Metaloglobus și-a anunțat, joi, 25 iunie 2026, noul antrenor principal după retrogradarea din SuperLigă în Liga 2, unde revine după un an.
Nu Florin Bratu, ”principalul” care a condus-o în ultima parte a sezonului 2025/26, este acesta, ci… Ianis Zicu (42 de ani), antrenorul care o promova în premieră în prima ligă vara trecută, iar după această performanță alegea să continue la altă echipă din SuperLigă, la Farul Constanța, unde nu a rămas pe toată durata campionatului.
Ianis Zicu revine la Metaloglobus după un an și o va conduce din nou în Liga 2.
În vara anului trecut promova echipa bucureșteană în prima ligă, în premieră, în urma unui baraj câștigat contra Poli Iași, dar el lua decizia de a nu mai continua alături de aceasta, ci mergea la Farul Constanța. Era prima lui experiență ca antrenor în prima ligă și alegea să o aibă nu alături de echipa pe care o promova în acest campionat. La Farul a stat până la mijlocul lunii aprilie, când decidea să plece în timpul play-out-ului.
Pe Metaloglobus a preluat-o în septembrie 2023 și a condus-o până în iunie 2025, timp de 51 de jocuri, nu cele mai multe din cariera sa de antrenor. Cele mai multe jocuri, 54, le-a avut ca antrenor al SSC Farul Constanța / Unirea Constanța, tot în Liga 2 (iulie 2019 / august 2021), campionat unde a mai antrenat-o și pe Concordia Chiajna (martie – septembrie 2022).
”Bine ai revenit, Ianis Zicu!
Metaloglobus anunță revenirea lui Ianis Zicu în funcția de antrenor principal al echipei noastre.
Fost internațional român și unul dintre cei mai apreciați jucători ai generației sale, Ianis a avut o carieră importantă atât în fotbalul românesc, cât și peste hotare.
Ianis Zicu se întoarce la clubul alături de care a scris deja istorie, ca tehnician. Sub conducerea sa, Metaloglobus a reușit promovarea istorică în Superliga, la finalul sezonului 2024–25, performanță care a marcat un moment de referință în existența clubului.
Astăzi începe un nou capitol. Cu aceeași ambiție, aceeași pasiune și aceeași dorință de performanță, Ianis Zicu revine pe banca noastră, pregătit pentru provocările care urmează.
Mult succes, Ianis!”, a transmis Metaloglobus.
Vara trecută, Zicu și-a anunțat despărțirea de Metaloglobus a doua zi după promovarea în SuperLigă și avea următorul mesaj:
”Scriu rar pe facebook….dar simt sa fac asta acum ca sa nu spun pe gura la interviu si sa uit ceva…
Este aproape 7 dimineata si nu am dormit deloc de 24 de ore…dar cred ca sunt inca lucid in acest moment sa scriu cateva randuri despre aceasta performanta istorica reusita impreuna cu toti cei care au participat in ultimii aproape 2 ani la antrenamente si organizarea clubului…vreau sa multumesc in ordinea in care s au intamplat lucrurile…in primul rand ii multumesc presedintelui clubului care m a sunat acum 2 ani sa vin la Metaloglobus fiind intr o situatie delicata in clasament…si chiar daca am avut si unele mici diferente de opinie in acesti 2 ani cu domnul presedinte el a fost primul care m a cautat la vremea respectiva si vreau sa ii multumesc pe aceasta cale…al doilea om cu care am interactionat atunci a fost patronul clubului care mi a dat de inteles ca am sa fiu lasat sa lucrez pe partea sportiva asa cum imi doresc…adica sa fac echipa de start si schimbarile si doar eu sa am contact cu vestiarul…l am simtit din prima clipa ca fiind un om sincer si asa a fost pana la finalul acestei aventuri..i am cunoscut familia lui Imad si toti au fost foarte corecti cu mine si cu jucatorii….iar de acolo a inceput povestea cu adevarat frumoasa pe care am trait o zi de zi cu acesti jucatori la antrenamente si meciuri…sunt atat de multe momente frumoase din punct de vedere sportiv si uman incat nu o sa stau sa le detaliez..si alte momente de suferinta…greu de descris si in scris….am avut sprijinul lui GIGEL COMAN care si a dedicat aproape tot timpul lui, baietilor pentru a avea minimul necesar din punct de vedere organizatoric si pe aceasta cale ii multumesc in numele staff ului si al jucatorilor si il consideram cu totii un prieten pe viata!Un sufletist cum rar mi a fost dat sa vad!
