Unirea Constanța nu a reușit nici în al treilea meci din acest debut de sezon de Liga 2 să obțină un rezultat pozitiv, cedând cu 0-1 la Universitatea Cluj, chiar dacă echipa a arătat mai bine, mai pregătită fizic față de precedentele două partide, cu Concordia Chiajna (scor 0-2, în deplasare) și FC Hermannstadt (scor 0-2, acasă).
Fosta Farul Constanța, echipă preluată de la Ciprian Marica de familia Nuredin, care pentru moment joacă meciurile de acasă la Techirghiol și vrea să se mute la Mangalia, a pierdut pe Cluj Arena cu un gol primit în minutul 54, de la Victor Dican, după o fază fixă, însă a fost aproape de egalare pe final, când a avut trei ocazii mari, prin Dragoș Grigore (87), Andreas Chirițoiu (90) și Liviu Mihai (90+4).
După joc, antrenorul Ianis Zicu a transmis că un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil și a remarcat progresul avut în acest joc față de precedentele două.
”Din păcate, am primit gol la o fază fixă. A fost momentul care ne-au pus în dificultate mai mare și atunci am avut unele contre, i-am lăsat să ne surprindă pe spațiile lăsate libere, pentru că încercam să egalăm. Din păcate, este un rezultat nedrept. Cred eu că un rezultat de egalitate ar fi fost cel corect, dar ăsta este rezultatul, trebuie să-l acceptăm, să privim înainte cu încredere. Dacă aș spune că sunt mulțumit, pentru că am arătat mai bine decât la primele două meciuri, nu aș spune că sunt nebun și faptul că nu am obținut niciun punct nu reprezintă nimic, chiar dacă am evoluat mai bine. Așa este. Avem o săptămână să ne pregătim pentru partida următoare și sper să obținem primele trei puncte, pentru că situația nu este ok”, a spus Ianis Zicu la microfonul DigiSport.
Antrenorul Unirii Constanța a avut un discurs în stilul caracteristic, ferm, sigur pe ceea ce vrea să spună, gândit inclusiv dinainte. După jocul de la Cluj și-a asumat cu tărie rezultatele obținute, însă e de părere că și cei care finanțează echipa trebuie să-și asume vina, fiindcă ceea ce au primis nu a fost realizat până acum.
Zicu recunoaște că se lovește de o mulțumi de probleme care nu îl privesc pe el, ca antrenor.
”Sunt multe lucruri care au afectat acest început de sezon. Lucruri pe care eu, ca antrenor, nu ar trebui să le simt. Sper ca la începutul acesta de săptămână să reglăm lucrurile din punct de vedere organizatoric, ceea ce avem nevoie pentru a face fotbal de performanță.
Iar rezultatele sunt în spinarea mea. Eu îmi asum toate cele trei meciuri de până acum, dar vreau să își asume și cei care conduc această echipă vizavi de ceea ce înseamnă condiții, ceea ce înseamnă respect față de munca jucătorilor, pentru că avem nevoie de profesionalism. Când văd acest stadion, simt că sunt la fotbal, simt că băieții vor să aibă astfel de condiții și mi-aș dori tare mult ca și noi să avem un teren decent. Totul s-a făcut pe ultima 100 de metri, asta a fost situația. Obiectivul e să avem liniște în acest campionat. Sper ca lucrurile să evolueze în direcția în care ni s-a promis”, a transmis Zicu.
Privind probleme clubului, jucătorul Ionuț Cioinac a spus că echipa are probleme organizatorice, iar după jocul de la Cluj terminat la ora 23:20 se va dormi în autocar, în drum spre casă.
Cât privește cele trei înfrângeri suferite de Unirea Constanța în acest debut de sezon, Ianis Zicu spune că echipa sa a întâlnit adversari puternici, care se luptă pentru promovare.
”Sunt trei echipe foarte bune cu care am jucat. Chiajna, o echipă organizată foarte bine, Hermannstadt, o echipă de Liga 1, care a retrogradat, din punctul meu de vedere, nedrept. Chiar dacă Mioveni a câștigat barajul, cred că Hermannstadt era echipa mai bună. Iar astăzi am întâlnit o echipă care a obținut maximum de puncte, o echipă care este susținută de foarte mulți fani, cu o atmosferă foarte frumoasă și, sincer, îmi era dor de o astfel de moment. Sunt câteva echipe care au posibilitățile tehnice, financiare, organizatorile să poată să emită pretenții. Au tot ce le trebuie pentru a promova și chiar este o bucurie pentru fotbalul românesc să promoveze o astfel de echipă cu un stadion frumos, un oraș frumos, curat, cum nu am văzut de mult timp în România”, a mai spus Ianis Zicu.
Unirea Constanța, fără niciun punct acumulat după primele trei etape, e pe penultimul loc în Liga 2, 19, asta pentru că Astra a început campionatul cu puncte în minus. Poli Iași, FC Csikszereda și FC Buzău nu au nici ele puncte.
În etapa a 4-a, echipa lui Zicu are meci acasă cu Poli Timișoara.
Foto: Flaviu Buboi / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/de-a-dreptul-socant-jucatorii-unirii-constanta-vor-dormi-in-autocar-dupa-meciul-cu-u-cluj-ionut-cioinac-aproape-sa-planga-este-urat-sa-nu-stii-unde-dormi-ce-faci-19195797
https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-unirea-constanta-se-joaca-de-la-ora-2130-fosta-farul-are-meci-pe-cluj-arena-unde-in-sezonul-trecut-nu-s-a-putut-prezenta-si-a-declansat-un-scandal-19195714
https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-o-tine-numai-in-victorii-insa-erik-lincar-si-a-expus-nemultumirea-dupa-jocul-cu-unirea-constanta-am-suferit-chiar-din-primul-minut-ce-vrea-de-la-jucatorii-19195800