Ioan Mărginean se face băiat rău! Fotbaliștii și antrenorii de la FC Brașov vor avea salariile reduse după startul modest în Liga 2: ”O să le arăt și cealaltă parte. Vreau să le dau o lecție. Ce, eu sunt sluga lor?”

Adi MARICA 16 Aug. 2021, 19:13 Liga 2
Ioan Mărginean se face băiat rău! Fotbaliștii și antrenorii de la FC Brașov vor avea salariile reduse după startul modest în Liga 2: ”O să le arăt și cealaltă parte. Vreau să le dau o lecție. Ce, eu sunt sluga lor?”

Umilința din meciul cu Unirea Slobozia, pierdut cu 0-6 pe Tineretului, în etapa a 3-a a Ligii 2, l-a determinat pe președintele FC Brașov, Ioan Mărginean, să recurgă la măsuri extreme.

Ioan Mărginean: ”Poate reziliem pe cale amiabilă unele contracte ale jucătorilor care nu s-au adaptat la Brașov și aducem alții…”

Conducătorul a anunțat în conferința de presă de luni, care începe să devină o obișnuiță, că rolul său e să-l ajute pe Ilie Stan, însă vrea și o analiză privind primele meciuri oficiale disputate și rezultatele înregistrate. Mărginean vrea rezilieri de contracte cu jucătorii care nu s-au adaptat pe repede înainte, dar și aducerea altora în schimb.

”A trecut perioada de pregătire, de acomodare, ar trebui ca antrenorul să facă o analiză. Rolul meu este să ajut antrenorul, să ofer condiții de pregătire echipei și transferuri pe posturile deficitare. La ora asta, Ilie Stan are susținerea mea totală, pentru că omul se cunoaște la greu. Vom avea o întâlnire, vom discuta și vom vedea cu ce pot să-l ajut, dar, sincer, nu putem să ne găsim alibi. Ilie Stan răspunde de rezultatele echipei și are toată susținerea noastră. Restul e cancan.

După ce voi discuta cu antrenorul, voi discuta și cu jucătorii. Acum, dacă suntem bărbați, trebuie să facem analiza să vedem cum facem să depășim acest moment. Echipa este datoare brașovenilor. Selecția s-a făcut pe repede înainte, nu este de condamnat, dar poate reziliem, pe cale amiabilă, unele contracte ale jucătorilor care nu s-au adaptat la Brașov și aducem alții…”, a spus Mărginean.

”Am asigurat condiții de Liga 1, dar acum tragem o linie și țineți-vă bine”

”Limoniu” ajunge să se contrazică singur. La început a spus că îi oferă toată susținerea și sprijinul său antrenorului Ilie Stan, ca apoi să transmită că vrea să dea o lecție inclusiv antrenorilor. Fotbaliștii și stafful tehnic vor fi ”arși” la bani la primul salariu.

”Un lucru este clar, aici nu este doar lapte și miere. Am asigurat condiții de Liga 1, dar acum tragem o linie și țineți-vă bine săptămâna viitoare. În 20 vine ziua de salariu, iar eu, Mărginean, nu semnez statele de plată. Am fost omul bun, acum o să le arăt și cealaltă parte. Vreau să le dau o lecție jucătorilor și antrenorilor.

Avem un regulament de ordine de interioară, am voie să tai 25 la sută din salariu. Inclusiv eu voi fi sancționat. Mă voi amenda singur! La cum se prezintă echipa, noi să le dăm integral salariul? Ce, eu sunt sluga lor? Au drepturi și îndatoriri. Ai prestat, te-am plătit. Dacă nu, reziliere pe cale amiabilă, contractele sunt beton. La fotbal, câștigăm toți, suferim toți”, a mai declarat Ioan Mărginean.

Cu două puncte obținute în primele trei etape, după 2-2 cu Viitorul Pandurii, 0-0 cu Dacia Unirea Brăila și 0-6 cu Unirea Slobozia, FC Brașov ocupă locul 13 în Liga 2, iar în următoarea rundă joacă în deplasare la Ripensia Timișoara, la 21 august, de la ora 11:00.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-groggy-sub-privirile-primarului-allen-coliban-ilie-stan-s-a-scuzat-pe-el-si-pe-jucatori-dupa-umilinta-suferita-pe-tineretului-contra-unirii-slobozia-nu-sunt-mafalda-sag-19196057

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-liderul-surpriza-al-ligii-2-dupa-trei-etape-echipa-lui-adrian-mihalcea-a-inregistrat-scorul-campionatului-acasa-la-fc-brasov-daca-faceam-0-0-eram-la-fel-de-multumit-pentru-19196114

Adi MARICA 16 Aug. 2021, 19:13 Liga 2
Pe aceeași temă