Noul sezon al Ligii 1, ediția 2017-2018, va cuprinde printre cele 14 echipe două cluburi care se vor afla în premieră în elita fotbalului românesc. Juventus București și-a obținut biletul pentru accederea în prima ligă cu șase etape înainte de finalul campionatului Ligii 2, iar astăzi, în penultima rundă, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a urmat-o și matematic. Ambele echipe erau nou-promovate în Liga 2 și au reușit, după un sezon dificil, să facă pasul în Liga 1. E un moment istoric atât pentru Juventus, cât și pentru Sepsi, deoarece niciuna dintre ele nu mai evoluat până acum în Liga 1.
Sepsi OSK avea nevoie de doar un punct din meciul de astăzi cu Metalul Reșița, din etapa a 37-a a Ligii 2, de pe stadionul din Ghermănești, acolo unde joacă echipa cu nume de oraș bănățean, pentru a promova matematic în Liga 1. Și nu a obținut doar un egal împotriva „lanternei roșii”, ci toate punctele, după ce a înscris în ultimele secvențe ale partidei prin senegalezul Issa Thiaw (88′). În minutul 85, Răzvan Petre a fost neglijent și a lăsat să cadă o minge în fața propriului careu, veteranul Attila Hadnagy a trecut vijelios pe lângă el, iar tânărul fundaș l-a faultat din spate, iar arbitrul Nicolae Cătălin Botaș (Timișoara) a indicat punctul cu var. Issa a executat lovitura de pedeapsă cu sânge rece, lob pe centrul porții, iar jucătorii lui Valentin Suciu au izbucnit, la fel și cei peste 200 de suporteri care au făcut deplasarea în Ilfov și care au cântat în maghiară pe toată durata jocului.
Fluierul final al jocului a dat start horei bucuriei pe stadionul unde și Laurențiu Reghecampf a fost aproape de promovare la începutul carierei sale de antrenor, cu FC Snagov, iar covăsnenii își văd îndeplinit un vis, la care nici nu îndrăzneau să se gândească la începutul sezonului. E a doua promovare consecutivă pentru Sepsi OSK, și un moment istoric pentru orașul Sfântu Gheorghe, care va avea în premieră o echipă de fotbal în prima ligă.
Dinspre Arad vin priviri invidioase și chiar lacrimi. UTA Bătrâna Doamnă va încheia sezonul pe locul 3 și va fi nevoită să joace din nou baraj pentru promovare, cu una dintre echipele de prima ligă: ACS Poli Timișoara, Pandurii Târgu Jiu sau Concordia Chiajna. Anul trecut pierdea în fața Voluntariului, club care aseară a câștigat Cupa României.
Ideea Ligii 1 le-a surâs în retur: „N-am avut în cap promovarea”
Sepsi OSK este o echipă inedită în fotbalul românesc, cu buget susținut din sponsorizări ale secuilor din zonă și care a atras și atenția Academiei Puskas, proiect susținut de guvernul maghiar. Echipa s-a înființat în 2011 și anul trecut a obținut promovarea în Liga a 2-a. Nici nu visa principalul finanțator, Laszlo Dioszegi (foto mic – în dreapta), că va ajunge să vorbească de prima ligă din primul sezon. „Am început să credem în promovare abia după meciul de la Clinceni (n.r. – etapa a 24-a, când a câștigat cu 2-1 cu Academica). N-am visat până atunci la așa ceva. N-am avut în cap promovarea, dar oricum va fi foarte greu”, spunea, cu sinceritate, într-un interviu acordat pentru ProSport, Laszlo Dioszegi, finanțatorul clubului din Sfântu Gheorghe.
De la meciul de la Clinceni și până acum, Sepsi a dus o luptă dură, umăr la umăr și cu împunsături de baionetă, pentru promovare cu UTA, însă „Bătrâna Doamnă” a obosit runda trecută, atunci când a pierdut neașteptat, pe teren propriu, cu penultima clasată CS Balotești (scor 1-2).
