Meciul FC Voluntari – Ceahlăul Piatra Neamț, din etapa a 11-a a Ligii 2, câștigat de ilfoveni cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă, a consemnat un debut la formația pregătită de Claudiu Niculescu.
În minutul 74, Mihael Onișa a intrat pe teren în locul lui Andrei Pandele și a bifat astfel primele minute în tricoul Voluntariului, chiar împotriva fostei sale echipe, Ceahlăul.
Mijlocașul în vârstă de 24 de ani, care înainte evoluase la seniori doar în Italia, la mai multe echipe, a avut nevoie de aproape două luni ca să joace câteva minute pentru noua sa formație!
Mihael Onișa a început sezonul la Ceahlăul Piatra Neamț, unde a fost și căpitan în primele două etape, după ce era prinde puținii care rămăseseră din lotul din sezonul trecut. Deși mai avea un an de contract cu nemțenii, Onișa s-a transferat la FC Voluntari după jocul din etapa a 5-a, gruparea moldavă păstrând un procent de 20 la sută din drepturile federative.
Ajuns accidentat la Voluntari, Onișa a urmat o perioadă un program de recuperare și a debutat la noua echipă chiar împotriva foștilor colegi de la Ceahlăul. A fost introdus pe teren în minutul 74.
”Mă bucur și pentru faptul că am revenit, dar mai ales pentru victorie. Erau foarte importante cele trei puncte pentru noi, mai ales că jucam cu o echipă care era în fața noastră în clasament. Și având în vedere că în următoarea etapă stăm, erau cruciale cele trei puncte. Nu știam că voi debuta, așa s-a nimerit. Mă bucur că am jucat contra lor. A fost o senzație un pic mai ciudată să joc împotriva foștilor colegi. Mă bucur că i-am revăzut, am vorbit cu ei înainte de meci. Le urez succes pe mai departe și sper să-și îndeplinească obiectivul, să se salveze de la retrogradare. Iar noi să revenim în prima ligă”, a declarat Mihael Onișa pentru Liga2.ro.
Onișa s-a transferat la FC Voluntari după etapa a 5-a, în primele zile ale lunii septembrie, în care nu a evoluat însă pentru Ceahlăul. Mijlocașul central a suferit în meciul din etapa a 4-a, cu CS Mioveni, o ruptură musculară, iar de atunci nu a mai evoluat deloc în campionat. Până în runda a 11-a, când a prins primele minute pentru FC Voluntari, chiar împotriva fostei sale echipe.
”Am vorbit cu Mister (n.r. – antrenorul Claudiu Niculescu) și am decis împreună cu stafful medical să nu riscăm nimic după acea accidentare, să nu fie probleme, pentru că ruptura musculară a fost destul de măricică. Și decât să riscăm, mai bine așa. Bine că s-a terminat cu bine și mi-am revenit, mă bucur că sunt din nou pe teren. Cel mai important este că am luat o gură de aer cu cele trei puncte și până la meciul cu Câmpulung putem să ne antrenăm cu zâmbetul pe buze”, a mai spus Onișa.
Onișa s-a arătat surprins de ascensiunea Ceahlăului, echipă care în momentul plecării sale de la Piatra Neamț era pe locul 11, cu 7 puncte. Acum, nemțenii sunt pe loc de la play-off – 6, cu 17 puncte.FC Voluntari, în schimb, are 19 puncte și este pe locul 5.
”Sincer să fiu, nu mă așteptam să vină atât de sus Ceahlăul, după startul mai slab de sezon. Dar în Liga 2 se poate întâmpla orice, e un campionat echilibrat. De asta nu poți să vorbești de nicio echipă că e mai slab cotată sau favorită. Legat de Ceahlăul, colegii mei chiar spuneau în vestiar că nu e o echipă rea deloc și că se mișcă bine pe teren”, a punctat mijlocașul echipei FC Voluntari.