FC Brașov, groggy sub privirile primarului Allen Coliban. Ilie Stan s-a scuzat pe el și pe jucători după umilința suferită pe Tineretului contra Unirii Slobozia: ”Nu sunt Mafalda!” Săgeți trimise și către adversar: ”A venit și cu celelalte lucruri!”

Autor: Adi MARICA Publicat: 14 Aug. 2021, 16:18 Liga 2
FC Brașov, groggy sub privirile primarului Allen Coliban. Ilie Stan s-a scuzat pe el și pe jucători după umilința suferită pe Tineretului contra Unirii Slobozia: ”Nu sunt Mafalda!” Săgeți trimise și către adversar: ”A venit și cu celelalte lucruri!”

FC Brașov s-a făcut de râs în meciul din etapa a 3-a a Ligii 2 cu Unirea Slobozia, scor 0-6 (0-1), după o prestație lamentabilă a elevilor lui Ilie Stan. Echipa ialomițeană a controlat autoritar jocul în fața unui adversar care a evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 2 și continuă să aibă punctaj maxim, acum, cu noul golaveraj, instalându-se pe primul loc în clasament.

Brașovul a jucat în inferioritate din minutul 2, Slobozia a defilat pe ”bulevardele” echipei lui Ilie Stan

Brașovenii au început prost meciul, iar în minutul 2 Marius Burlacu (foto jos, spre vestiar, după eliminare, ignorat Ilie Stan) a fost eliminat pentru un fault ca ultim apărător asupra lui Ionuț Stoica. Ciprian Perju (4) a executat perfect lovitură liberă de la marginea careului, iar Cezar Lungu nu a avut replica, astfel că lovitura primită prin eliminarea căpitanului a fost urmată imediat de încasarea primului gol.

În inferioritate numerică, elevii lui Ilie Stan nu au contat în atac, în timp ce oaspeții au mai avut două bune ocazii de a majora scorul prin Stoica și Mustacă.

Partea secundă a fost dezastruoasă pentru brașoveni. Florinel Ibrian a majorat scorul în minutul 55 după o nesincronizare în defensiva gazdelor. Ilie Stan a mutat ofensiv, însă tot Unirea a punctat pe tabelă prin Ionuț Stoica (64), Sebastian Ivan (69), Ionuț Dinu (89) și Marius Matei (90+3), care au profitat din plin de bulevardele din defensiva Brașovului.

Ilie Stan a făcut ”iureș” în vestiar, însă în fața presei și-a apărat jucătorii

La finalul meciului de coșmar cu Unirea Slobozia, antrenorul Ilie Stan și-a băgat jucătorii în ședință în vestiar, unde a făcut iureș. După circa 25 de minute, ”Iliesta” a venit în fața jurnaliștilor și a surprins prin câteva declarații interesante.

A recunoscut că eșecul este un dezastru total, însă consideră că nu ar fi pierdut ”niciodată” acest joc dacă nu ar fi intervenit eliminarea lui Burlacu.

Mai mult, Stan a spus că Unirea Slobozia a venit la Brașov și cu ”celelalte lucruri”, însă a evitat să spună franc despre ce este vorba.

Antrenorul cere răbdare și susținere și spune că jucătorii au nevoie de încredere.

”A fost un dezastru. Nu caut scuze, dar atunci când o echipă nou formată, cum suntem noi, începe de la 0-1 din minutul 2 și rămânem și în zece jucători, e greu. Ce poți mai faci tu ca antrenor? Îmi pare rău că am pierdut un joc pe care eu spun că nu-l pierdem niciodată dacă jucam 11 contra 11. La acest impact cu Liga a 2-a este nevoie de răbdare. Sunt jucători care au calitate, dar trebuie să le dăm încredere. Altfel aduceam și noi jucători de 4 sau 5000 de euro și făceam și noi ca Sibiul sau Iașiul… Și așa, iată cu Iașiul nu are niciun punct.

Eu cer răbdare, cer susținere și să terminăm cu toate aceste adversități din oraș. La final le-am spus băieților capul sus. E normal ca moralul lor să fie afectat, dacă nu înseamnă că nu au personalitate și nu putem să facem performanță. Eu vreau să joc, nu să stau cu fundul în poartă. Nu caut alibiuri, ce să fac, să strâng un jucător de gât? E vina doar a lui Lungu pentru acest eșec? Ăsta e fotbalul. Am întâlnit o echipă omogenă, cu jucători care joacă de trei ani împreună, o echipă care a venit și cu celelalte lucruri… Nu e ușor să construiești o echipă, îți trebuie timp. U Cluj se chinuie de atâta timp să promoveze în Liga 1, Petrolul la fel. Nu sunt Mafalda!”, a spus Ilie Stan, care a mai suferit ca antrenor o înfrângere la o asemenea diferență: ”Am mai pierdut la o astfel de diferență pe când antrenam Victoria Brănești și am fost învinși cu 7-1 de Rapid.”

Primarul Allen Coliban a urmărit ”execuția” de la oficială

La meciul desfășurat pe stadionul Tineretului a asistat și primarul Brașovului, Allen Coliban, care a văzut ”execuția în direct” a echipei finanțate de către Municipalitate.

La oficială au luat loc și Attila Hadnagy, directorul general al celor de la Sepsi OSK, dar și antrenorul Ionel Ganea. La pauza și-a făcut apariția și Mircea Rednic.

FC BRAŞOV – UNIREA SLOBOZIA 0-6

Ciprian Perju 4′, Florinel Ibirian 55′, Ionuț Stoica 64′, Sebastian Ivan 69′, Ionuț Dinu 89′, Marius Matei 90+3′

FC Brașov: C. Lungu – Sburlea, M. Burlacu (cpt.), Al. Sabău, Dumbravă – Rz. Iorga, Ghe. Anton (H. Popa 60′), Iul. Roșu (Leonte 8′) – Vl. Mihalcea (Lascu 46′), M. Codrea (Iurcu 60′), Negrean (Boția 60′)
Rezerve neutilizate: D. Mutu – Vasiu, Mitroi, Drăgoi
Antrenor: Ilie Stan
Eliminat: Marius Burlacu 2′ (roșu direct)

Unirea Slobozia: Gurău – Ibrian, I. Dinu, Perju (Gab. Lazăr 33′), C-tin. Toma (cpt.) – Savu (Bolohan 46′), Ant. Cruceru (Seb. Ivan 67′), Coadă, Mustacă (M. Matei 67′) – Greu, I. Stoica (Vl. Suciu 67′)
Rezerve neutilizate: Poiană – Trașcu, D. Mihai, Turcu
Antrenor: Adrian Mihalcea

Stadion: Tineretului (Braşov); Arbitru: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe); Asistenți: Cosmin Vatamanu (Bucureşti) și Daniel Vlase (Galaţi); Rezervă: Marius Chițu (Târgovişte); Observatori: Iulian Spătaru (Timişoara) și Horaţiu Stănescu (Craiova – Dolj).

Cu două puncte obținute în primele trei etape, FC Brașov ocupă locul 13 în Liga 2, iar în următoarea rundă joacă în deplasare la Ripensia Timișoara, la 21 august, de la ora 11:00.

Unirea Slobozia, cu 9 puncte și golaveraj 10-0, este liderul Ligii 2. Etapa următoare, a 4-a, are mci acasă, la 22 august, de la ora 16:00, cu Steaua.

Autor: Adi MARICA Publicat: 14 Aug. 2021, 16:18 Liga 2
Pe aceeași temă