Olimpia Satu Mare și CS Afumați deschid etapa a 25-a a Ligii 2. Cele două echipe se întâlnesc astăzi, de la ora 16:00, pe stadionul Olimpia într-un joc în care gazdele pornesc ca favorite la victorie. Jucătorii lui Bogdan Andone au pierdut două puncte importante în runda precedentă, la Sânmartin (2-2 cu Luceafărul Oradea), s-au îndepărtat de UTA și Sepsi și nu își permit alt pas greșit dacă vor să mai spere la promovare. Ilfovenii au pierdut cu 3-1 în fața liderului Juventus, sunt la mijlocul clasamentului și nu își fac griji în privința retrogradării.
Pentru Olimpia, meciul cu CS Afumați este primul pe teren propriu din acest an, după ce până acum au jucat de două ori în deplasare și o dată au stat. „CS Afumați e o echipă bună, preocupată mereu să joace fotbal. Nu au strâns puncte, dar, ca joc și implicare, e o echipă bună, periculoasă, cu jucători buni, ca Patriche, Olariu, Bobi Verdeș. Ne așteaptă un meci dificil și îmi doresc ca băieții să ajungă bine la meci din punct de vedere fizic și mental, să confirme cele două meciuri bune făcute în acest sezon în deplasare și mâine să facă un joc bun și să obțină un rezultat bun în fața propriilor suporteri. Îmi doresc să avem oameni la stadion, va fi primul meci din cele patru pe care le vom susține acasă în acest sezon și îmi doresc ca lumea să vină la meci și să se bucure la final de un joc frumos și de victoria echipei noastre”, a spus, la conferința de presă premergătoare meciului cu CS Afumați, antrenorul Bogdan Andone.
Cel puțin la jocul cu CS Afumați, Andone va da indicații din tribună după ce la meciul de la Sânmartin a fost eliminat pentru proteste asupra arbitrajului. Mai mult, mâine nu va juca nici Silviu Pană, eliminat și el cu Luceafărul, dar, în schimb, va reveni căpitanul Cosmin Iuhas, după ce și-a ispășit suspendarea runda trecută.
Iuhas: „E important pentru noi să vedem că se apropie oamenii de echipă”
„Întâlnim un adversar destul de incomod, dar cred că, la cum ne pregătim și dacă vom fi apți din punct de vedere mental și fizic, la ora jocului vom obține cele trei puncte și dorim acest lucru pentru a rămâne neînvinși pe teren propriu. Din păcate, nu va fi meciul sâmbătă, să vină cât mai mulți oameni la meci, dar sper că vor lăsa de-o parte totul și vor veni la stadion în număr cât mai mare pentru că e important pentru noi să vedem că se apropie oamenii de echipă. Traversăm o perioadă bună, suntem într-un conjunctură bună și pe un loc bun în clasament și îi așteptăm să ne încurajeze”, a spus și Cosmin Iuhas, citat de Satu Mare online.
„Va fi un meci greu împotriva unui adversar bun, preocupat mereu să joace și un meci foarte important, deoarece e primul meci pe care îl vom juca acasă și toată lumea așteaptă să vadă ce am lucrat și sper să îi delectăm cu un fotbal bun și o victorie la sfârșitul meciului”, a declarat Carlo Erdei.
Karda e revoltat pe arbitri: „Sunt complet decuplați de la spiritul jocului și foarte ușor depasiți de miza întâlnirilor”
Pe de altă parte, președintele clubului Olimpia, Attila Karda, și-a îndreptat din nou tirul către arbitraj. „Foarte mulți dintre arbitrii care oficiază în Liga a doua sunt complet decuplați de la spiritul jocului și foarte ușor depasiți de miza întâlnirilor. Nu îmi place sa acuz pe nimeni, se prea poate să fie vorba de nepricepere la mijloc, dar este grav când o brigada de arbitri transformă meciul de fotbal într-o partidă de șah, în care una dintre echipe suportă un avantaj irecuperabil și așteaptă doar să fie executată printr-un șah mat care poate veni în orice moment. Este un dezavantaj prea mare pentru unii și un avantaj prea mare pentru alții, iar la acest nivel mi se pare inadmisibil. Degeaba ne antrenăm și jucăm bine dacă nu suntem lăsați să ne jucăm șansa pe teren! Cu siguranță vom analiza și noi, în scurt timp, fazele dubioase din meciul de la Sânmartin și vom face o adresa oficială către Comisia Centrală a Arbitrilor și către Federația Română de Fotbal”.
Meciul dintre Olimpia Satu Mare și CS Afumați va fi arbitrat de centralul Cristian Codrea (Baia Mare) și de asistenții Ovidiu Arusoaiei și Florin Mihai Cosma (ambii din Piatra Neamț). Arbitru de rezervă va fi Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca), iar observatori au fost delegați Ioan Mureșan (Timișoara) și Adrian Lucaci (Arad).
COMENTARIUL LIVE:
â–ºOlimpia: Anca Trip – Duruș, Fl. Mureșan, Heil, Iuhas (cpt.)(Bura 14′) – Krausz, Onicaș (R. Rus 46′) – Erdei, Daminuță, Oct. Ursu (V. Pop 56′) – Ad. Voicu
Rezerve neutilizate: Șuta – I. Roșu, Villand, Ludușan
Antrenor secund: Gabriel Vochin
â–ºAfumați: Muțiu – Al. Gheorghe, Rz. Patriche (cpt.), Buzea, Botea – Vl. Tudorache, V. Olariu – Rz. Avram (Ad. Popa 59′), Mug. Dedu (Val. Costache 29′), D. Burlacu (I. Petculescu 64′) – Vl. Vlada
Rezerve neutilizate: Mișa – Alin Zaharia, Șt. Vasile, Al. Mitu
Antrenor: Vasile Neagu
â–ºMin 90+4 Final de partidă. Olimpia pierde surprinzător pe teren propriu, după un meci foarte slab făcut la prima apariție în acest an în fața propriilor suporteri.
â–ºMin 90+3 Buzea preia în fața careului Olimpiei și trimite către colțul lung, acolo unde Anca Trip scapă mingea în față și apoi revine și prinde
â–ºMin 90+1 Heil ia galben după ce oprește un contraatac
â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute
â–ºMin 87 Pop bate la bara a doua o lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta, dar Muțiu iese și reține fără probleme
â–ºMin 79 Centrare din partea stângă a terenului, Voicu deviază cu capul pe spate, dar mingea trece de puțin pe lângă bara colțului lung
â–ºMin 74 Mureșean respinge in extremis, în careu, din fața lui Petculescu, care ar fi scăpat singur cu Anca Trip
â–ºMin 71 Daminuță bate o lovitură liberă de la 25 de metri central, mingea trece de zid și Muțiu respinge destul de greu în lateral
â–ºMin 67 Olariu ia și el galben după ce intră cu întârziere la mijlocul terenului asupra lui Krausz
â–ºMin 65 Daminuță bate bine lovitura liberă de la 28 de metri, însă mingea se duce puțin peste vinclul din dreapta lui Muțiu
â–ºMin 65 Buzea îl ține de braț pe Adrian Voicu în fața careului Afumațiului și ia galben
â–ºMin 64 Iese Dorin Burlacu, marcatorul singurului gol de până acum al meciului, și intră Ionuț Petculescu
â–ºMin 60 Romario Rus preia pe piept și trage din întoarcere de la marginea careului, însă pe lângă poarta lui Muțiu
â–ºMin 59 Iese Răzvan Avram și intră Adrian Popa
â–ºMin 56 Vasile Pop intră în locul lui Octavian Ursu
â–ºMin 53 Patriche e călcat pe tibie de Ionuț Voicu și căpitanul Afumațiului se vaită în propriul careu
â–ºMin 51 Buzea acuză o accidentare la mână și are nevoie de îngrijiri medicale
â–ºMin 46 A început a doua repriză
â–ºMin 46 Intră Romario Rus și iese Mihai Onicaș, care în prima repriză a fost de câteva ori în situația de a fi eliminat, însă arbitrul nu i-a arătat al doilea galben
â–ºMin 45+2 Pauză
â–ºMin 45 Prima repriză e prelungită cu două minute
â–ºMin 45 Centrare din dreapta, Krausz reia surprinzător de la colțul scurt și nimerește bara, apoi mingea revine în teren și e degajată de Buzea
â–ºMin 34 0-1 După o respingere greșită, mingea sare la marginea careului la Vlada, care întoarce la Dorin Burlacu, iar acesta șutează de la 20 de metri. Mingea îl lovește în spate pe Mureșan și îl păcălește pe Anca Trip, intrând în poartă lângă bara din stânga goalkeeperului
â–ºMin 29 Iese Mugurel Dedu și intră Valentin Costache
â–ºMin 29 Vlada este surprins în offside. Meciul e foarte slab, fără ocazii de gol
â–ºMin 22 Ursu preia la marginea careului, avansează 2 metri, își fentează adversarul direct și trimite plasat, dar pe centrul porții, iar Muțiu reține fără probleme
â–ºMin 18 Iuhas e urcat în ambulanță și va fi transportat la spital
â–ºMin 18 Centrare din dreapta pentru urcarea lui Ursu, Muțiu iese și reține chiar în fața mijlocașului Olimpiei
â–ºMin 16 Onicaș ia doar galben după ce îl lovește cu cotul, din spate, în ceafă, pe Vlada, la un duel aerian
â–ºMin 14 Intră Cosmin Bura în locul lui Cosmin Iuhas, accidentat și scos pe targă în afara jocului
â–ºMin 11 Răzvan Avram deviază o minge și cade pe spate, peste piciorul lui Iuhas, care a venit cu întâziere. Căpitanul Olimpiei rămâne întins pe gazon după ce Avram a căzut și l-a prins într-o poziție proastă. E posibil să se fi accidentat grav la genunchi.
â–ºMin 2 Daminuță trage de la 25 de metri central peste poarta lui Muțiu
â–ºMin 1 A început partida. Înainte s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Adrian Stoicov, un fost jucător legendar la Politehnicii Timișoara.