Susținută de 10 sponsori
Omul din spatele proiectului de la Sfântu Gheorghe, Laszlo Dioszegi, are afaceri în domeniul panificației (n.r. – brutăria sa, cu numele Diószegi, a câștigat titlul „Pâinea anului 2017 în România”), dar spune că nu el asigură principala sursă de finanțare a echipei. Banii vin și de la alte 10 firme, care au creat pentru Sepsi un buget bun de Liga a 2-a, dar au sprijin și de la autoritățile locale. Dioszegi a făcut calcule și pentru Liga 1. „Eu cred că am putea susține echipa în Liga 1, după ce am vorbit cu mai mulți conducători de primă ligă. Cu banii pe care îi asigurăm din sponsorizări, cei de la televiziuni și probabil și cu o implicare de la Consiliul Local am putea. În acest an am avut un buget de 700 – 800 de mii de euro. Suntem mai multe firme care sponsorizează echipă, 80-90 la sută din buget e asigurat din sponsorizări. Sunt 10 firme din zonă care sponsorizează. Primăria ne ajută cu ce este permis, adică cu cazare, masă, aproximativ 150.000 de euro pe an. În Liga 1 va fi altceva. Vor veni mai mulți bani de la televiziuni, 1,2 milioane de euro, nu ca acum, 17.000 de euro. Cum să nu ne gândim acum la promovare?„, povestea Laszlo Dioszegi.
Odată cu promovarea, firmele vor fi atrase și mai mult de a-și face publicitate prin intermediul clubului Sepsi.
În Liga 1 la Brașov. Nu e exclus nici Târgu Mureș sau Mediaș
Cum stadionul din Sfântu Gheorghe nu se ridică la standardele primei ligi a fotbalului românesc, astfel că nu va primi acordul federației, Sepsi va juca în Liga 1 la Brașov, pe stadionul Tineretului. „99 la sută jucăm la Brașov. Din păcate, stradionul nostru nu ne permite să organizăm meciuri de Liga 1 în acest moment”, a mai spus omul de afaceri.
Sepsi a jucat în acest sezon pe stadionul Tineretului din Brașov meciul pe care l-a avut programat în fața 16-imilor de finală ale Cupei României, cu CS U Craiova, joc pe care l-a încheiat la egalitate, scor 0-0, în timp regulamentar, însă a fost eliminată în prelungiri, după reușita lui Andrei Ivan din minutul 100.
Brașovul este cea mai apropiată destinație unde covăsnenii ar putea să joace, însă, în cazul în care nu va reuși să obțină toate avizele pentru a repune arena la standardele Ligii 1, Sepsi are și varianta Târgu Mureș, acolo unde ar fi primită și mai bine, având în vedere numărul superior de etnici maghiari din zonă. Apoi există și stadionul din Mediaș, chiar mai aproape decât Târgu Mureș.
„Nici în visul visurilor mele nu ne-am gândit că Sfântu Gheorghe poate să aibă o echipă de prima ligă. De patru-cinci săptămâni deja visez în fiecare noapte că poate reușim. În cazul în care cumva nu reușim, nu este un capăt de țară”, a mai spus Dioszegi.
Maghiarii construiesc baze pentru juniorii din România
Echipele din Covasna și Harghita pot beneficia de ajutor din partea guvernului maghiar. Această zonă a devenit una de interes pentru Academia Puskas, un proiect de creștere a juniorilor, cu susținere de la guvernul țării vecine, care are „tentacule” și în Ținutul Secuiesc. Deja s-au investit aproximativ 5 milioane de euro la Miercurea Ciuc și Odorheiul Secuiesc, în crearea unor baze de pregătire pentru juniori, care ar putea deveni interesanți pentru Academia Puskas.
