Președintele Ceahlăului își pune cenușă în cap după umilința cu FC Voluntari. Angelo Alistar: ”Îmi asum întreaga vină şi rog toţi suporterii să nu-i acuze pe jucători, pe antrenor”

Narcis POHOAȚĂ 01 Mar. 2026, 21:36 Liga 2

Ceahlăul Piatra Neamț a suferit, sâmbătă, una dintre cele mai severe înfrângeri din acest sezon, 1-5 pe teren propriu cu FC Voluntari, într-un meci din cadrul etapei a 19-a a Ligii 2.

Paradoxal, eșecul la scor a survenit pe fondul unei evoluții foarte curajoase a echipei nemțene, cel puțin în prima repriză, când elevii lui Valentin Avădanei și-au creat ocazii clare cât pentru două-trei partide.

Angelo Alistar: ”Îmi asum întreaga vină şi rog toţi suporterii să nu-i acuze pe jucători, pe antrenor”

Practic, ținând cont de lotul rămas, cu mulți juniori, Ceahlăul va arăta cel mai probabil la fel în toate partidele. O primă repriză în care va încerca să pună probleme adversarului, cu echipa din bază, urmată de o parte secundă mult mai ștearsă odată cu apariția copiilor în teren, dar și a scăderii parametrilor fizici.

După meciul cu FC Voluntari, președintele Ceahlăului, Angelo Alistar, a luat toată vina eșecului asupra sa și le-a cerut suporterilor să continue să-i susțină pe jucători, care nu au nicio vină pentru situația în care se află echipa.

”E un rezultat care doare şi tocmai de aceea vreau să transmit foarte clar un mesaj: pentru cei care ţin cu tot dinadinsul să găsească un vinovat, numai eu pot fi acela.
Îi rog să mă invinovăţească doar pe mine. Să îi lase în pace pe jucători şi pe cei din staff-ul tehnic. Sunt nişte oameni extraordinari, au făcut tot posibilul pentru un rezultat cât mai bun şi ei merită doar aplauze şi aprecieri.
Dacă e cineva de acuzat, acela pot fi doar eu. Pentru că nu am găsit modalităţi de a aduce lângă echipă financiar alte persoane, fie din mediul privat, fie din rândul instituţiilor, poate şi pentru alte lucruri.
Îmi asum întreaga vină şi rog toţi suporterii să nu-i acuze pe jucători, pe antrenor. Ei au făcut şi fac tot posibilul în condiţiile date. Care sunt vitrege, aşa cum ştiam de la bun început”, a declarat Angelo Alistar, potrivit paginii oficiale de Facebook a clubului.

Alistar: ”Nu dau bir cu fugiţii, dar nici nu mă agăţ de funcţie”

Oficialul nemțean, care a declarat încă din perioada în care se vorbea chiar despre retragerea echipei din campionat că nu va da bir cu fugiții și va pleca ultimul de la echipă, a preciat că își asumă situația și nu caută scuze. Iar jucătorii să fie apreciați pentru modul cum au luptat în fața Voluntariului, meci în care și-au creat mai multe ocazii clare de gol decât în ultimele partide la un loc.

Totodată, Alistar a declarat că nu va ține de scaun și se va da deoparte în momentul în care altcineva va veni cu soluții mai bune pentru redresarea clubului.

”Mi-am asumat aceste condiţii, mi-am asumat să rămân la club, nu caut acum scuze, doar atât rog, repet, să nu fie căutată vină la cei care au luptat azi pe teren. Ei merită în opinia mea doar aplauze.
Cât mă priveşte, nu dau bir cu fugiţii, dar nici nu mă agăţ de funcţie. Am spus-o şi o repet: dacă vine cineva cu o soluţie pentru a sprijini financiar clubul, dacă vine cineva cu soluţii mai bune, eu mă retrag în următoarea secundă”, a transmis Angelo Alistar.

  • Ceahlăul are 18 puncte acumulate în 19 jocuri și a coborât pe locul 18 în Liga 2, fiind depășită de CSC Șelimbăr (19 puncte). În acest moment, trupa nemțeană mai are doar cinci puncte în plus față de ocupanta locul 19, teoretic ultima poziție direct retrogradabilă, ocupat de CS Dinamo.

Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto

Narcis POHOAȚĂ 01 Mar. 2026, 21:36 Liga 2
Pe aceeași temă