus Ovidiu Burcă.
În ultima rundă, Dinamo joacă în deplasare la Poli Iași, echipă care și-a asigurat matematic nu numai promovarea directă, ci și locul 1. La finalul acestui meci, trupa din Iași va primi trofeul de campioană a Ligii 2 și va dori să termine play-off-ul fără eșec. Dinamo ar putea avea șanse la promovarea directă de pe locul 2 în cazul în care SC Oțelul nu va câștiga mai mult de două puncte în aceste ultimele două partide ale ei.
Burcă e convins că Poli Iași nu se va preda în fața echipei sale, chiar dacă are în conducere și pe bancă doi dinamoviști declasați, Cornel Șfaițer, respectiv Leo Grozavu.
”Întotdeauna realitatea a bătut calculele. Până în momentul ăsta toată lumea este implicată, toată lumea are șanse. Trebuie să rămânem lucizi, calmi, nu trebuie să ne pierdem capul. Mai avem un meci, pe care trebuie să-l gestionăm extraordinar de bine. Va fi greu. Cei de la Iași sunt promovați, ei joacă în fața propriilor suporteri, știți foarte bine rivalitatea pe care o au cu Dinamo. Noi am jucat acolo, am văzut rivalitatea care este. Cumva, ei nu mai au nicio presiune. Leo a spus că vrea să vadă niște jucători pentru viitor. Sunt convins că cei care vor intra pe teren vor dori să-i demonstreze că merită să se bazeze pe ei și în noul sezon. Deci, prin prisma asta, va fi un meci foarte complicat. Sunt dinamoviști acolo, dar dincolo de simpatiile pe care le au unii sau alții, în momentul în care ești implicat la altă echipă, nu la Dinamo, îți dorești ca echipa ta să câștige, chiar dacă ești legat sentimental de Dinamo. Mi s-a întâmplat și mie, când am fost în alte părți. Îl cunosc pe domnul Șfaițer, îl cunosc pe Leo, le cunosc mentalitatea și nu cred că ne va face nimeni niciun cadou”, a mai declarat antrenorul echipei Dinamo.
După acest succes cu Steaua, Dinamo a acumulat un total de 46 de puncte, este la șase puncte peste Unirea Dej (40 puncte), clasată pe locul 5, și la șapte de Gloria Buzău (39 puncte), aflată pe locul 6 și care încă nu a jucat în această etapă, și nu mai poate pica mai jos de 4, astfel că și-a asigurat metematic cel puțin participarea în barajul cu ocupanta locului 8 din play-out-ului SuperLigii.
În ultima rundă, a 10-a a play-off-ului, Dinamo joacă la Poli Iași duminică, de la ora 13:00, când au loc și celelalte două jocuri.
Foto: Alexandra Pandrea (ProSport) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-tras-la-raspundere-de-florin-talpan-19271166
https://liga2.prosport.ro/seria-1/contre-intre-ahmed-bani-si-cristian-balgiu-dupa-dinamo-steaua-19271068
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-steaua-se-joaca-de-la-ora-2030-pe-arena-nationala-cainii-inca-spera-la-al-doilea-loc-direct-promovabil-militarii-vor-sa-si-asigure-locul-2-in-play-off-19270831
https://liga2.prosport.ro/seria-1/desant-la-tribunalul-bucuresti-sefii-clubului-dinamo-au-venit-in-corpore-la-termenul-de-azi-instanta-a-ramas-in-pronuntare-cu-privire-la-aprobarea-noului-plan-de-reorganizare-exclusiv-19270820
https://liga2.prosport.ro/seria-1/14-mai-dinamo-bucuresti-cel-mai-galonat-club-sportiv-din-romania-implineste-75-de-ani-imagini-de-arhiva-povestile-primelor-medalii-olimpice-unde-a-fost-primul-sediu-cladirea-cu-pereti-19270777