Mioveniul a defilat cu Metalul după demiterea lui Pelici, iar Chindia a plecat învinsă de la Afumați după ce a condus la pauză. Olimpia ia un punct cu ASU Poli. Vezi rezultatele

Marius ANGHEL 29 Apr. 2017, 13:02 Liga 2
Mioveniul a defilat cu Metalul după demiterea lui Pelici, iar Chindia a plecat învinsă de la Afumați după ce a condus la pauză.** Olimpia ia un punct cu ASU Poli. Vezi rezultatele

O zi am avut pauză în campionatul Ligii 2. După intermediara de la mijlocul acestei săptămâni, încheiată joi cu partida de la Balotești, meciurile din eșalonul secund se reiau astăzi, în cadrul etapei a 32-a. De la ora 11:00 sunt programate trei confruntări, la Mioveni, Satu Mare și Afumați, în care sunt implicate și două dintre echipele care încă mai au șanse la promovarea directă sau la locul de baraj.

CS Mioveni, care l-a demis ieri după amiază pe antrenorul Alexandru Pelici, întâlnește pe teren propriu „lanterna roșie” Metalul Reșița, în timp ce Chindia Târgoviște joacă în deplasare la CS Afumați. Atât Mioveniul, cât și Chindia mențin șanse reale de a se situa la finalul campionatului pe unul dintre locurile 2 sau 3.

A treia partidă a dimineții are loc la Satu Mare, acolo unde Olimpia, învinsă în ultimele șase meciuri și fără victorie de șapte, vrea să-și rupă această serie neagră cu ASU Poli, o echipă care în ultimele două etape, cu Sepsi OSK și Juventus, a arătat o formă bună.

Duminică, de la ora 11:00, respectiv 11:30, au loc jocuri la București, respectiv Călărași. Liderul Juventus are un meci facil pe teren propriu, cu CS Balotești, însă la ce a arătat în ultimele două etape, cu UTA și ASU Poli, nici partida cu ilfovenii nu pare că va fi câștigată ușor. Puțin mai târziu, UTA Bătrâna Doamnă revine pe terenul Dunării, acolo unde în vara anului trecut se lupta pentru calificarea în al doilea baraj de promovare. Atunci pierdea, însă acum situația celor două echipe e total diferită.

Ultimul meci al etapei se desfășoară tocmai luni, la Brașov. De la ora 17:00, „stegarii” au nevoie de victorie cu Dacia Unirea Brăila pentru a mai spera la promovare.

În această etapă vor sta și vor câștiga la „masa verde” Academica Clinceni și Luceafărul Oradea, în timp ce Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și Foresta Suceava doar vor sta.

Înaintea desfășurării partidelor etapei a 32-a, cele două locuri promovabile directe sunt ocupate de Juventus București (66 pct.) și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (57 pct.). Pe locul 3, care duce la baraj, se situează UTA Bătrâna Doamnă (56 pct.), iar imediat mai jos sunt FC Brașov (53 pct.), CS Mioveni (51 pct.) și Chindia Târgoviște (50 pct.). În partea opusă, pe singurul loc retrogradabil rămas se află Metalul Reșița, cu 19 puncte, cu șapte mai puțin față de CS Balotești.

Așa cum v-a obișnuit în fiecare sezon, Liga2.ro va transmite live-text partidele fiecărei runde din acest campionat.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2

Iată programul etapei a treizeci și doua:

sâmbătă, 29 aprilie, ora 11:00
FINAL | CS MIOVENI – METALUL REȘIȚA     5-1
Arbitru: Cristian Codrea; Asistenți: Cristian Nicolae Lucaci și Radu Despa (toți din Baia Mare).

â–ºMioveni: Oct. Popescu – Tirică, Gugu, I. Stoica, Ed. Stoica – Biceanu, Boboc – Alin Popa, Ed. Florescu, Ayza (cpt.) –  C. Năstăsie
Rezerve: F. Croitoru – Burnea, Mîrzeanu, Andr. Neagoe, Rădescu, Iamandi, Nilă
Antrenor: Iordan Eftimie

â–ºMetalul: Botaș – Rz. Petre, Cr. Munteanu (cpt.), Cr. Dima, Val. Lupu – Borțoneanu, Al. Radu, Buduroi – Dina, Alin Pătrașcu, Oct. Vasile
Rezerve: Kololo – Gab. Nedelcu, F. Paraschiv, I. Dragomir, Al. Ionescu, M. Ciobanu
Antrenor: Mihai Stoica

