Joi e recursul în cazul extracomunitarilor! „Sper ca măcar de această dată să ni se dea nouă dreptate”

02 Nov. 2011, 15:21 Liga 2
Joi e recursul în cazul extracomunitarilor!**

Recursul Clubului Sportiv Municipal Studentesc Iași în cazul FC Snagov va fi judecat mâine, ieșenii sperând într-o rezolvare favorabilă a litigiului. La prima instanță, FC Snagov a avut câștig de cauză, după patru amânări și fără să dovedească dacă Baruch are sau nu și cetățenie română.

Reamintim că, la finalul meciului dintre FC Snagov și CSMS Iași (scor 0-0), din etapa 4 a Seriei I, din liga secundă, ieșenii au depus un memoriu la FRF prin care acuza că ilfovenii au folosit pe teren, în același timp, patru jucători extracomunitari, lucru interzis de regulament. Portarul israelian Baruch și fundașul brazilian Adriano au evoluat încă din startul meciului, iar Santiago Alex și Ibekwe, ambii din Brazilia, au intrat în repriza secundă fără să fi înlocuit pe vreunul dintre primii doi. În aceste condiții, CSMS putea câștiga jocul la masa verde (partida să fie omologată cu scorul de 3-0).

„Dacă la prima comisie s-a tergiversat atât de mult, sper ca măcar de această dată să ni se dea nouă dreptate. Din păcate, trăim în România și orice este posibil. Din ce știu, joi va fi primul termen la Comisia de Apel”, a declarat managerul CSMS Iași, Leo Grozavu.

Între timp, adversara ieșenilor de sâmbătă, Victoria Brănești, s-a despărțit luni seară de antrenorul Ciprian Urican, după spusele site-ului liga2.ro. Tehnicianul a fost demis din cauza rezultatelor proaste din ultima vreme, Brăneștiul fiind după 11 etape doar pe locul 12, cu 12 puncte. În locul lui Urican a fost instalat Marin Dună, care până nu demult s-a ocupat de destinele formației secunde de la Victoria Brănești! Interesant este că CSMS a mai întâlnit, în urmă cu două runde, o altă echipă care și-a schimbat antrenorul în săptămâna premergătoare jocului. Este vorba de CS Otopeni, care l-a demis pe antrenorul Tudorel Dumitru cu câteva zile înaintea meciului cu băieții lui Popa. Atunci, ieșenii au pierdut jocul.

Sursa: Bună Ziua Iași

02 Nov. 2011, 15:21 Liga 2
Pe aceeași temă