Mi am facut prieteni in acest club si am cu mine o sumedenie de momente pe care am sa le pastrez in sufletul meu mereu…dar de acum pot sa ma gandesc in liniste la decizia pe care am sa o iau legata de viitorul meu sportiv…le doresc mult succes in viitorul sezon celor din club si jucatorilor…acum ca s a terminat contractul meu cu Metaloglobus pot sa spun urmatoarele: daca nu am fi promovat as fi fost foarte trist sa plec de la acest club…acum ca am promovat sunt foarte fericit ca pot sa plec lasand jucatorii in Superliga…m ar fi durut enorm sa ii vad in liga a 2 a si eu sa merg la un alt club pentru ca stiu cata suferinta au simtit in momentele grele si cat de mult ne a durut zi de zi auzind multe voci intrebandu ne timp de luni de zile: dar voi chiar vreti sa promovati?
SI NU DOAR CA AM VRUT AM SI PROMOVAT!
VREAU SA MULTUMESC IN NUMELE STAFF ULUI TUTUTOR CELOR CU CARE AM INTERACTIONAT IN ACEASTA CALATORIE UNICA SI SPECIALA CU FINAL FERICIT SI DORESC SUCCES FAMILIEI METALOGLOBUS!
O PROMOVARE ISTORICA A UNUI CLUB CARE ARE UN „JUCATOR SUPORTER” DE ACOLO DE SUS CARE FACE CAT TOATE GALERIILE DIN LUME LA UN LOC….
ACEST „JUCATOR SUPORTER” ESTE LUCA MANOLACHE!
DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA IN PACE!
ESTI CU NOI MEREU!
IMI PARE RAU PENTRU IASI,STIU CE SIMT CEI DE ACOLO PENTRU CA SI EU CAND ERAM LA CHIAJNA AM PIERDUT UN BARAJ CU CHINDIA ACUM 3 ANI LA 11 METRI…
LE DORESC SA REVINA IN PRIMA LIGA PENTRU CA AU UN ORAS FRUMOS SI OAMENII MERITA FOTBAL IN PRIMA LIGA!”
Clubul bucureștean a avut, la rândul său, un comunicat în care vorbește despre performanța reușită prin promovarea în prima ligă și amintea și despre Ianis Zicu:
”Este ziua pe care cu toții am visat-o. După un sezon epuizant, plin de muncă, sacrificii și determinare, am reușit performanța incredibilă de a promova în Superliga României pentru prima dată în istoria clubului.
A fost o luptă ca-n povești, un adevărat duel! Metaloglobus, un club cu finanțare exclusiv privată, a înfruntat echipe mari și cu tradiție, demonstrând că fotbalul înseamnă mai mult decât un buget mare. Fotbalul este despre inimă, despre dorință și despre visuri care devin realitate.
Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi. Avem nevoie de voi în continuare pentru că drumul greu abia începe. Superliga va fi o provocare, dar suntem gata să ne luptăm și să dăm tot ce avem mai bun pentru a face o figură cât mai frumoasă și pentru a demonstra că merităm să fim aici.
Un respect enorm îi purtăm lui Ianis Zicu, omul care a condus echipa cu inteligență, devotament și inspirație spre acest moment istoric. Indiferent de unde îl va purta cariera de antrenor, Metaloglobus va fi întotdeauna locul pe care îl va putea numi acasă.
Mai presus de toate, această promovare îi este dedicată lui Luca Manolache, îngerul nostru, cel care a vegheat asupra echipei și asupra acestui vis împlinit. Luca, acest succes este pentru tine!
Metaloglobus nu este doar un club. Este o familie. Și familia noastră tocmai a scris istorie!
Hai, Metaloglobus! Ne vedem în Superligă!”
Metaloglobus este una dintre cele trei retrogradate din prima ligă în această vară.
Echipa, la fel ca FC Hermannstadt și Unirea Slobozia, celelalte două retrogradate în Liga 2, nu și-a anunțat programul de pregătire, nici măcar data reunirii.
Până acum, după retrogradare, bucureștenii au oficializat doar despărțirea de Damia Sabater și Dragoș Huiban. Acesta din urmă continuă tot în Liga 2, la nou-promovata SCM Râmnicu Vâlcea.
Și Stefan Visic va juca pentru o altă echipă din Liga 2. Sârbu a fost anunțat oficial de ACSM Reșița.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures