FC Oțelul încasează lovitură după lovitură în ultima perioadă. După retrogradarea din prima ligă, evacuarea de pe stadionul Oțelul și apoi vestea că stadionul „Zoltan David” nu poate fi omologat pentru liga secundă, marți s-a mai primit încă o lovitură dură.
La stadionul Ancora s-a prezentat marți Valmaș Cristiana Elisabeta, unul dintre cei șase gălățeni care de-a lungul ultimului deceniu au revendicat o parte din terenul de acolo din postura de moștenitori, iar acum are o decizie definitivă a instanțelor de judecată de intrare în posesie. Valmaș Cristiana a fost însoțită de un executor judecătoresc și a încercat să intre pe zona de stadion pe care acum este proprietar. Este vorba de aproximativ 1.900 de metri pătrați din partea dinspre Nord ce include o parte mică din tribună și aproape un sfert din terenul de joc.
În cele din urmă, s-a stabilit pentru miercuri, cu o oră înaintea reunirii lotului, o întâlnire între cei care doresc să intre în posesia terenului și Mihail Bojincă – administratorul judiciar al FC Oțelul, Vlad Răpișcă – administrator special și avocații clubului.
Rămâi pe Liga2.ro pentru mai multe informații despre acest subiect.
Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