Ieșenii, optimiști înainte de debut în Liga 2! Costel Enache: ”Suntem undeva la 45 la sută, dar putem compensa prin atitudine. Am încredere în grup”

Narcis POHOAȚĂ 29 Jul. 2021, 13:09 Liga 2

Poli Iași a organizat joi dimineață, în aer liber, conferința de presă premergătoare meciului de debut în noul sezon al Ligii 2, din deplasare, cu Petrolul Ploiești. La întâlnirea cu jurnaliștii au venit managerul Florin Briaur, antrenorul principal Costel Enache, iar vestiarul a fost reprezentat de noul căpitan Florin Plămadă.

Florin Briaur: ”Suntem pregătiți să începem acest sezon”

Pentru început, managerul general Florin Briaur a declarat că are încredere în echipă și în staff, subliniind că Poli Iași este pregătită de startul Ligii 2.

”Suntem în fața unui nou început. A fost o perioadă foarte agitată pentru noi și le mulțumesc lui Costel Enache și jucătorilor pentru înțelegere, pentru dăruirea cu care s-au pregătit. Au fost condiții grele pentru noi, nu a fost simplu, dar eu sunt convins că în acest moment, cu 48 de ore înaintea debutului, suntem pregătiți să începem acest sezon. Eu am încredere maximă în jucători și în stafful tehnic. Știu cât de mult s-a muncit, nu a fost deloc ușor, nici acum nu este ușor, dar dacă pornim cu optimim și încredere vor veni și rezultatele. Chiar dacă ne așteaptă un program foarte greu, obiectivul nostru este să câștigăm următorul meci. Nu vom discuta despre obiective mărețe, ci despre următoarea partidă. Vrem să câștigăm următorul meci, asta e cel mai important”, a declarat managerul general Florin Briaur.

Căpitanul Florin Plămadă: ”Plecăm la drum cu entuziasm”

Florin Plămadă, căpitanul Politehnicii, a admis că echipa nu este încă sudată, dar este convins că ieșenii pot compensa prin dăruirea în teren.

”Plecăm la drum cu entuziasm. Sperăm ca lucrurile să se așeze ușor-ușor, să reușim să facem o echipă bună, care să adune puncte și care să aducă suporterii la stadion. Iar ei să fie mândri de noi și să ne susțină necondiționat. Va un debut greu la Ploiești, întâlnim o echipă foarte bună a ligii secunde, dar mergem acolo să ne jucăm șansa și sper să reușim să adunăm puncte, ori măcar un punct. Încă nu suntem toți jucătorii la același nivel, pentru că au mai venit pe parcurs, dar în momentul începerii partidei nu va conta acest lucru. Trebuie să dăm maxim și eu zic că vom face un joc bun”, a spus Plămadă, care a jucat pentru Petrolul în două rânduri, ultima dată în prima parte a sezonului 2018-2019, când a avut 15 meciuri și un gol, ulterior plecând la Metaloglobus.

Costel Enache: ”Suntem abia la 45 la sută din potențial”

La rândul său, antrenorul Costel Enache a început prin a puncta faptul că Poli Iași pornește cu șansa a doua la Ploiești.

”Ne așteaptă un meci greu la Ploiești. Nu plecăm cu prima șansă, știm lucrul acesta, dar câte șanse avem, 5, 10, 20 sau 40 la sută e de datoria noastră să ne batem pentru ele. Întâlnim o echipă cu pretenții, cu obiectivul clar, declarat și susținut prin ceea ce fac. Din echipa de start, opt jucători sunt din grupul de anul trecut, trei jucători sunt jucători noi. Omogenitatea este de partea lor, continuitatea, faptul că au început pregătirile mult înaintea noastră, toate acestea sunt avantajele lor”, a declarat Costel Enache, care a subliniat faptul că Iașiul este abia la aproximativ 45 la sută din potențial.

Antrenorul nemțean este însă convins că Poli poate compensa în debutul campionatului prin voința și atitudinea jucătorilor: ”Noi putem compensa oarecum deficitul acesta dacă înțelegem cu toții că atitudinea și dorința pot schimba foarte multe din neajunsurile pe care le avem în acest moment. Nu pot să spun la ce nivel este echipa acum, suntem în construcție și în căutări zi de zi. Probabil la 45 la sută. Dar eu nu știu unde poate duce echipa asta acum. Poate fi una bună, foarte bună sau una modestă.”

