Ianis Zicu pleacă de la Farul! Antrenorul și-a anunțat decizia la finalul meciului cu ”U” Cluj

Răzvan STÎNGĂ 01 May. 2021, 19:24 Liga 2

Ianis Zicu pleacă de la Farul la finalul acestui sezon de Liga 2. Contractul îi expiră în vară și nu mai e dispus să continue, considerând că munca lui s-a terminat la gruparea constănțeană.

Zicu nu a mai așteptat nici măcar finalul de stagiune și discuțiile cu conducerea.

Ianis Zicu: ”Sincer, am vrut să mă opresc când s-a ratat accederea în play-off” 

A făcut totul public la conferința de presă de la finalul partidei cu Universitatea Cluj, din etapa a 6-a a play-out-ului, terminată cu eșec pentru Farul, scor 1-3.

Ianis Zicu ar fi vrut să se despartă de clubul de la malul mării cu o victorie pe teren propriu, care ar fi menținut echipa și pe primul loc în Grupa A a evitării retrogradării, chiar peste adversara în fața căreia a cedat sâmbătă, Universitatea Cluj.

”Este păcat că se pierde ultimul meci al nostru la Constanța, al multora dintre noi, și mă refer și la cei din staff. Sincer, am vrut să mă opresc când s-a ratat accederea în play-off. Am continuat atunci pentru că era normal ca eu să fiu cel care rămâne primul și ajută echipa să se salveze matematic de la retrogradare. Am considerat că noi toți am dat maximum, atât eu, cât și jucătorii, pentru nivelul la care eram în momentul acela, să obținem calificarea în play-off și să ne batem la promovare, și am ratat-o din cauza meciurilor directe.

Dacă ar fi fost campionat normal, eram la două puncte de promovare și atunci lucrurile erau în regulă. Am luptat, am reușit să ne facem punctele pentru ca Farul să continue în sezonul următor în Liga a 2-a, să nu existe niciun fel de reproș, pentru că aș fi avut dacă lucrurile ar fi fost grave și echipa ar fi fost mai jos decât acest loc, pe care-l ocupăm în acest moment. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi în momentele grele și ne-au ajutat, dar și celor care ne-au contestat, pentru că de la toată lumea avem de învățat.

Se termină un ciclu, sper ca oamenii care o să vină de la anul, jucători și antrenori, să facă mai mult decât am reușit noi, pentru că Farul trebuie să fie din nou în prima ligă. Din vară, lucrurile se termină, contractul meu expiră la 30 iunie. Cei din conducere m-au făcut să mă răzgândesc după ce s-a ratat obiectivul, calificarea în play-off, și mi-au spus să continui.

Am zis să rămân, că așa este corect, dar acum, cred că, pentru toată lumea, este momentul ca după doi ani de zile, să existe o altă oportunitate pentru că, până la urmă, nu putem să rămân într-un loc pentru o perioadă lungă de timp.

Eu chiar am avut norocul să fiu doi ani la o echipă, să am liniștea necesară de a pregăti jocurile așa cum cred, să fac schimbările așa cum cred, și, din punctul acesta de vedere, am fost un antrenor foarte norocos pentru ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc”, a declarat Ianis Zicu, citat de FC Farul Constanța.

Ianis Zicu, despre evoluția Farului cu ”U” Cluj: ”Este prima dată când fiecare jucător face câte trei-patru greșeli mari” 

Referitor strict la meciul cu ardelenii, Zicu și-a criticat ca niciodată jucătorii, precizând că au avut printre cele mai slabe evoluții de când el a preluat echipa. A scos în evidență erorile individule repetate ale fotbaliștilor, la care a lucrat în săptămâna premergătoare jocului, dar pe care nu a reușit să le regleze. Ianis Zicu a fost dezamăgit în special de prima repriză și, dacă ar fi putut, ar fi schimbat cât mai mulți jucători, după cum a punctat.

”U” Cluj a deschis scorul în meciul cu Farul prin Sergio Ribeiro. Până la pauză, tot ardelenii au mai marcat, prin Nicolae Pîrvulescu în minutul 29, astfel că scorul la pauză a fost 2-0. Cosmin Bîrnoi a reaprins speranțele gazdelor cu reușita din minutul 48, dar nu a fost suficient. Universitatea Cluj a marcat prin același Nicolae Pîrvulescu, minutul 85, și a plecat cu toate punctele puse în joc de la Costanța.

”Un meci cu două reprize total diferite. O primă repriză în care le-am dat șansa, prin greșeli individuale, tehnice și de poziționare, să aibă oportunități să marcheze și au și marcat. O a doua repriză mai bună, am intrat repede în joc, am avut și posibilitatea să egalăm. Din păcate, aceasta este realitatea. Mă așteptam și am discutat cu jucătorii că nu mi-au plăcut niște lucruri săptămâna aceasta, nu doar din cauza lor, pur și simplu au fost niște situații.

Nu au putut să se concentreze și în acest meci au făcut greșeli cât pentru două sezoane. Este prima dată când fiecare jucător face câte trei-patru greșeli mari, individuale, tehnice sau de poziționare. Toți la un loc au făcut greșeli. Aș fi schimbat în prima repriză toată echipă, dar nu am putut.

Aș fi schimbat cinci jucători deodată, pentru că nu puteam să ne prezentăm de maniera aceasta. Eu nu am mai văzut echipa arătând atât de rău”, a continuat Ianis Zicu.

Ianis Zicu: ”Nu sunt dezamăgit deloc”

Per total, ca o analiză a perioadei petrecute la Farul, Ianis Zicu le-a mulțumit jucătorilor, chiar dacă pentru meciul cu Universitatea Cluj i-a criticat:

”Nu sunt dezamăgit deloc, pentru că sunt un tip care apreciază tot ceea ce au făcut jucătorii în toată această perioadă. Datorită lor, echipa aceasta a arătat bine și a pus probleme tuturor forțelor, din punct de vedere financiar, din Liga a 2-a. Nu am avut niciun meci cum a arătat prima repriză de astăzi, de această manieră execrabilă, și de asta eu nu pot șterge cu buretele doi ani de muncă pentru o repriză.

Vreau să le mulțumesc și public, le-am mulțumit și în vestiar pentru tot ceea ce au încercat să facă în această perioadă. Pentru mine, ei rămân oamenii alături de care am avut primele satisfacții în fotbal la nivel profesionist ca și antrenor principal și, pe fiecare dintre ei, când o să-i văd, o să-i respect.”

Primele trei clasate din Grupa A a play-out-ului, la egalitate de puncte 

Ianis Zicu își va încheia experiența de la Farul cu un joc în deplasare, la Târgu Jiu, cu Pandurii. În acest moment, ”marinarii” sunt pe locul 2 în Grupa A a play-out-ului, cu 39 de puncte, la egalitate cu liderul ”U” Cluj.

Podiumul este completat de Metaloglobus, care are același punctaj ca primele două clasate.

În acest moment, departajarea este făcută de golaveraj.

În ultima etapă, Farul joacă la Târgu Jiu, cu Pandurii, iar ”U” Cluj are meci acasă cu Fotbal Comuna Recea. Metaloglobus joacă în deplasare la Ripensia.

Foto: FC Farul Constanța 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 01 May. 2021, 19:24 Liga 2
Pe aceeași temă