:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F05%2Fbucurie-cs-dinamo-retur-semifinala-dunarea-calarasi-1024x576.jpg)
Componenții echipei Campionii FC Argeș și-au primit tricourile și medaliile pentru câștigarea campionatului Liga 2 în sezonul 2024-2025, dar și trofeul competiției!
Trupa piteșteană a urcat pe primul loc în clasament, pentru a doua dată în acest sezon, a doua oară chiar în urma rezultatelor din ultima etapă a play-off-ului, astfel că și-a asigurat statutul de campioană a ligii secunde, performanță pe care nu a reușit-o în 2020, la precedenta promovare în prima ligă, dar atunci a terminat pe locul 2, după UTA.
Steaua era favorită să câștige trofeul Ligii 2 cu o etapă înainte de încheierea play-off-ului, însă echipa bucureșteană a cedat, surprinzător, pe teren propriu, contra ultimei clasate din turneu, 0-2 cu ACSM Reșița.
De această situație a profitat Campionii FC Argeș, care a evoluat la Miercurea Ciuc, pe terenul celeilalte promovate direct în SuperLigă, Csikszereda, echipa care a dominat campionatul aproape în întregime în acest sezon. Aflate la egalitate de puncte înaintea jocului direct, Csikszereda și CFC Argeș au jucat cu locul 1 pe masă, în condițiile în care Steaua era condusă acasă. Trupa piteșteană a reușit să câștige cu 4-0 în județul Harghita și a urcat pe prima poziție a clasamentului, pentru prima dată în acest sezon, chiar la momentul oportun pentru a se încorona drept câștigătoare a Ligii 2.
Astfel, podiumul play-off-ului Ligii 2 în ediția 2024-2025 a arătat astfel:
1. ACS Campionii Fotbal Club Argeş 10 7 2 1 19-5 57 puncte
2. Steaua Bucureşti 10 4 2 4 14-14 55
3. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 10 2 4 4 7-14 54
Federația Română de Fotbal se aștepta ca Steaua să câștige Liga 2 și a fost la stadionul din Ghencea, la meciul cu ACSM Reșița, pentru a oferi trofeul, însă rezultatele din ultima rundă au clasat-o la final pe Campionii FC Argeș drept primă clasată.
Astfel, tricourile, medaliile și trofeul Ligii 2 nu au fost oferite la Miercurea Ciuc, unde a jucat, duminică, trupa argeșeană, ci la Pitești.
Autocarul cu delegația celor de la CFC Argeș a revenit din județul Harghita la Pitești duminică seară, iar festivitatea de premiere a avut loc în Piața Primăriei. Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF, a fost cel care a oferit medaliile și trofeul Ligii 2.
Iar cel care a ridicat trofeul a fost Costinel Tofan, căpitanul echipei CFC Argeș, accidentat și operat chiar în ziua în care coechipierii săi obțineau matematic promovarea.
”Felicitări, CFC Argeș, noua campioană din Liga 2 Casa Pariurilor, și mult succes în prima ligă!”, i-a transmis FRF echipei din Pitești.
În cele 21 de etape ale sezonului regular de Liga 2, ediția 2024-2025, două echipe au fost pe primul loc în clasament: CS Afumaţi (etapa 1) și Csikszereda (etapele 2-21). În play-off, lider au fost Csikszereda (etapele 1-7), Campionii FC Argeș (etapele 8 și 10) și Steaua București (etapa 9).
Astfel, per total, din 31 de etape ale întregului sezon de Liga 2, Csikszereda a ocupat locul 1 la finalul a nu mai puțin de 27 de etape și despre ea se poate spune că este campioana meritorie a acestei ediții 2024-2025.
În schimb, linia trasă la finalul play-off-ului a găsit-o pe CFC Argeș pe primul loc, iar aceasta a devenit a opta echipă care primește trofeul Ligii 2 de când FRF îl oferă, începând din 2018.
Foto și video: Campionii FC Argeș