Incidente între suporteri, la pauza meciului ”U” Cluj – Petrolul! Jandarmeria a intervenit în forță

Marius ANGHEL 26 Apr. 2022, 22:21 Liga 2

”U” Cluj și Petrolul s-au întâlnit, marți seară, pentru a treia oară în acest sezon de Liga 2, de această dată pe Cluj Arena, iar incidentele între suporteri nu au lipsit. Au fost momente tensionate la pauză, au intervenit jandarmii și s-a dat cu gaz lacrimogen, însă s-au aplicat și corecții fizice.

Incidente între spectatori la pauza meciului dintre ”U” Cluj și Petrolul

Rivalitatea dintre ”U” Cluj și Petrolul s-a văzut pe teren, dar și în tribune și la meciul din etapa a 6-a a play-off-ului Ligii 2. Nu de puține ori, galeria Universității a scandat împotriva Petrolului și a ploieștenilor, în timp ce pe teren băieții lui Erik Lincar au marcat de trei ori în primele 26 de minute și a adus în extaz publicul prezent pe Cluj Arena.

La pauză, când scorul era 3-0 pentru ”U”, fanii clujeni organizați într-o mini-galerie aproape în partea opusă în care stă Peluza ”Șepcile roșii” au avut clinciuri dure cu jandarmii, pătrunși pe pista de atletism pentru a asigura liniștea în acea zonă în care decența a fost uitată acasă.

Ultrași clujeni grupați aproape de galeria Petrolului au incitat spiritele după ce au pătruns pe pista de atletism și s-au îndreptat către suporterii formației prahovene, însă jandarmii au intervenit în forță și i-au fugărit spre sectorul din care săriseră. Jandarmeria a dat inclusiv cu gaze lacrimogene, motiv pentru care multe minute din partea secundă a jocului în acea parte a stadionului nu s-a mai stat așa cum s-a întâmplat în prima repriză, fiind deranjați inclusiv simplii spectatori prezenți în acea zonă.

În repriza a doua, mini-galeria Universității din acea parte a stadionului (în dreptul colțului dreapta al terenului, pe faza de atac a Universității în prima repriză) n-a mai existat, iar jandarmii au rămas pe pista de atletism pentru a preîntâmpina alte acte de indiciplină.

Imaginile cu momentele tensionate din pauza meciului de pe Cluj Arena pot fi văzute pe DigiSport.

”U” Cluj a învins Petrolul și s-a apropia la trei puncte de liderul Ligii 2

Meciul dintre ”U” Cluj și Petrolul s-a încheiat cu victoria cu 3-1 a echipei lui Erik Lincar, prin golurile marcate de Dragoș Tescan (6′, 26′) și Florin Ilie (18′), respectiv Sory Diarra (64′ – penalty).

Cu acest succes, ”U” Cluj revine pe locul 2, cu 54 de puncte, depășind cu un punct FC Hermannstadt (53), și se apropie la trei puncte de liderul Petrolul (57).

Urmează un nou meci acasă pentru ”U” Cluj, cu Unirea Slobozia, la 30 aprilie, de la ora 15:00, și tot acasă va juca și Petrolul, cu Steaua (1 mai, ora 14:30), în cadrul etapei a 7-a a play-off-ului Ligii 2.

CLASAMENTUL play-off-ului Ligii 2 și al golgheterilor

Foto: captură DigiSport și Flaviu Buboi (Sport Pictures și Mediafax Foto)

Marius ANGHEL 26 Apr. 2022, 22:21 Liga 2
Pe aceeași temă