Gloria Buzău a fost la mâna sa în ultima etapă a sezonului regular din Liga 2 pentru a obține calificarea în play-off, unde mai rămăsese un singur loc disponibil și era în cursă cu Chindia și Ceahlăul pentru a-l ocupa.
Echipa din Crâng nu numai că a câștigat jocul de pe teren propriu cu Viitorul Pandurii, dar a obținut și scorul etapei a 19-a. Cu 5-0 s-au impus jucătorii echipei buzoiene, obținând cea mai clară victorie din acest sezon, după acel 5-1 de la Buftea cu Progresul Spartac.
Andrei Prepeliță era încrezător că echipa sa se va califica în play-off și spune că va încerca ocuparea unui loc direct promovabil la finalul turneului cu 10 etape.
A trecut o jumătate de oră din meciul de la Buzău până când Gloria a reușit să înscrie în fața celor de la Viitorul Pandurii, cea mai modestă echipă din Liga 2 în acest început de an 2024, inclusiv sub ultima clasată Progresul Spartac, acest lucru demonstrându-l chiar rezultatul final al confruntărilor Gloriei cu cele două echipe.
Adi Chică-Roșă a marcat în minutul 34, după ce a profitat de o greșeală a apărării adverse. Putea fi 2-0 la pauză, însă același Chică-Roșă (41) nu a băgat mingea în plasă din penalty, Lupescu parând cu piciorul execuția atacantului.
În partea secundă, Mihnea Rădulescu (70), Ovidiu Perianu (77), Vlad Prejmerean (79) și Cristian Dumitru (83), primii trei fiind achiziții făcute în iarnă, au deranjat plasa porții gorjenilor și Gloria Buzău s-a impus cu un sec 5-0.
”A fost un meci crucial pentru noi. Am început mai greu meciul, emoțiile s-au simțit. Odată cu deschiderea scorului și jucătorii au arătat altfel, au fost mai dezinvolți. Ne bucurăm că suntem în play-off. Sincer, nu mă gândeam că o să stăm cu emoții până la ultimul meci”, a spus Andrei Prepeliță la finalul partidei.
Acesta a explicat și ce le-a transmis jucătorilor săi la pauză, când Gloria avea 1-0 și un penalty irosit: ”Le-am spus că trebuie să nu lăsăm adversarul să joace, am făcut un presing agresiv, că nu vreau ca discuția să rămână la stadiul de discuție, cum a rămas la meciul cu Hunedoara. Să trebuie să ieșim pe teren, să punem presiune și că cu siguranță vor greși, așa cum s-a întâmplat.”
Gloria Buzău a terminat sezonul regular pe locul 4, cu 34 de puncte, număr de puncte cu care va începe și play-off-ul, în Liga 2 acestea nefiind înjumătățite.
În condițiile în care deasupra sa sunt două echipe fără drept de promovare, CSC Șelimbăr și Corvinul Hunedoara, locul 4 pe care se află acum Gloria este al doilea direct promovabil. Cel puțin aici și-ar dori Andrei Prepeliță să se situeze cu echipa sa la finalul play-off-ului.
”Sperăm să facem meciuri bune în play-off, jucătorii trebuie să aibă încredere, sunt valoroși și trebuie să ne batem pentru promovare.
S-a mai întâmplat în anii trecuți surprize, ca echipele de Liga a 2-a să elimine o echipă de Liga 1. Noi avem mulți jucători care au jucat la Liga 1, dar e greu, pentru că jucătorii de acolo sunt la un alt nivel salarial, au altă valoare și cred că va fi greu. Încercăm să prindem un loc din cele două direct promovabile”, a spus Prepeliță.
În play-off, Gloria Buzău va avea ca adversari CSC Șelimbăr, Unirea Slobozia, Corvinul Hunedoara, CS Mioveni și FK Miercurea Ciuc.
Echipa din Slobozia este deja la șase puncte în față, iar CS Mioveni și FK Miercurea Ciuc au unul, respectiv două puncte mai puțin decât Gloria. Cel mai probabil, cu acestea două se va lupta trupa lui Prepeliță pentru al doilea loc direct promovabil.
Momentan, echipele nu-și cunosc programul din cele zece etape, deoarece tragerea la sorți a acestuia va avea loc marți, de la ora 12:00, la sediul FRF.
”Credeam că jucăm în funcție de locul ocupat, dar am înțeles că se trage bilă cu număr pentru fiecare echipă și apoi se va încrucișa. Nu m-am gândit cu cine să începem. Sunt echipe bune, care au intrat în play-off, multe dintre ele omogene, cu jucători care sunt împreună de ceva timp, în timp ce noi suntem o echipă nouă, formată acum, în iarnă. Am încredere în jucători și sper să ne îndeplinim obiectivul”, a mai spus Andrei Prepeliță.
Play-off-ul urmează să debuteze în jurul datei de 30 martie 2024. Vineri, Comitetul Executiv al FRF a modificat programul competițional, play-off-ul urmând să se încheie cu o săptămână mai devreme, fiind introdusă încă o etapă intermediară, iar jocurile de baraj de promovare/menținere în SuperLigă au loc și ele mai devreme.
Foto: Andrei Pițigoi / Sport Pictures
Video: Gloria Buzău
https://liga2.prosport.ro/seria-1/componenta-play-off-ului-ligii-2-editia-2023-2024-19302993
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-selimbar-a-castigat-rezonul-regular-de-liga-2-19303131
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-a-primit-trei-goluri-in-derby-ul-cu-unirea-slobozia-19303069
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-a-remizat-in-deplasarea-de-la-dumbravita-19303126
https://liga2.prosport.ro/seria-1/componenta-celor-doua-grupe-de-play-out-din-liga-2-19303007
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-19-liga-2-19302899