![FCU Craiova, învinsă pe ”Tărâmul Leilor” de CSM Slatina! Pentru echipa lui Claudiu Niculescu a marcat și jucătorul luat iarna aceasta chiar de la formația lui Valentin David](https://media.prosport.ro/WHURv7SqY4nRbxTMwhqW3LLYo2M=/340x191/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Fclaudiu-balan-fcu-craiova-csm-slatina-1024x576.jpg)
Poli Timișoara nu a avut un parcus grozav imediat după ce a fost preluată de Nicolae Croitoru, începând cu trei înfrângeri, dar acum, în ultimele două runde, alb-violeții au bifat succese cu FC Brașov (1-0 în deplasare) și Steaua (2-1 acasă). Antrenorul dâmbovițean spune că simte o creștere în jocul echipei sale și spune că i-a ”trezit” pe elevii si la pauză, când erau conduși.
Octavian Ursu (82′) și Ioan Mera (88′) au întors rezultatul în favoarea Politehnicii, după ce Steaua a condus din prima repriză, după reușita lui Rareș Enceanu, în minutul 29.
Nicolae Croitoru a spus după victoria cu Steaua cât de mult a contat și aportul galeriei, revenită pe stadion după o absență de o lună, după ce autoritățile au interzis accesul spectatorilor la evenimentele sportive din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19.
”O victorie importantă pentru noi, pentru că discutăm de atâta timp, avem mare nevoie de fiecare punct pus în joc. Situația din clasament ne obligă. Pe de altă parte, cred că și nivelul jocului a fost superior. Cel puțin ultimele partide ne arată că suntem în creștere. Trebuie să menționez și faptul că, cel puțin în repriza a doua, publicul ne-a fost de mare ajutor. Efectiv ne-au împins de la spate. Au fost extraordinari!”, a declarat antrenorul polist.
La 4 decembrie, Poli va sărbători 100 de ani de fotbal studențesc în Timișoara. De altfel, Croitoru spune că și în club se discută despre sărbătoare și de aceea echipa vrea să facă o figură cât mai frumoasă.
”În discuțiile pe care le avem și săptămâna aceasta discutăm, pentru că este un eveniment important în istorie clubului și cred că și noi putem să ne aducem contribuția la această sărbătoare prin evoluții bune și rezultate bune”, a precizat Croitoru.
Antrenorul Croitoru a spus că la pauză a avut o discuție cu echipa, pentru a-i trezi pe jucători, când scorul era în favoarea Stelei.
”Se pare că ce le-am spus a fost bine, pentru că repriza a doua a fost una mult mai bună. Mai mult motivațional, pentru că din punctul meu de vedere, cred că aceasta a fost problema. Ne-am respectat prea mult adversarul, cu ghilimele de rigoare sau am respectat numele adversarului și noi ne propusesem altceva. Se pare că discuția a fost una pozitivă, pentru că nu numai că am întors rezultatul, dar și evoluția a fost mult mai bună ca în prima repriză”, a conchis Croitoru.
Poli Timișoara rămâne tot pe locul 15 și după desfășurarea etapei a 15-a a Ligii 2, dar acum are 17 puncte, apropiindu-se la două de Unirea Dej.
Miercuri va juca de la 18:30 în sferturile Cupei României, acasă, cu Campionii FC Argeș. În campionat, chiar în ziua Centenarului clubului, în data de 4 decembrie, va juca pe terenul Astrei (locul 19, 2 puncte), la Giurgiu, de la ora 11:00.
Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto și Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-foarte-suparat-dupa-ce-steaua-a-luat-bataie-de-la-poli-ar-trebui-si-ei-pentru-mine-sa-aiba-mai-mult-respect-schimbarile-facute-au-dereglat-jocul-19212167
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-renaste-timisorenii-au-intors-scorul-si-au-castigat-pe-final-meciul-cu-steaua-19212121
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-steaua-se-joaca-de-la-ora-1200-pe-dan-paltinisanu-indiferent-de-rezultat-cele-doua-echipe-raman-pe-loc-in-liga-2-19212006
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-15-cinci-meciuri-se-joaca-astazi-toate-de-la-ora-1100-doua-dintre-echipe-favorite-sa-castige-pot-egala-steaua-19211672