Ioan Hora a revenit după suspendare cu două goluri și o pasă decisivă pentru FC Bihor: ”Mă bucur pentru fiecare reușită ca și cum ar fi prim”

Marius ANGHEL 07 May. 2026, 20:42 Liga 2
Ioan Hora a revenit după suspendare cu două goluri și o pasă decisivă pentru FC Bihor: ”Mă bucur pentru fiecare reușită ca și cum ar fi prim”

Suspendat în precedentele două etape, după ce a fost înger și demon pentru FC Bihor în prima repriză a întâlnirii de acasă cu Corvinul, Ioan Hora a revenit pe teren împotriva Chindiei, în etapa a 8-a a play-off-ului Ligii 2, și s-a făcut din nou remarcat.

Atacantul care în luna august împlinește 38 de ani a fost omul meciului împotriva târgoviștenilor, în lupta pentru asigurarea prezenței în al doilea baraj de promovare în prima ligă, cel puțin din punct de vedere sportiv. A dat două goluri și a oferit o pasă decisivă pentru celălalt marcator împotriva Chindiei, în succesul cu scorul de 3-1.

Ioan Hora, reveni pe teren pentru FC Bihor cu două goluri și o pasă decisivă

Aflat pe final de carieră, Ioan Hora se pregătește să devină director sportiv, dar continuă să impresioneze și ca fotbalist, la nivelul competițional la care evoluează actuala sa echipă, FC Bihor, căreia îi îmbracă echipamentul pentru al doilea sezon la rând.

Miercuri, în jocul care a deschis etapa a 8-a a play-off-ului Ligii 2, într-o partidă cu miză contra Chindiei, pentru asigurarea calificării în al doilea baraj de promovare în prima ligă, cel puțin din punct de vedere sportiv, în condițiile în care Steaua nu are drept de promovare, FC Bihor s-a impus cu scorul de 3-1, iar unul dintre cei mai buni jucători de pe teren a fost Ioan Hora.

Căpitanul echipei orădene a deschis scorul în minutul 15, cu o finalizare simplă, din 5 metri, sub transversală, apoi a contribuit la golul al doilea, pasându-i decisiv lui Dragoș Tescan (32). Tot Hora a finalizat și pentru 3-0, în minutul 52, ca la antrenament, într-un meci câștigat fără probleme, chiar dacă dâmbovițenii au reușit ulterior să reducă din diferență.

”Două goluri și o pasă de gol… Ce putea fi mai bine? Mă bucur pentru fiecare reușită ca și cum ar fi prima. Este un sentiment aparte, mai ales că marchez pentru orașul de unde provin”, a spus Hora după meciul cu Chindia.

Hora, golgheterul Bihorului în acest sezon de Liga 2

Ioan Hora are 12 goluri date pentru FC Bihor în acest sezon, în 26 de meciuri. Este principalul golgheter al echipei, urmat de Dragoș Tescan (26 de ani), cu 11 goluri înscrise în 27 de jocuri.

Mai presus de realizările sale actuale, campionul cu CFR Cluj în 2012 și golgheter la primei ligi în 2016, când era la Pandurii Târgu Jiu, Hora a evidențiat și importanța grupului pe care îl are FC Bihor.

”Nu este doar meritul meu, ci al întregului staff și al echipei. Am reușit să mă ridic la un nivel bun datorită lor”, a spus, cu modestie, Hora.

  • În sezonul trecut, Hora a marcat 6 goluri pentru FC Bihor, în 18 partide din Liga 2.

Meciul cu Steaua, bătălie pentru locul 4 în play-off-ul Ligii 2

FC Bihor a egalat-o pe Steaua în urma acestui succes, ambele având câte 48 de puncte după opt runde, iar în etapa 9 au meci direct la Oradea. Între ele se va da bătălia pentru o clasare finală pe locul 4. În turul play-off-ului, în Ghencea, FC Bihor a pierdut cu scorul de 1-3 în fața Stelei, în timp ce în sezonul regular, la Oradea, echipa lui Lincar a câștigat cu 4-2, producându-o formației lui Daniel Oprița primul eșec în acest sezon.

FC Bihor primește vizita Stelei duminică, de la ora 11:30.

”Este un meci pentru locul 4 și vrem să-l câștigăm. Ar încununa munca noastră din acest sezon și jumătate”, a spus Hora despre meciul cu Steaua, el vorbim și despre nivelul play-off-ului: ”Aici sunt cele mai bune echipe din campionat. Este o altă competiție, una benefică pentru noi, în care acumulăm experiență.”

Foto: Remus Toderici / FC Bihor Oradea

Marius ANGHEL 07 May. 2026, 20:42 Liga 2
Pe aceeași temă