Motivul pentru care UTA amenință constant FRF cu TAS, o strategie față de adversarele din play-off? ”E o presiune neloială, nu pusă pe federație. Asta e problema lor, de fapt. Le e frică.” Ce șanse de câștig la Lausanne ar avea ”Bătrâna Doamnă”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 07 Jun. 2020, 17:08 Liga 2
Motivul pentru care UTA amenință constant FRF cu TAS, o strategie față de adversarele din play-off? ”E o presiune neloială, nu pusă pe federație. Asta e problema lor, de fapt. Le e frică.” Ce șanse de câștig la Lausanne ar avea ”Bătrâna Doamnă”

Subiectul ”UTA merge la TAS împotriva FRF” pentru că se consideră nedreptățită de înjumătățirea punctelor înainte de intrarea în play-off-ul care decide promovatele în Liga 1 în această vară este adus în discuție de arădeni în mod frecvent. Nu există cel puțin săptămână în care trupa din vestul țării să nu pomenească despre discriminarea la care e de părere că a fost supusă. A amenințat înainte ca federația să propună această variantă de play-off, căreia majorității cluburilor i-a convenit și a dat undă verde, dar și după aceea.

În timp ce UTA tot analizează situația și își spune public nemulțumirea, Progresul Spartac, liderul Seria a 3-a a Ligii 3, care se consideră, la rândul ei, nedreptățită de decizia FRF, n-a stat mult pe gânduri sau la trimis săgeți, ci a făcut apel la TAS.

”Ultrașii” au informații că fostul primar face presiuni pe conducere, UTA spune că nu s-a răzgândit

În schimb, la Arad, ”ultrașii” utiști au aflat că actualul europarlamentar Gheorghe Falcă, fostul primar al orașului, le-ar fi sugerat conducătorilor clubului UTA să nu îl reclame pe Răzvan Burleanu și FRF la TAS, dar au avut și un mesaj de încurajare pentru Codru Grădinariu și compania. ”Din spatele cortinei apare o nouă colaborare: Burleanu și faraonul – militanți anti promovare / Pregătesc manevre de intimidare!”, a fost mesajul suporterilor fanatici.

UTA a reacționat imediat pe site-ul oficial după mesajul fanilor, precizând că nu a abandonat ideea de a ataca decizia FRF la TAS. Susține că fostul primar nu a făcut presiuni și a anunțat cei doi avocați care vor reprezenta gruparea la tribunalul de la Lausanne, dar și motivul pentru care până în acest moment nu s-a făcut apel: ”În prezent, echipa de avocați este în faza definitivării apelului care va fi prezentat Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne”.

Claudiu Drăgan, Alexandru Meszar și Codru Grădinariu (primii trei, de la stânga la dreapta) au ieșit pe rând în presă cu declarații de nemulțumire față de decizia FRF de a înjumătăți punctele în play-off-ul de promovare, chiar dacă se joacă numai cinci meciuri

”Aici este o presiune neloială, pe care ei o pun nu pe FRF, ci pe ceilalți competitori, de fapt”

Până ca UTA să și demonstreze faptic că a mers la TAS împotriva FRF, Liga2.ro a contactat un reprezentant al federației bine ancorat în acest subiect pentru a explica ce șanse de câștig are echipa arădeană la Lausanne. Acesta e de părere că altul este motivul pentru care UTA iese public și afirmă că merge la TAS, acțiunea fiind una de a pune presiune mai degrabă pe adversarii din play-off, nu pe forul condus de Răzvan Burleanu, față de care, până de curând, nu îndrăznea să iasă public pentru a declara ceva împotriva sa.

”Având în vedere o adresă FIFA, cred că nu au nicio șansă. Ei au fost de acord să joace play-off / play-out, au militat pentru treaba asta și au spus că vor să joace restrâns, dar să li se lase punctele. Păi tu ce vrei, să-ți menți avantajul, dar vrei să joci doar cinci meciuri ca să rămâi sută la sută promovat?

Aici este o presiune neloială, pe care ei o pun nu pe FRF, ci pe ceilalți competitori, de fapt. Este o încercare de a pune presiune pe ceilalți competitori, ceilalți colegi de-ai lor. Bă, oricum mă duc la TAS și dacă reușesc sau nu reușesc! Dacă luăm clasamentul și ne uităm pe meciurile disputate, în afară de Petrolul, ei nu au bătut pe nimeni. Asta e problema lor, de fapt. Că nu au bătut pe nimeni. Le e frică. Ei au bătut doar pe Petrolul, în ambele meciuri. Și aici e problema, faptul că vor juca împotriva unor echipe puternice, între ghilimele.

Meritul lor, și nu poate nimeni să-l dea la o parte, este faptul că au reușit să se capaciteze cu echipele mici. Ei, diferența de puncte, au făcut-o cu echipele de acest gen. Au câștigat meciurile cu echipele mici, pe când ceilalți – nu. Ei, în etapa a 19-a, aveau patru puncte diferență. Diferența asta mare, de acum, au făcut-o în retur și cu un meci nejucat. Această diferență este și datorată faptului că ei au câștigat trei puncte la ”masa verde” (n.r. – cu Sportul Snagov, chiar înainte de suspendarea campionatului) față de celelalte cinci adversare. Argeșul, de exemplu, a câștigat punctele astea pe teren, nu la ”masa verde”. Ba chiar, Snagovul a încurcat pe Rapid”, susține, pentru Liga2.ro, federalul, care a dorit să-i rămână protejată identitatea.