â–ºMin 90+2 5-1 Pasă peste apărare a lui Tirică, Andrei Nilă preia între Munteanu și Dima, sprintează spre poartă și înscrie cu un șut pe lângă Botaș, ieșit la întâmpinare

â–ºMin 90 Nilă preia la 8 metri central, întârzie șutul și apoi o face în blocajul unui fundaș repliat

â–ºMin 89 Iese Claudiu Borțoneanu și intră Alexandru Ionescu

â–ºMin 86 Iese Robert Buduroi și intră Gabriel Nedelcu

â–ºMin 81 Iese Ciprian Biceanu și intră Mîrzeanu

â–ºMin 80 Șut Pătrașcu, Dina deviază cu lob peste portar și înscrie, însă golul e anulat pentru offside

â–ºMin 75 4-1 Alin Pătrașcu punctează pe lângă Octavian Popescu, din 8 metri, după o recentrare a lui Buduroi cu capul după ce inițial s-a centrat din dreapta în fața careului

â–ºMin 68  4-0 Roberto Ayza bate lovitura de pedeapsă în dreapta, Botaș sare în colțul opus, iar CS Mioveni își mărește și mai mult diferența

â–ºMin 68 Rădescu pătrunde în careu pe stânga și cade după ce se lovește de Cristi Munteanu. Arbitru dă penalty

â–ºMin 65 Dublă schimbare la Mioveni. Ies Cosmin Năstăsie și Eduard Florescu și intră Andrei Nilă și Ionuț Rădescu

â–ºMin 64 3-0 Cosmin Năstăsie profită de o gafă a portarului Botaș, care preia la 11 metri  și majorează scorul la scor de neprezentare

â–ºMin 63 Iese Răzvan Petre și intră Franco Paraschiv

â–ºMin 62 Alexandru Radu șutează de la 25 de metri central, însă Popescu reține fără emoții

â–ºMin 47 Ayza scoate o lovitură liberă de la 20 de metri lateral stânga și un galben pentru Răzvan Petre, Eduard Florescu bate faza fixă, însă trimite pe lângă baca din stânga lui Botaș

â–ºMin 38 2-0 Ayza pătrunde în careu pe stânga, pasează înapoi pentru urcarea lui Eduard Florescu, care reia cu latul din 15 metri central, pe jos, lângă bara din dreapta lui Botaș

â–ºMin 36 Centrare din dreapta a lui Tirică și Alin Popa, nemarcat, reia fix de la punctul de la 11 metri peste transversală. Ocazie mare de gol

â–ºMin 36 Buduroi pătrunde în careul Mioveniului cu Tirică în spate și șutează din 10 metri pe lângă bara din dreapta lui Popescu, mingea fiind deviată

â–ºMin 29 Combinație rapidă în fața careului Mioveniului, Buduroi îi întoarce lui Dina, care șutează de la 23 de metri, iar Popescu respinge spectaculos în lateral, în corner

â–ºMin 17 Năstăsie reia aproape de la mijlocul terenului după ce a recuperat o minge, a trimis lobat, iar Botaș a scos în corner de sub transversală, evitând un eurogol al argeșenilor

â–ºMin 5 1-0 Ayza bate scurt o lovitură liberă din stânga careului către Eduard Stoica, care centrează la prima bară, acolo unde Alin Popa se demarcă bine și înscrie cu latul la colțul scurt

â–ºMin 2 Oaspeții au primul șut pe spațiul porții în acest meci. Dina preia la 25 de metri central și trage pe jos, dar Popescu reține fără emoții

FINAL | OLIMPIA SATU MAREASU POLITEHNICA TIMIȘOARA   1-1
Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); Asistenți: Petrică Ionuț Cîmpeanu (Cluj-Napoca) și Marius Bălan (Dej).

â–ºOlimpia: Dascălu – Ciul, Fl. Mureșan, Heil (cpt.), Faur – Villand, Krausz – Vas. Pop, Sil. Pană, Oct. Ursu – Ad. Voicu
Rezerve: Șuta – I. Roșu, Ludușan, Erdei, Cocian, Szollosi, Chitaș
Antrenor: Bogdan Andone

â–ºASU Poli: Gakos – Motreanu, Telescu, Mera (cpt.), Taub – Nicolescu – Teuț, Măd. Stancu, Ad. Ungureanu, Birău – Șt. Blănaru
Rezerve: Gîrlea – Cr. Gălan, Bădăuță, Țugui, Giuricici, Vucea, Neamțu
Antrenor: Sorin Brîndescu

