Metaloglobus a fost pe punctul de a schimba antrenorul! Soarta lui Nicolae Grigore a fost decisă după partida cu Politehnica Iași, câștigată cu 1-0, iar un alt rezultat decât victoria ar fi adus demiterea sa. Despre situația echipei a vorbit președintele clubului, Marius Burcă.
Intervenția conducătorului de la Metaloglobus a fost una surprinzătoare, întrucât un club care nu comunică prea multe în spațiul public a scos de această dată la suprafață situația delicată din interior. În ultima perioadă au tot avut loc mai multe discuții între conducere și echipă, jucători și antrenorul Nicolae Grigore, din pricina rezultatelor slabe și a modului în care a arătat echipa.
Punctul culminant, care a ridicat problema demiterii antrenorului foarte serios, a fost, cum era de așteptat, eșecul rușinos cu Unirea Constanța, scor 1-4. Imediat după partida respectivă a avut loc o ședință de urgență, în care s-a anunțat posibila schimbare a antrenorului.
”Ne-am echilibrat la timp, pentru că eram în derivă, chiar eram în derivă, nu îmi e rușine să o spun. Cred că dacă nu am fi câștigat la Iași, atunci ar fi trebuit să facem ceva modificări sau schimbări. Mă bucur că s-a întâmplat să câștigăm. De luni (n.r. – 27 septembrie), s-a ținut o ședință, chiar și în presă s-a scris, s-a discutat cu antrenorul, cu stafful, cu băieții.
Le-am explicat că ne arată lumea cu degetul, că ne-am făcut de râs. Am făcut o primă repriză slabă cu Timișoara, am mers la Buzău unde nu am contat, nu am contat din primul până în ultimul minut. Nu a fost nici primul nici ultimul meci în care le-am explicat ceva jucătorilor. A venit meciul cu Unirea Constanța, unde ne-am făcut de cacao din toate punctele de vedere, ne-a arătat lumea cu degetul.
Tocmai de aceea, nu este bine să iei decizii pe repede înainte sau la cald, iar în ceea ce privește jocul cu Unirea Constanța, Gavrilaș a fost accidentat, Caramalău, fundașul central, a lipsit din cauza galbenelor, Ovidiu Herea nu a jucat din cauza a patru galbene (…). Poate spune oricine orice despre meciul acela. Mă cunoaște lumea, știe ce om sunt, iar noi nu am putea (n.r. – să facă blat)… ce să facem, să ne dăm foc singuri? La începutul campionatului am spus că ne propunem primele șase locuri”, a spus președintele Metaloglobusului, pentru Metropola TV.
Marius Burcă a recunoscut că nu s-a uitat la meciul cu Poli Iași și a detaliat ce ar fi însemnat demiterea lui Nicolae Grigore. Speră ca, odată cu această victorie cu Poli Iași, Metaloglobus să înregistreze o serie de meciuri pozitive.
”Nu am văzut meciul, nu am știut rezultatul. L-am aflat după ce s-a terminat. Nu am făcut deplasarea la Iași pentru că a fost o ședință de Comitet Executiv. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a venit rezultatul ăsta, avem două săptămâni la dispoziție să respirăm.
Este clar că eram într-un impas, aveam o schimbare de făcut, dar le-am explicat jucătorilor că «schimbarea stăpânului, e bucuria nebunului». În momentul în care schimbi antrenorul, ce înseamnă? Că încep jucătorii să joace? Sau în momentul în care aduci alt antrenor, care are câteva etape la dispoziție până la iarnă, de atunci nu ar trebui să schimbi jumătate din lotul respectiv?
Trebuie să fie un restart, un moment zero. Dacă au înțeles lucrul acesta și vor continua pe această linie, e bine”, a mai spus Burcă.
Metaloglobus este prima sub linia locului 6, cu 13 puncte, la patru puncte sub următoarea clasată, FC Buzău. Bucureștenii au, după nouă etape, 13 puncte, iar în runda a 10-a vor juca pe teren străin, cu Dunărea Călărași, antepenultima clasată, cu numai 3 puncte, adunate din trei remize.
”Suntem bucuroși că am reușit să câștigăm un meci extrem de greu și de important pentru noi. Dar cel mai mult mă bucură atitudinea jucătorilor, mă bucură reacția de care ei au dat dovadă în această săptămână.
Nu a fost o săptămână foarte ușoară, s-a vorbit foarte mult despre ce s-a întâmplat în meciul cu Unirea Constanța, despre caracterul lor, s-a scris despre acești băieți în presă că ar fi blatiști și mă bucură enorm de mult motivația de care au dat dovadă și că au reușit să demonstreze tuturor că sunt băieți de caracter, că au avut parte de un accident cu Unirea.
Și în ciuda acestor probleme și tensiuni au reușit să joace și să se bată așa cum i-ați văzut astăzi pe teren”, a declarat Nicolae Grigore, după jocul cu Poli Iași.
Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures și Metaloglobus
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cel-mai-nou-gazon-din-tara-pe-cluj-arena-cat-a-costat-suprafata-de-joc-cine-a-suportat-cheltuiala-si-cand-ar-putea-reveni-acasa-u-cluj-19204256
https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-stinga-secretul-victoriei-cu-fc-brasov-promisiunea-facuta-de-jucatori-antrenorului-19204234
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dunarea-calarasi-aproape-sa-mai-rezilieze-cu-doi-fotbalisti-si-sa-ajunga-la-noua-plecari-dupa-ce-a-solicitat-insolventa-in-schimb-au-venit-trei-jucatori-fara-experienta-19204237