”Dacă federația aplica o măsură, pe care o regăsim în alte campionate, și ”îngheța” fără promovare și fără retrogradare, ce făcea UTA atunci?”

Sursa Liga2.ro dă exemplu și câteva piste pe care UTA le-a putea urma într-un apel la TAS, doar într-una având șanse de câștig, însă, în această situație, ar apela la o ”acțiune neloială” față de toți adversarii din Liga 2. Totodată, lansează și o întrebare pentru arădeni. Ce ar fi făcut facă FRF ar fi urmat exemplul altor țări și ar fi decis ”înghețarea” competiției fără ca cineva să promoveze.

”Acum depinde și ce ceri la TAS. E foarte important. Dacă cer să fie declarați direct promovați sunt direct perdanți. Nu pot cere treaba asta, pentru că nu vor câștiga niciodată. La TAS primează meritul sportiv.

Dacă cer să rămână valabile toate punctele și să se joace tur / retur, atunci e altceva. Dacă îi duce mintea să ceară desfășurarea sezonului în integralitatea lui, e altă discuție. Dacă ei cer să se desfășoare cinci etape cu menținerea de puncte, atunci sunt perdanți direct. Dacă cer să se joace toate etape, atunci este o acțiune neloială, pentru că majoritatea echipelor stau acum, în timp ce primele șase clasate se pregătesc.

Altceva. Dacă federația aplica o măsură, pe care o regăsim în alte campionate, și ”îngheța” fără promovare și fără retrogradare, ce făcea UTA atunci? Dacă mergea la TAS în situația atunci, chiar că nu avea nicio șansă. Pentru că era o măsură luată în situație de criză, dispusă de Guvernul României. Așa, li s-a dat șansa de a-și realiza obiectivul. Lucrurile au fost analizate foarte atent. Nu s-a luat o decizie doar de dragul de a fi luată. Aceste analize au durat o lună și jumătate și s-a analizat tot contextul”, a mai spus federalul.

Răzvan Burleanu: ”Singurul scenariu care ar fi putut să convină celor de la UTA ar fi fost o promovare directă, fără a mai disputa vreun meci”

Răzvan Burleanu, președintele FRF, e de părere că reducerea la jumătate a punctajului acumulat pe durata sezonului e cea mai bună decizie pentru play-off-ul de stabilire a echipelor promovare. În acest fel sunt dezavantajate mai puține cluburi, crede șeful federației, toate cele cinci în afară de UTA. Burleanu chiar i-a încurajează pe arădeni, cât și pe ceilalți nemulțumiți de decizia forului fotbalistic, să meargă la TAS.

Chiar îi încurajez pe cei care se consideră nedreptăţiţi să o facă. Dacă vom pierde procesul, vom aplica decizia, oricare ar fi aceasta. Deşi sunt sigur, şi nu vreau să îi supăr nici pe cei de la UTA Arad, nici pe cei de la Turris, dar e cel mai bun scenariu pentru cel mai mare număr de cluburi într-o situaţie de criză. Trebuie să acceptăm că e o decizie de criză. Nu puteam să forţăm cluburile care nu mai puteau, nu mai aveau capacitatea să antreneze şi să joace, chiar dacă şi-ar fi dorit acest lucru. În orice scenariu imaginat, cineva avea o nemulţumire. Se vorbeşte doar de acest principiu, de ce s-a înjumătăţit numărul de puncte. În primul rând, a scăzut numărul de puncte rămase în joc. De la 42 de puncte la 15. Credeţi că numărul de puncte trebuie să rămână acelaşi? Eu cred că nu. Singurul scenariu care ar fi putut să convină celor de la UTA ar fi fost o promovare directă, fără a mai disputa niciun meci, a spus Răzvan Burleanu.

Răzvan Burleanu, președintele FRF, și Alexandru Meszar, părintele noului proiect UTA, erau în relații foarte bune până la această decizie cu înjumătățirea punctelor

Rezultate înregistrate de UTA în acest sezon de Liga 2 cu adversarele pe care urmează să le întâlnească în play-off-ul de promovare:

Etapa 2: Petrolul Ploiești – UTA Arad 0-3
Etapa 7: UTA Arad – CS Mioveni 1-1
Etapa 10: Rapid – UTA Arad 2-0
Etapa 12: Turris Oltul Turnu Măgurele – UTA Arad 1-1
Etapa 16: Campionii FC Argeș – UTA Arad 0-0
Etapa 21: UTA Arad – Petrolul Ploiești 3-0

Clasament play-off-ul Ligii 2:

  1. UTA Arad 0 0 0 0 0-0  25 pct.
  2. CS Mioveni 0 0 0 0 0-0 36-22 20*
  3. Turris Oltul Turnu Măgurele 0 0 0 0 0-0 20*
  4. Campionii FC Argeş 0 0 0 0 0-0 19
  5. Petrolul Ploieşti 0 0 0 0 0-0 19
  6. Rapid 0 0 0 0 0-0 19*

*echipele beneficiază de o rotunjire în plus cu 0,5. La final, în caz de egalitate de puncte, echipele care au beneficiat la început de rotunjire vor fi în dezavantaj.

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 07 Jun. 2020, 17:08 Liga 2
Pe aceeași temă