â–ºMin 90+3 Scapă Blănaru pe stânga, pătrunde în careu, îl lobează pe Dascălu de la 13 metri, către colțul lung, însă mingea trece milimetric pe lângă vinclul porții sătmărene

â–ºMin 90 Iese Daniel Birău și intră Țugui

â–ºMin 89 Vasile Pop finalizează de la 14 metri direct în stâlpul drept al porții timișorene. Gakos era bătut

â–ºMin 82 Bădăuță simulează un contact cu Mureșan în careul Olimpiei și ia galben

â–ºMin 81 Vasile Pop reia din valeu din colțul careului de 6 metri, Gakos respinge în corner

â–ºMin 80 Iese Octavian Ursu și intră Andrei Ludușan

â–ºMin 78 Voicu îl fentează pe Motreanu și reia din careu, plasat, către colțul lung, însă la câțiva centimetri de bara din stânga portarul

â–ºMin 77 Birău șutează din drop, pe la 14 metri, puțin pe lângă

â–ºMin 68 Iese Arthur Teuț și intră Bădăuță

â–ºMin 67 Voicu reia din careu pe spațiul porții, Gakos reține, fază la care Faur îl calcă pe goalkeeper și ia galben

â–ºMin 64 Iese Adrian Ungureanu și intră Giuricici

â–ºMin 58 Iese Robert Villand și intră Iulian Roșu

â–ºMin 51 Ursu plasează balonul de pe linia de 6 metri la colțul lung, dar Gakos are o intervenție salvatoare și scoate în corner de la rădăcina barei

â–ºMin 47 Preluare elegantă pe piept a lui Ștefan Blănaru și o reluare bună a sa din colțul careului de 16 metri, însă Dascălu prinde pe linia porții

â–ºMin 45 Pană, liber la 17 metri central, primește de la Voicu și șutează puternic, la o palmă peste transversală

â–ºMin 31 Centrare în careul Olimpiei, Mera reia cu o lovitură de cap, însă puțin pe lângă poartă. Arbitrul dictase însă fault în atac

â–ºMin 28 Ocazie bună de gol a Olimpiei. Ursu reia din unghi, din stânga, puțin pe lângă poarta lui ASU Poli

â–ºMin 26 Pop recuperează un balon la marginea careului, retrimite în fața porții pentru Voicu și Ursu, însă ambii jucători au trecut pe lângă minge

â–ºMin 26 Incursiune Ciul pe dreapta, centrează în centru, acolo de unde Silviu Pană șutează din prima din voleu la o palmă de stâlpul stâng al porții lui Gakos

â–ºMin 19 Acțiune personală Ursu pe stânga, șutează din unghi, iar Gakos apără

â–ºMin 10 1-1 Acțiune aproape identică cu cea de la primul gol al meciului, însă de această dată la poarta Olimpiei. Blanaru lasă mingea pentru Carol Taub, care pătrunde în careu și șutează din unghi la colțul lung, aducând egalarea

â–ºMin 8 Teuț reia în portar din câțiva metri după ce inițial a șutat Nicolescu și Dascălu a respins în față

â–ºMin 7 Blănaru prinde un voleu din interiorul careului și are prima ocazie pentru ASU Poli

â–ºMin 6 1-0 Villand îl angajează în careu pe Adrian Voicu, care trage din 12 metri lateral dreapta, pe sub portarul Gakos, la colțul scurt

â–ºMin 2 Birău trimite la firul ierbii, de pe stânga, pentru Blănaru, însă Mureșan respinge

â–ºÎn poarta Olimpiei debutează un nou goalkeeper. Bogdan Dascălu e la primul meci pentru sătmăreni după legitimarea sa din iarnă.

FINAL | CS AFUMAȚI – CHINDIA TÂRGOVIȘTE   2-1
Arbitru: Ovidiu Petru Oprea (Ploiești); Asistenți: George Bogdan Duță și Damian Antal (ambii din Bacău).

