Poli Iași a încheiat sezonul regular al Ligii 2 cu o nouă victorie concludentă, 3-1 (1-0) pe teren propriu cu Progresul Spartac, la capătul unui joc pe care l-a dominat în întregime și în care ar fi putut înscrie alte cel puțin două-trei goluri.
La final, antrenorul Leo Grozavu s-a declarat mulțumit de faptul că elevii săi au rămas concentrați și pentru ultimul joc, subliniind importanța celor trei puncte într-o rundă în care contracandidatele s-au împiedicat.
Antrenorul Iașiului a început conferința de presă de la finalul meciului cu Progresul Spartac prin a-i felicita pe elevii săi pentru finalul foarte bun de sezon regulat.
”Sunt foarte bucuros, mă bucur pentru băieți, pentru colaboratorii mei, pentru conducerea clubului. Din momentul în care am venit a fost o parte a campionatului reușită, chiar cred că puteam să facem și mai mult. A fost nevoie de un pic de timp până ne reglăm, până ne cunoaștem, iar într-un final am reușit să ducem acest campionat regulat la bun sfârșit. Chiar dacă nu putem să ne considerăm în momentul de față decât parțial mulțumiți, cred că toată lumea merită felicitări”, a spus Leo Grozavu.
În ceea ce privește jocul, aflat la discreția Iașiului, antrenorul echipei din Copou a precizat că l-a nemulțumit golul primit, dar că nu vrea să strcie bucuria victoriei.
”A fost o partidă pe care am dominat-o de la început și până la sfârșit. În prima repriză, în afară de golul marcat puteam să mai înscriem, adversarul nu a ajuns mai deloc la poarta noastră. În a doua repriză la fel, cred că am dominat jocul, am fost echipa mai prezentă, care a pus presiune pe adversar. Apoi, ca de obicei ca la celelate două jocuri, în momentul când avantajul de pe tabelă este suficient, intervine acea relaxare pe care pe mine personal mă nemulțumește. Dar nu avem ce face. Stă în subconștientul omului și în special la români această mentalitate păguboasă ca în momentul în care îți vezi sacii în căruță să ridici piciorul de pe accelerație. Contează pentru mine fiecare gol primit, dar nu vreau să stricăm acum bucuria unei victorii foarte importante. Până la urma aceasta contează. Au fost și câteva schimbări făcute, care au dereglat un pic mecanismul nostru. Mă bucur că am reușit să terminăm campionatul fără suspendați pentru meciurile din play-off, de asta am și făcut astăzi anumite schimbări în echipă, am vrut să menajăm anumiți jucători”, a completat Leo Grozavu.
Leo Grozavu s-a referit și la evoluția lui Alin Roman, unul dintre cei mai în formă jucători din acest debut de an. A precizat că a vrut să-l menajeze, dar ținând cond de forma sa bună a decis în cele din urmă să-l trimită în teren. Dar trasându-i sarcina să nu ia cartonaș galben.
”Inițial am vrut să-l schimb, el și cu Plămadă erau la limita cartonașelor. Și dacă primele trei zile din săptămână eram convins că nu joacă la început, mi-am dat seama că este nevoie de un jucător cu experiența și calitatea lui. Am vorbit cu el și i-am spus să fie foarte atent, singura sarcină a lui era să nu primească cartonaș. Și nu am vrut să scot un jucător în formă”, a declarat Leo Grozavu, care a vorbit și despre Kouadio, debutant în acest an la Poli: ”A făcut o partidă bună, este un jucător care face față rigorilor, foarte serios la antrenamente. De asta l-am și băgat. Cine demonstrează că merită, atunci când îi vine rândul trebuie să arate asta. El a demonstrat că poate să joace, iar în situația lui mai sunt și alții care trebuie să dea mai mult atunci când sunt introduși în teren, pentru că toată lumea primește șanse.”
Cele trei goluri primite în fiecare meci: ”Nu mă îngrijorează, pentru că golurile au venit de fiecare dată la 3-0 sau 2-0. Azi am avut rezultatul sub control. Dacă la celelalte jocuri am mai dat reateuri în anumite momente, acum chiar am avut jocul la discreție. Nu sunt bucuros, dar mai trecem și cu vederea, pentru că suntem cu toții oameni, pentru că ne mai putem relaxa în anumite momente.”