Sepsi Sfântul Gheorghe este următoarea echipă ce ar putea beneficia de banii maghiarilor, care ar urma să creeze infrastructură. „Echipa mare nu are nicio susținere de la guvernul maghiar. Academia Puskas vrea să investească în tineri, cum se întâmplă deja la Miercurea Ciuc. Faptic, n-am primit nimic deocamdată. Va fi ceva cum s-a făcut la București cu Atletico Madrid, cei de la Academia Puskas să ne ajute cu infrastructura, iar ei să caute talente în zonă”, povestestea Dioszegi în interviul acordat pentru ProSport,
N-au fost niciodată în Liga 1: „Nu vom fi un nou CFR sau Unirea Urziceni. Nu avem noi șansa Urziceniului”
Dacă vor promova, cei de la Sepsi vor deveni prima echipă din zonă care ajunge să joace cu cele mai importante echipe din România. „Ar fi un vis extraordinar, Harghita și Covasna n-au fost niciodată aproape de prima ligă. În 1957 s-a obținut locul doi, la luptă cu Petrolul, dar nu s-au mai prezentat la baraj. Dacă vom ajunge în Liga 1 sper să devenim o echipă de nivel mediu. Nu vom fi un nou CFR sau Unirea Urziceni. Nu avem noi șansa Urziceniului, de exemplu. Suntem dintr-un oraș cu 50.000 de locuitori”, rămâne realist Dioszegi.
Juventus și Sepsi OSK, promovate consecutiv din Liga 3 până în Liga 1
Ediția actuală a campionatului Ligii 2 a produs și un eveniment istoric. Două echipe nou-promovate în Liga 2, Juventus București și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, au reușit să promoveze din nou la braț, de această dată în Liga 1. În trecut, dar în ani diferiți, echipe precum Corona Brașov, Victoria Brănești și Voința Sibiu au reușit să promoveze consecutiv din Liga 3 până în Liga 1.
Mai mult, Juventus și Sepsi sunt în fața unei alte premiere, promovare pentru prima dată în Liga 1.
În ultima etapă, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe va întâlni pe teren propriu pe CS Mioveni, atunci urmând să fie premiată de Federația Române de Fotbal pentru performanța realizată. După 37 de etape surse din Liga 2, Sepsi a acumulat în 33 de meciuri 70 de puncte, cu șase 11 mai puțin față de liderul Juventus București, dar cu 5 mai mult decât UTA Bătrâna Doamnă. 21 de victorii, 7 egaluri, 5 înfrângeri și golaverajul 61-28 sunt cifrele echipei antrenate de Valentin Suciu în acest campionat, primul pe care îl petrece în eșalonul secund.
Lot Sepsi OSK Sfântu Gheorghe:
portari:
Roland Niczuly – 31 meciuri
Bela Fejer – 3 meciuri
Adrian Rusandu – 0 meciuri
fundași:
Răzvan Damian – 32 meciuri – 3 goluri
Ionuț Ursu – 26 meciuri – 2 goluri
Ciprian Răduțoiu – 20 meciuri
Florin Dumbravă – 19 meciuri
Paul Chiș – 17 meciuri
Vlad Olteanu – 11 meciuri
mijlocași:
Dragoș Huiban – 30 meciuri – 5 goluri
Bogdan Minciună – 28 meciuri
Marius Burlacu – 28 meciuri
Mame Seydina Issa Laye Thiaw – 24 meciuri – 8 goluri
Ionuț Plămadă – 21 meciuri – 2 goluri
Szilard Mitra – 18 meciuri – 3 goluri
Costinel Tofan – 15 meciuri – 1 gol
Răzvan Greu – 13 meciuri – 2 goluri
Robert Jakab – 13 meciuri
Laurențiu Manole – 10 meciuri
Sebastian Ghinga – 9 meciuri – 1 gol
Alexandru Țuțu – 7 meciuri
atacanți:
Attila Hadnagy – 31 meciuri – 27 goluri
Daniel Ene – 23 meciuri – 5 goluri
Vlad Bujor – 9 meciuri – 3 goluri
Zsombor Veress – 5 meciuri
Sandu Iovu – 2 meciuri – 1 gol
Antrenor principal: Sandor Nagy
Antrenor secund: Valentin Suciu
Masor: Leonard Silișteanu
Delegat: Gyula Berecz
Articol scris de Marius ANGHEL și Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Arpad PAL, Marian ILIE (Mediafax foto) și facebook Sepsi OSK