Liberă în campionat în ultima etapă și fără mari emoții în privința retrogradării, echipa CS Comunal Șelimbăr a avut timp și de activități extrasportive.
Conducerea clubului sibian a luat o parte din jucătorii lui Claudiu Niculescu, cât și membri ai staffului tehnic, nu însă și pe antrenorul principal, și au fost într-o pădure apropiată, unde au plantat copaci.
”Călăreții roșii” și-au lăsat caii la terenul de antrenament și au mers în pădurea de lângă Șelimbăr pentru a arăta că le pasă de mediul înconjurător. În frunte cu directorul Cornel Stănilă, componenții echipei din Liga 2 au participat la o acțiune împreună cu Ocolul Silvic Valea Sadului.
”Pentru că ne pasă de mediul înconjurător, Călăreții Rosii s-au deplasat astăzi în pădurea localității, unde, împreună cu Ocolul Silvic Valea Sadului, au plantat puieți.
Această campanie face parte din Strategia de Sustenabilitate a Clubului Sportiv Comunal 1599 Șelimbăr, strategie prin care clubul iși propune să fie mai prietenos cu mediul înconjurător și să ofere generațiilor de mâine un mediu mai curat și mai puțin poluat.
Contextul social și de mediu actual ridică provocări multiple, cărora sportul, iar în special fotbalul, ca parte activă a societății și motor al transformării sociale, trebuie să le facă față.
Dorim să fim un exemplu pentru societate și să contribuim activ la protejarea mediului înconjurator”, a transmis CS Comunal Șelimbăr, aflată la prima astfel de acțiune.
CS Comunal Șelimbăr a stat în etapa desfășurată în weekendul trecut, dar s-a deplasat la București pentru un amical cu Steaua, pe care la câștigat cu scorul de 1-0.
În runda a 3-a, echipa sibiană joacă pe teren propriu, la Râmnicu Vâlcea, cu CSM Slatina, clasată pe locul 3, cu 28 de puncte.
Echipa antrenată de Claudiu Niculescu se află în acest moment pe locul 4 în Grupa A a play-out-ului Ligii 2, cu 27 de puncte, fiind la cinci puncte peste Metaloglobus, care are 22 de puncte și tot un meci mai puțin disputat. Bucureștenii ocupă o poziție care duce la barajul de menținere în Liga 2.
În acest sezon, Șelimbărul mai are meciuri cu CSM Slatina (acasă), Politehnica Timișoara (deplasare), Metaloglobus Bucureşti (acasă), Minaur Baia Mare (deplasare) și FK Miercurea Ciuc (acasă).
Foto: CS Comunal Șelimbăr
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-invinsa-in-ghencea-de-cs-comunal-selimbar-intr-un-meci-amical-gele-a-resimtit-gustul-golului-19265043
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-2-din-play-out-cinci-jocuri-au-startul-la-ora-1100-partidele-extrem-de-importante-in-privinta-evitarii-retrogradarii-au-loc-la-bucuresti-dumbravita-si-buftea-19264971
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-a-decis-unde-isi-va-disputa-ultimele-trei-meciuri-de-acasa-din-acest-sezon-de-liga-2-19264599