Iașiul caută al cincilea succes consecutiv

Marius ANGHEL 28 Mar. 2014, 18:33 Liga 2
Iașiul caută al cincilea succes consecutiv

După două săptămâni de pauză, timp în care a stat două etape, CSMS Iași intră sâmbătă în ultima linie dreaptă înaintea play-off-ului. Trupa lui Marius Lăcătuș întâlnește de la ora 11.00 Rapid CFR Suceava, un adversar care teoretic nu poate emite pretenții în Copou ținând cont atât de diferența de valoare și de obiective, dar mai ales de forma de moment pe care o traversează cele două formații. Iașiul are patru victorii în tot atâtea meciuri în acest an și arată o formă de excepție, dovadă și amicalul recent cu CSM Moinești, în care a marcat zece goluri! De cealaltă parte, oaspeții au obținut doar cinci puncte în cele șase meciuri oficiale din acest an și ocupă penultimul loc în seria I, cu 16 puncte.

Chiar dacă rezultatul meciului de mâine nu va conta pentru niciuna dintre cele două formații, fiind aproape imposibil ca Suceava să acceadă în play-off, ieșenii speră să obțină cele trei puncte și să continue parcursul fără greșeală din 2014. Antrenorul Marius Lăcătuș le-a cerut elevilor săi să dea dovadă de determinare pentru a evita un rezultat surpriză.

„Aștept din partea fotbaliștilor aceeași determinare ca în ultimele meciuri susținute, iar dacă o vom avea cele trei puncte nu au cum să ne scape. Mi-am motivat elevii de așa manieră încât să ne apropiem succesul în urma unei prestații de bun nivel”, a declarat antrenorul Marius Lăcătuș.

Trei absențe în lotul gazdelor

Tehnicianul nu va conta în meciul cu Suceava pe doi titulari, stoperul Mihalache și vârful retras Herghelegiu, ambii suspendați. Foarte probabil locurile celor doi vor fi luate în primul „11″ de Avrămia și Onofraș. În lotul de 18 nu va figura nici Narcis Bădic, acesta absentând din motive medicale.

Tehnicianul Iașiului a evitat să comenteze situația Rapidului: „Când jucătorii nu sunt plătiți de mai multe luni și sunt cu gândul în cu totul altă parte este greu tare să le iasă jocul, dar nu asta este problema noastră. Ne interesează ca fotbaliștii care îi vor înlocui pe cei doi absenți să se ridice la nivelul titularilor, statut pe care el doresc să-l și păstreze după această partidă cu sucevenii”, a punctat Lăcătuș.

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚

Marius ANGHEL 28 Mar. 2014, 18:33 Liga 2
Pe aceeași temă