Instalată de trei săptămâni la la Farul, noua conducere se confruntă cu probleme administrative grave. Sunt jucători care au contracte foarte mari pentru eșalonul secund iar câțiva dintre ei nu acceptă diminuarea salariului.
Â
Â
Președintele executiv al Farului, Mircea Crainiciuc explică: „Vechea conducere a încercat să stabilească un plafon de salarii la nivelul mediu al Ligii I. Acum Farul a retrogradat și aceste contracte nu se mai justifică pentru Liga a II-a, sunt imense în raport cu ce arată unii jucători pe teren.
Â
Încercăm să renegociem aceste contracte sau chiar să reziliem unele din ele. Sunt unii jucători care au înțeles această situație și alții nu. Pentru aceștia vom face tot posibilul ca până la urmă situația să se rezolve în favoarea Farului. Noi nu vom mai plăti decât performanța, nu simpla prezență în lot.
Â
Sunt și jucători care au tot dreptul să primească acei bani, exemplu fiind portughezul Chico. Acesta va rămâne cu același salariu iar dacă apărtul lui la promovare va fi substanțial este posibil chiar să îl mărim.
Â
La rândul său, Marius Șumudică este în imposibilitatea de a renunța la unii jucători din cauza acestor contracte.
„Sunt unii jucători care au salarii mari dar care nu se justifică. Un jucător care vine în Liga II întreabă ce salariu ar avea dacă se promovează. Așa și unul care a retrogradat trebuie să accepte diminuarea salariului. Unii jucători au doar câteva sute de lei salariu, cum este Mățel, jucător de națională, iar alții au câteva mii de euro și nu își justifică banii. Manageriatul a fost catastrofal aici și noi a trebuit să preluăm echipa în aceste condiții. Sunt contracte care nu au nici un fel de clauză, nu au obligații, își iau banii doar pentru că vin la antrenament. Noii patroni trebuie să plătească contracte de 70-80 de mii de euro fără nici un fel de responsabilitate. Indiferent că nu joacă sau că nu îi bag în cantonament și ei sunt prin discoteci, ei își iau banii”, a declarat tehnicianul marinarilor.
Â
Situația trebuie rezolvată până sâmbătă atunci când Farul va pleca spre București pentru ca în dimineața zilei de duminică să plece în cantonamentuul de la Montecatini, Italia.
Â
Â
Cristian BANCIU
Â