Chiar și fără fundașul Mitrea (suspendat), dar cu mijlocașii Ciucur și Milea incerți, în urma unor probleme medicale mai vechi, CSMS este condamnată să învingă în meciul din etapa a XXVI-a pentru a se menține cu șanse reale la ocuparea unuia dintre primele două locuri.
Oficialii și jucătorii ieșeni știu asta prea bine, iar din acest motiv au anunțat prin vocea antrenorului principal Ionuț Popa că partida se anunță destul de dificilă, ca de altfel toate pe care formația din Copou le mai are de susținut până la sfârșitul stagiunii. „Jucăm cu Botoșaniul, Galațiul și Farul, adică echipele printre cele mai bune din Seria I, în fața cărora trebuie să câștigăm. Nu ne va fi deloc ușor, deoarece nici măcar din punct de vedere al cartonașelor galbene nu stăm deloc bine, mai mulți jucătorii aflându-se la limita suspendării. Adică trebuie să evolueze cu foarte multă atenție”, a spus tehnicianul CSMS, conștient că situația nu este deloc ușor de gestionat.
În sprijinul afirmației cum că pe elevii săi îi așteaptă o partidă grea cu FC Botoșani stau evenimentele din tur, când, deși ieșenii s-au impus cu scorul de 2-1, au terminat meciul în doar zece jucători de câmp, doi fiind eliminați. „Înțeleg să-ți dorești victoria și să te lupți pentru ea, dar acolo au fost mai multe episoade neplăcute, de care nu vreau să-mi mai amintesc. Intrasem și într-un conflict la pauză cu unul dintre oficialii gazdelor, totul după un arbitraj care a lăsat serios de dorit, în urma unui joc aspru al grupării pregătite pe atunci de Marius Popescu. Ce mai, a fost un meci lipsit de fair-play, între două formații bune, vecine de județ, fruntașe ale clasamentului, care în mod normal ar fi trebuit să dea dovadă de mult fair-play”, a completat Ionuț Popa, convins, însă că nici Iașiul nu se exprimă încă la nivelul de joc dorit, aspect pus pe seama lipsurilor din lot.
„Tudor nu este printre cei mai buni arbitri!”
Întrebat ce părere are despre derbyul Clujului, din Liga I, tehnicianul CSMS susține că bucureșteanul Alexandru Tudor a făcut trei erori uriașe, dar opinează în egală măsură că și jucătorii celor două echipe au greșit mult. „A dat penalty aiurea, a eliminat, tot gratuit, un jucător, dar cea mai tare a fost oprirea meciului. Sunt tare curios ce decizie va lua Comisia de Disciplină, pentru că în momentul întreruperii întâlnirii CFR se afla în avantaj din toate punctele de vedere, având jocul clar în mână”, a precizat Popa, care, însă, s-a declarat surprins total neplăcut de prestația în sine a celor două echipe până în acel minut 26.
„În finalul sezonului jucăm cu echipe dintre cele mai bune ale Seriei I, pe care trebuie neapărat să le câștigăm. Misiunea nu se anunță deloc ușoară, deoarece lotul nu ne oferă prea multe alternative, destui jucători fiind la limita suspendării”
Ionuț Popa, antrenor CSMS
„Atitudinea lui Tudor îmi amintește de meciul Iașului cu Farul, de acum câțiva ani, când Kovacs, extrem de arogant, dăduse pe loc meci pierdut la masa verde Politehnicii, în loc să aștepte expirarea termenului regulamentar de reglementare a situației. Ce mai, trebuia dat imediat afară din arbitraj”
Ionuț Popa
Sursa: Evenimentul