Progresul Spartac: ”Am întâlnit o echipă care nu refuză jocul, care joacă deschis, eram sigur că o să marcăm goluri și sigur, chiar dacă nu îmi doream, mă așteptam la un moment dat să și primim. Pentru că știam că dacă nu vom menține pe toată durata jocului același ritm, dacă nu vom fi agresivi, vom avea probleme, ceea ce s-a întâmplat la final. Dar o să vedeți în play-out, Progresul o să popească multe echipe, sunt o echipă care știe să joace fotbal, au o o filosofie foarte clară, joacă de mult timp împreună, cu jucători tineri, cu calități, care nu refuză fotbalul.”
Lupta din play-off: ”Play-off-ul va fi dificil. Deja o să fie alt tip de joc, întâlnim echipe care și ele și doresc mai mult ca sigur să promoveze, iar atunci când joacă cu Iașiul, sută la sută vor aborda într-un anumit fel partidele. Vor fi meciuri crâncene, echilibrate. Mi-e greu să cred că vom reuși să marcăm pe bandă rulantă. Am profitat poate și de faptul că pe final de campionat am avut un program mai facil, dar programul facil sau meciul ți-l faci ușor. Și Dinamo a jucat cu Timișoara și nu a reușit să câștige 11 contra 10. Toate echipele sunt puternice. Dinamo a intrat de pe locul 6. Dacă echipa de pe locul 6 este prinicipala contracandidată, vă dați seama de locurile 2-5. În afară de Steaua, care nu are drept de promovare, toate celelalte sunt echipe puternice, care au demonstrat că merită să fie în play-off. Singura outsideră infilitrată ca să spun așa este Dejul, dar nu întâmplător a ajuns acolo, pentru că a făcut un campionat foarte bun,. Este o echipă periculoasă, robustă. Fiecare partidă va fi foarte dificilă, nu trebuie să ne relaxăm absolut deloc, va trebui să rămânem concetrați. Eu nu sunt mulțumit niciodată doar cu prezența pe teren. Chiar dacă suntem calificați după 8 sau 9 etape, și ultimul meci contează.”
Avansul față de contracandidatele la promovare: ”Este important avansul. De asta mi-am dorit să-i țin pe băieți în priză toată săptămâna. Diferența de puncte pe care o avem față de urmăritoare este una aparent liniștitoare, dar în niciun caz decisivă. Sunt încă 30 de puncte puse în joc, foarte multe, și va trebui să fim foarte atenți, pentru că atunci când nu ești atent sau te relaxezi, crezând că totul este terminat, poți să ai surprize. Și nu cred că suntem în măsura în care să ne permitem o astfel de relaxare. Este o diferență neînsemnată, dar pentru mine, care am trăit atâtea în fotbal și ca jucător, și ca antrenor, nu este decisivă. Trebuie să câștigăm puncte în continuare pe teren. Da, dacă în primele cinci etape faci cinci victorii, eu zic că ești aproape promovat. Dar e mai dificil să se întâmple lucrul acesta, trebuie să rămânem concentrați. Repet, nu văd să fie partide foarte deschise, văd partide crâncene, orice punct contează. Depindem de foarte multe lucruri, de modul cum ții echipa și lotul în priză, e nevoie de lot, de concentrare, de concurență, de unitate de grup. Dacă vom fi uniți până la final, așa cum am fost până în momentul de față, va fi bine.”
Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-e-marea-surpriza-din-play-off-concordia-chiajna-si-fk-miercurea-ciuc-sunt-marile-dezamagiri-componenta-grupelor-de-play-off-si-play-out-si-numarul-de-puncte-cu-care-se-incepe-19263026
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-a-pierdut-onorabil-la-iasi-dar-antrenorul-andrei-erimia-s-a-temut-dupa-pauza-ca-scorul-poate-lua-proportii-cu-tot-ce-avem-incercam-sa-ne-mentinem-in-liga-a-2-a-19263038
https://liga2.prosport.ro/seria-1/incalzire-pentru-play-off-poli-iasi-a-invins-fara-emotii-progresul-spartac-si-a-incheiat-sezonul-regular-pe-locul-2-in-liga-2-la-egalitate-cu-liderul-steaua-19262978