â–ºAfumați: Muțiu – Al. Gheorghe, Buzea, Rz. Patriche (cpt.), Robicek – Vas. Olariu, Val. Costache – Petculescu, Vlada, Șt. Vasile – Vl. Tudorache
Rezerve: Mișa – Botea, Verdeș, Alin Zaharia, Al. Mitu, Covalschi, Rz. Avram
Antrenor: Vasile Neagu

â–ºChindia: Căbuz – Martac, Vătavu, Ispas, Dumitrașcu – Pătru (cpt.), L. Mihai, Honciu, Pencea – Cherchez, Cr. Neguț
Rezerve: Meilă – Crinel Stoica, Parghel, Ad. Grigore, Ad. Ioniță, Nisipeanu, Tilică
Antrenor: Nicolae Croitoru

â–ºMin 88 2-1 Alin Zaharia, plecat de la limita unei poziții de offside, rămâne singur cu Căbuz și îl învinge

â–ºMin 74 1-1 Alin Zaharia aduce egalarea cu o lovitură de cap din apropiere după o centrare din corner

â–ºMin 58 Verdeș ratează golul la un minut după ce a intrat pe teren, cu o reluare cu latul puțin pe lângă poartă

â–ºMin 18 Vlada este schimbat cu Alin Zaharia

â–ºMin 4 0-1 Georgian Honciu deschide rapid scorul în meciul de la Afumați, cu un șut cu latul pe lângă Muțiu

duminică, 30 aprilie, ora 11:00
FINAL | JUVENTUS BUCUREȘTI – CS BALOTEȘTI     3-1
Arbitru: Florin Costin Dan (Chirnogi); Asistenți: Mihăiță Necula (București) și Gheorghiță Bălan (Pitești).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 78 3-1 Bogdan Marciuc încearcă să intervină la o centrare a lui Florin Ștefan, dar lovește prost mingea și-și învinge propriul portar

â–ºMin 62 2-1 Centrarea lui Florin Ștefan, din stânga, e deviată de Marciuc, mingea ajunge la Alin Ilin, dar Fulga are un reflex incredibil și respinge lovitura cu capul din doar doi metri, dar Florin Cazan e atent, șutează la colțul lung din apropiere și își aduce echipa în avantaj

â–ºMin 34 1-1 Florin Ștefan centrează din stânga, Florin Cazan reușește sa scape de omul care-l marca, apare liber în fața porții și înscrie cu o reluare din 7 metri

â–ºMin 29 0-1 Valentin Andrei găsește spațiu la marginea careului de 16 metri, șutează superb, mingea atinge transversala, apoi intră în poartă

duminică, 30 aprilie, ora 11:30
FINAL | DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI – UTA BĂ‚TRÂNA DOAMNĂ‚  1-0
Arbitru: Cătălin Marian Pană (București); Asistenți: Sebastian Stoianov și Florin Iacob (ambii din Constanța).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 90+3 Cristian Andor are o intrare tare, din spate, asupra lui Țenea, în jumătarea Dunării și arbitrul îi arată roșu direct

â–ºMin 31 1-0 Kanda bate înalt o lovitură liberă din stânga atacului Dunării, de la 33 de metri, Ștefan Mardare, scăpat din marcaj, avansează la bara a doua, acolo unde reia cu capul din fața lui Miron și Manea și înscrie în poarta goală

marți, 2 mai, ora 17:00
FINAL | FC BRAȘOV – DACIA UNIREA BRĂ‚ILA        1-2
Arbitru: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare); Asistenți: Ovidiu Timar (Marghita) și Casian Băla (Arad).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 69 1-2 Paul Ioan avansează cu mingea la picior pe centru, trage de la 20 de metri, destul de slab, pe mijlocul porții, Căucă scapă mingea în față, iar Robert Roșoagă e pe fază și îi fură mingea, în fentează în stânga și apoi finalizează în poarta goală, cu toată opoziția lui Paul Iacob

â–ºMin 44 1-1 Moldoveanu pătrunde în careu pe dreapta și pasează în partea opusă pentru Sebastian Chitoșcă, aflat în stânga, nemarcat. Chitoșcă își așează mingea pentru șut și trimite tare lângă bara a doua, printre picioarele lui Niță, fără nicio șansă pentru Olaru

â–ºMin 19 0-1 Minge trimită lung în față pentru Andrei Pușcașu, acesta îl ia în viteză pe Poverlovici, îl lobează în marginea careului pe Florin Iacob, ieșit la întâmpinare, urmărește balonul și îl trimite în poarta goală

FC ACADEMICA CLINCENI – UNIREA TĂ‚RLUNGENI   3-0. Nu se dispută. Unirea s-a retras în pauza de iarnă.
LUCEAFĂ‚RUL ORADEA – CSM RÂMNICU VÂLCEA 3-0. Nu se dispută. CSM s-a retras în pauza de iarnă.
SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE stă, deoarece ACS BERCENI s-a retras în tur.
FORESTA SUCEAVA stă, deoarece ȘOIMII PÂNCOTA s-a retras în tur.

 
Marius ANGHEL 29 Apr. 2017, 13:02 Liga 2
Pe aceeași temă