  • Costel Enache a antrenat la Petrolul în perioada decembrie 2019 – august 2020, nereușind, în urma play-off-ului, să promoveze echipa. Ulterior, în sezonul următor, a antrenat-o pe Universitatea Cluj, în campionatul trecut, nici cu aceasta nereușind să promoveze, ratând chiar accederea în play-off.

Apel la răbdare

Costel Enache a adăugat că este nevoie de răbdare, pentru ca echipa să devină omogenă, amintind de faptul că Poli a început târziu pregătirile, dar și faptul că din lotul trecut au rămas doar trei jucători de câmp.

”Gândiți-vă că avem foarte mulți jucători tineri, iar unii dintre ei nu au jucat în viața lor la seniori. Va fi un mediu nou pentru ei, iar fluctuațiile vor fi incredibil de mari în timpul unui joc sau de la un joc la altul. Omogenitate avem doar între Onea, Cristea și Zaharia, singurii jucători pe care i-am găsit aici. Cu trei jucători nu putem face un grup. Cei care au venit, au venit cu diferențe mari, unii acum patru săptămâni, unii săptămâna trecută. E destul de complicat în timpul acesta să creștem și nivelul fizic, și nivelul de sincronizare, de omogenitate. E complicat. Știm lucrurile astea, le-am acceptat și nu găsim o scuză din ele. Dar asta este realitatea pe care vă rog și pe voi să o înțelegeți”, a mai spus Enache, care are încredere în grupul său: ”Cred în grupul pe care l-am format, deși ne-am adunat greu. Sunt diferențe mari între venirea jucătorilor, dar cred că putem să avem și noi argumentele noastre. Nu foarte puternice, dar eu cred în grup, în atitudinea grupului, în dorința băieților. Noi trebuie să compensăm cumva toate aceste deficiențe. Acum ar trebui să iasă în evidență calitățile umane, psihice și să compensăm cu ce nu avem din punct de vedere tehnico-tactic.”

Florin Plămadă va fi căpitan

Costel Enache a explicat și alegerea de a-i acorda lui Florin Plămadă banderola de căpitan.

”Este unul dintre liderii vestiarului, unul dintre jucătorii care au venit din prima zi la antrenamente, un fotbalist cu experiență. A fost prin multe vestiare, are experiență la Liga 1, este un jucător cu atitudine și cred că este îndreptățit să fie căpitan”, a precizat Costel Enache, care mai așteaptă întăriri: ”Poarta e deschisă în orice moment, dacă vom găsi un jucător care ne poate ajuta și se încadrează în cerințele clubului. Important este să vină jucători de calitate, peste media echipei, pentru a ne crește nivelul.”

Antrenor echipei din Iași a precizat că nu s-a decis încă dacă Ovidiu Mihalache, cel mai experimentat jucător din lot, va face deplasarea la Ploiești, stoperul de 36 de ani fiind mult în urmă cu pregătirea.

Altfel, managerul Florin Briaur a anunțat că intenționează să lase intrarea liberă pentru suporteri la primul meci pe teren propriu al sezonului, cu Concordia Chiajna, și a promis că lunar vor avea loc întâlniri între conducere, staff și suporteri.

În urmă cu două zile a avut loc o primă întâlnire a conducerii executive a clubului cu suporterii ieșeni. Managerul Florin Briaur și vicepreședintele Dan Cojocaru au vorbit în fața fanilor echipei.

Foto: Politehnica Iași

https://liga2.prosport.ro/seria-1/tarsa-rateaza-meciul-de-la-ploiesti-insa-poli-iasi-se-poate-baza-pe-puscas-florin-briaur-avem-un-debut-foarte-greu-dar-sunt-optimist-ca-vom-obtine-puncte-19193240

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-mihalache-va-semna-cu-poli-iasi-va-aduce-siguranta-echipei-grecul-okan-chatziterzoglou-este-oficial-jucatorul-echipei-din-copou-19193071

https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-primei-etape-a-noului-sezon-de-liga-2-jumatate-dintre-meciuri-vor-fi-televizate-petrolul-poli-iasi-primul-joc-transmis-in-direct-in-editia-2021-2022-partida-steaua-fk-csikszereda-va-19192792

 

Narcis POHOAȚĂ 29 Jul. 2021, 13:09 Liga 2
Pe aceeași temă