FC Rapid se află înaintea startului noului sezon pe același traseu pe care a fost și anul trecut. Daniel Pancu chiar a acuzat lipsa de profesionalism și de organizare din cadrul clubului giuleștean, fapt confirmat și de numeroasele eșecuri în plan administrativ înregistrate de conducere.
Jucătorii s-au reunit luni fără a avea un antrenor principal după ce Bergodi a părăsit echipa, iar Grigoraș, Miriuță sau Iencsi au refuzat rând pe rând postul.
În încercarea de a repune lucrurile pe făgășul normal, Valerii Moraru a demarat negocierile pentru a aduce un nou președinte. Potrivit DigiSport, finanțatorul Rapidului i-a făcut deja o ofertă lui Ovidiu Burcă, directorul sportiv al Oțelului. „Am avut o discuție cu domnul Moraru”, a declarat Burcă pentru sursa citată.
Moraru a încercat să-l atragă pe Dumitru Dragomir la Rapid: „Cine investește în fotbal e posibil pușcăriabil”
Mai mult, gruparea giuleșteană ar fi putut începe noul sezon cu un alt finanțator. După ce DigiSport a anunțat că Valerii Moraru este dispus să cedeze frâiele clubului, Dumitru Dragomir afirmă că a avut o discuție cu omul de afaceri în acest sens.
Fostul președinte al LPF susține că a fost contactat de Valerii Moraru care a încercat să-l atragă la Rapid. „Eu am vorbit în urmă cu două luni, când a încercat să mă atragă în Giulești, însă nu mai vreau să am de-a face cu fotbalul. Acum, cine investește în fotbal este posibil pușcăriabil. La început, toți sunt curați, apoi ajung necurați. Cum ai un pic de notorietate, trebuie să te duci la pușcărie, cam asta-i lozinca în țara asta”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Ring.