Mihai Dina (34 de ani), fostul atacant al echipei U Craiova 1948 SA, a oferit o primă reacție după ce patronul clubului oltean, Adrian Mititelu, a refuzat să-i mai prelungească înțelegerea președintelui Marcel Pușcaș.
Atât Mihai Dina, cât și Florin Costea (35 de ani), au fost dați afară de la ”FC U” Craiova în luna februarie a anului trecut, când echipa era în cantonament pentru pregătirea noului sezon de Liga 3, iar Dina i-a reproșat atunci lucruri dure lui Marcel Pușcaș.
Contactat de către ProSport și întrebat despre plecarea lui Marcel Pușcaș de la FC U Craiova, Mihai Dina susține în continuare că fostul președinte nu a ajutat echipa.
„Am dat un comentariu acolo la postare, am dat un ok. Ce părere să am? Nu a ajutat echipa prea mult cât a fost în staff. Dar nu contează, eu nu am nicio problemă cu el. Nouă ne-a făcut doar rău, și mie și lui Florin (n.r. – Costea). Nu a încercat să remedieze situația sau nu a încercat să formăm o echipă puternică și să promovăm din primul an. Sper ca acum să promoveze în prima ligă. Nu suntem supărați pe el. Nu am avut o prietenie, o înțelegere prea bună cu el, pentru că nu îl cunosc și nu comunicam prea mult. Noi comunicam cu patronul, cu Adrian Mititelu, și cu antrenorii.
Așa s-a întâmplat. Îmi pare rău, sincer, că nu am promovat de anul trecut în Liga 2, dar nu a fost din cauza noastră, a jucătorilor. Au fost niște chestii care nu trebuia să se întâmple. Au promovat acum și le doresc succes în continuare”, a spus Mihai Dina pentru ProSport.
Fotbalistul recunoaște că din punct de vedere fizic nu mai poate ajuta echipa să facă performanță, dar îi transmite lui Adrian Mititelu că ar merge cu mare drag la Craiova dintr-o altă postură.
„Am făcut o pauză cam mare și atunci când te oprești, nu poți juca fotbal la un nivel ridicat, adică ar fi greu să mai pot să ajut echipa să promoveze. Ca fotbalist, nu pot să îi ajut în momentul ăsta, eu sunt sincer și corect. Cu siguranță nu pot spune că de mâine vreau să joc fotbal la Craiova și să promovez în Liga 1. Dar în alte ipostaze, nu știu…”, a mai spus Mihai Dina.
„Din păcate, începând de azi, raporturile mele cu FCU 1948 s-au încheiat.
Doresc succes echipei!”, a scris Marcel Pușcaș, pe pagina sa de Facebook.
„Despărțire de Marcel Pușcaș.
Contractul lui Marcel Pușcaș, ca președinte al clubului nostru, a expirat pe data de 30 Iunie.Din nefericire, nu s-a ajuns la o înțelegere pentru prelungirea acestui contract. Clubul îi mulțumește lui Marcel Pușcaș pentru cele 18 luni de colaborare și ii urează succes în activitate”, a anunțat și U Craiova 1948 SA.
La postarea lui Pușcaș s-au strâns 77 de comentarii până la ora publicării articolului, iar printre cei care i-au lăsat mesaje au fost și antrenorul Marin Barbu ”Magiun” sau Claudiu Dragu, fost jucător la ”FC U”.
”Cum de ai rezistat atât cu Mititelu ??????”, a scris ”Magiun”.
”Singurul om priceput cu adevărat la fotbal alături de domnul Mititelu din acel club! Mult succes incontinuare!”, a scris fostul atacant al echipei oltene, Claudiu Dragu.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dumitru-dragomir-il-distruge-pe-adrian-mititelu-dupa-ce-l-a-dat-afara-pe-marcel-puscas-a-ramas-la-fel-de-mititel-nu-se-compara-niciodata-cu-mihai-rotaru-exclusiv-19141541
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marcel-puscas-s-a-despartit-de-fc-u-craiova-anuntul-presedintelui-si-ce-transmite-clubului-lui-adrian-mititelu-19141520
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-timisoara-a-remizat-la-primul-amical-cu-nou-promvoata-u-craiova-1948-concluziile-lui-cosmin-petruescu-19141535