„Mai putem vorbi despre promovare, noi zicem că mai avem șanse. Acum depindem și de rezultatele celorlalte contracandidate”

Marius ANGHEL 07 May. 2013, 13:00 Liga 2

După meciul disputat în ultima etapă la Botoșani, CF Brăila s-a îndepărtat și mai mult de locul al doilea promovabil. Echipa dunăreană se află la a doua înfrângere consecutivă în deplasare, iar tehnicianul acestora, Alin Pânzaru, susține că nu a depins doar de ei rezultatul partidei cu FC Botoșani, ci și de centralul Mugurel Drăgănescu. Meciul s-a încheiat cu scor nefavorabil brăilenilor, 1-0 pentru echipa lui Șfaițer, care este ca și promovată în Liga I.

„A fost un meci echilibrat. Au fost ocazii mari de ambele părți, am avut și noi șanse mari de a marca, dar și ei. Ambele echipe am încercat să câștigăm. Se putea termina foarte ușor cu un rezultat echitabil, însă nu a depins numai de ce am făcut noi în teren, au mai intervenit și alții. De exemplu, centralul partidei, domnul Mugurel Drăgănescu, care a ținut ca acest meci să nu se termine nici măcar la egalitate.

Matematic, am mai putea vorbi despre promovare, noi zicem că mai avem șanse. Până la meciul cu FC Botoșani depindeam doar de noi, iar acum depindem și de rezultatele celorlalte contracandidate la promovare. Mai avem cinci jocuri pe care trebuie să le câștigam și să așteptăm să se mai încurce și cei din față, mai ales că vor juca între ei. Cu siguranță se vor întâmpla multe în etapele ce vor urma. Cum am mai spus și în alte interviuri, noi am acumulat cele mai multe puncte în cea de-a doua parte a turului, cum și la fel sper acum. Săgeata are același număr de partide ca și noi, dar cu patru puncte mai mult, Tulcea sunt și ei acolo, iar de Otopeni ce să zic… matematic încă mai au și ei speranțe. Vom vedea ce se va întampla și miercuri.”, a declarat Alin Pânzaru pentru Liga2.ro.

În urma rezultatului de la Botoșani, CF Brăila ocupă locul cinci, cu 33 de puncte, urmând ca etapa viitoare să nu joace.

Articol scris de Lucica MĂ‚CREANU

Foto: Alexandru RAITA

Marius ANGHEL 07 May. 2013, 13:00 Liga 2
Pe aceeași temă